PIŞ1 interj. (Rar; mai ales repetat) Cuvânt care imită sunetul produs de soaptele spuse la urechea cuiva. [Var.: pâş interj.] – Onomatopee.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PIŞ2 interj., subst. (Pop.) 1. Interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de cel care se urinează. 2. Subst. Urină. – Din pişa (derivat regresiv).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PIS interj. (Adesea repetat) Strigăt cu care se cheamă pisica. ♢ Expr. A nu zice (nici) pis = a nu spune nimic, a nu scoate nici o vorbă, a tăcea chitic. [Var.: pâs interj.] – Onomatopee.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PIŞÁ, piş, vb. I. (Pop.) 1. Refl. A urina. 2. Tranz. A uda, a stropi cu urină. – Lat. *pissiare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PIS interj. (se foloseşte, repetat, pentru a chema pisica). ♢ A nu spune nici ~ a nu spune nici un cuvânt; a tăcea molcom. /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
pis interj. – 1. Se foloseşte pentru a chema pisica. – 2. Arată minimul ce se poate pronunţa. – Megl. pis. Creaţie expresivă, cf. sp. miz(-miz), rus. kis(-kis); se foloseşte adesea cu reduplicare. Ideea de bază trebuie să fie aceea de mers silenţios, cf. pîş. – Der. pisoi, s.m. (pisic; Arg., înv., monedă de argint de 5 lei), cu suf. -oi; pisică, s.f. (mîţă; Olt., frîna căruţei; numele celor trei persoane care precedă şi anunţă brezaia), cu suf. – -ică, cf. megl. pisă, alb. piso, sb., cr. pis (din sb. după Cihac, II, 258), ngr. πισίϰα, poate din rom., tc. pisik(a), pisi (din tc. după Lahovary 1661 şi Graur, GS, VI, 333, cf. Ronzevalle 59), ţig. pisik(a) (Graur 182), iran. pusek (Densusianu, GS, I, 54), breton. pisik, engl. puss; pisic, s.m. (pisoiaş); pisicesc, adj. (de pisică); pisiceşte, adv. (ca pisicile); pisicuţă, s.f. (rămurele cu flori de salcie). Cf. Bărbulescu, Arhiva, XXX, 387-8.
(Dicţionarul etimologic român)
piş/piş-piş interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
pis/pis-pís interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
pişá vb., ind. prez. 1 sg. piş, 3 sg. şi pl. píşă, 1 pl. pişăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. píşe; ger. pişând
(Dicţionar ortografic al limbii române)
piş2! interj., s.m. (înv.) 1. cuvânt care imită sunetul produs de şoaptele spuse la urechea cuiva. 2. (s.m.) intrigant.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
pis adj. invar. (reg.; despre oameni) cu nasul cârn; cârn.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
PIŞÁ vb. v. ieşi, urina.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PIŞ2 interj., subst. (Pop.) 1. Interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de cel care se urinează. 2. Subst. Urină. – Din pişa (derivat regresiv).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PIŞÁ, piş, vb. I. (Pop.) 1. Refl. A urina. 2. Tranz. A uda, a stropi cu urină. – Lat. *pissiare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PIS interj. (se foloseşte, repetat, pentru a chema pisica). ♢ A nu spune nici ~ a nu spune nici un cuvânt; a tăcea molcom. /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
pis interj. – 1. Se foloseşte pentru a chema pisica. – 2. Arată minimul ce se poate pronunţa. – Megl. pis. Creaţie expresivă, cf. sp. miz(-miz), rus. kis(-kis); se foloseşte adesea cu reduplicare. Ideea de bază trebuie să fie aceea de mers silenţios, cf. pîş. – Der. pisoi, s.m. (pisic; Arg., înv., monedă de argint de 5 lei), cu suf. -oi; pisică, s.f. (mîţă; Olt., frîna căruţei; numele celor trei persoane care precedă şi anunţă brezaia), cu suf. – -ică, cf. megl. pisă, alb. piso, sb., cr. pis (din sb. după Cihac, II, 258), ngr. πισίϰα, poate din rom., tc. pisik(a), pisi (din tc. după Lahovary 1661 şi Graur, GS, VI, 333, cf. Ronzevalle 59), ţig. pisik(a) (Graur 182), iran. pusek (Densusianu, GS, I, 54), breton. pisik, engl. puss; pisic, s.m. (pisoiaş); pisicesc, adj. (de pisică); pisiceşte, adv. (ca pisicile); pisicuţă, s.f. (rămurele cu flori de salcie). Cf. Bărbulescu, Arhiva, XXX, 387-8.
(Dicţionarul etimologic român)
piş/piş-piş interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
pis/pis-pís interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
pişá vb., ind. prez. 1 sg. piş, 3 sg. şi pl. píşă, 1 pl. pişăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. píşe; ger. pişând
(Dicţionar ortografic al limbii române)
piş2! interj., s.m. (înv.) 1. cuvânt care imită sunetul produs de şoaptele spuse la urechea cuiva. 2. (s.m.) intrigant.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
pis adj. invar. (reg.; despre oameni) cu nasul cârn; cârn.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
PIŞÁ vb. v. ieşi, urina.
(Dicţionar de sinonime)
Cuvinte care încep cu literele: pi
Cuvinte se termină cu literele: is