petrol dex - definiţie, sinonime, conjugare

petrol

[Sinonime]
PETRÓL s.n. 1. Rocă sedimentară lichidă, uleioasă, de culoare brună-negricioasă, mai rar gălbuie, cu reflexe albastre-verzui, cu miros specific, formată dintr-un amestec natural de hidrocarburi şi de alţi compuşi organici, care se extrage din pământ şi care serveşte drept materie primă în industria chimică; ţiţei. ♢ Petrol sintetic = combustibil cu proprietăţi asemănătoare cu cele ale ţiţeiului, obţinut pe cale sintetică din cărbune sau din oxid de carbon, prin hidrogenare catalitică. 2. Derivat lichid al petrolului (1), folosit la arderea în lămpi cu fitil pentru iluminat sau încălzit; gaz. – Din fr. pétrole.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PETRÓL n. Hidrocarbură lichidă, uleioasă, de culoare închisă, formată dintr-un amestec natural de compuşi organici, întrebuinţată drept combustibil şi ca materie primă în industria chimică; ţiţei. /<fr. pétrole
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PETRÓL s.n. 1. Ţiţei. 2. Derivat al ţiţeiului, lichid, folosit mai ales pentru ars în lămpi (de iluminat); gaz. [Pl. -luri. / < fr. pétrole, cf. lat. petra – piatră, oleum – ulei].
(Dicţionar de neologisme)

PETRÓL I. s. n. rocă organogenă lichidă cu aspect uleios, dintr-un amestec natural de hidrocarburi şi alţi compuşi organici. II. adj. inv. bleu ~ = nuanţă de bleu către gri-verde. (< fr. pétrole)
(Marele dicţionar de neologisme)

petról s. n. (sil. -trol), (sorturi) pl. petróluri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
PETRÓL s. (CHIM.) 1. ţiţei, (înv. şi reg.) naft, (fig.) aur negru. 2. petrol lampant = gaz, (înv. şi reg.) naft, (Mold. şi Bucov.) gaiţă.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: pe pet petr petro

Cuvinte se termină cu literele: ol rol trol etrol