piepturilor
[Sinonime]
PIEPT, (1, 2, 4) piepturi, s.n., (3) piepţi, s.m. 1. S.n. Parte superioară a corpului, de la abdomen până la gât, la om şi la unele animale vertebrate; torace; spec. partea anterioară (şi exterioară) a acestei regiuni; p. restr. organ din interiorul cavităţii toracice (inimă sau plămân). ♢ Loc. adv. În piept = de-a dreptul (în sus), pieptiş. ♢ Loc. adj. şi adv. Piept la piept = (despre lupte, felul de a lupta etc.) (care se desfăşoară) în mod direct, din apropiere, corp la corp; la baionetă. Piept în piept = (care este) unul contra celuilalt, faţă în faţă, (aproape) ciocnindu-se. ♢ Expr. Cu pieptul deschis = fără teamă, direct. Cu capul în piept = cu capul plecat (de ruşine, de supărare etc.). A strânge (pe cineva) la piept = a îmbrăţişa. Cu mâinile (încrucişate) la (sau pe) piept = a) în inactivitate; b) mort, decedat. A pune mâinile pe piept = a muri. A da piept cu cineva (sau cu ceva) = a se împotrivi cuiva (sau la ceva); a înfrunta direct pe cineva (sau ceva), a se lupta cu cineva. A lua (ceva) în piept = a înfrunta ceva direct, a lupta pentru a cuceri sau pentru a învinge ceva. A ţine (cuiva) piept = a rezista, a nu se da bătut; a se împotrivi, a înfrunta; a concura cu succes. A(-şi) pune pieptul (pentru cineva sau ceva) sau a apăra cu pieptul (pe cineva sau ceva) = a apăra din răsputeri, a apăra cu viaţa. A-şi sparge pieptul (strigând, vorbind etc.) = a striga din răsputeri, a obosi (strigând, vorbind etc. zadarnic). (A fi) slab de piept = (a fi) debil pulmonar, predispus la tuberculoză, ♦ (Şi în sintagma boală de piept) Tuberculoză pulmonară. ♦ Carne de pe partea anterioară a cavităţii toracice a unor animale, folosită ca aliment; mâncare preparată din această carne. 2. S.n. Sân (al femeii). ♢ Expr. (Pop.) A avea piept = (despre femeile cu copii mici) a avea lapte. A da piept = (despre femeile cu copii mici) a alăpta, a da să sugă. 3. S.m. Partea din faţă a unei piese de îmbrăcăminte, care acoperă pieptul (1). ♢ Expr. A lua (pe cineva) de piept = a cere cuiva socoteală, a sări la bătaie. A se lua (sau a se apuca, a se prinde) de piept cu cineva = a se împotrivi (cuiva); a se lupta, a se bate cu cineva. 4. S.n. P. anal. Coastă de deal, de munte etc.; povârniş. – Lat. pectus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PIEPT1 ~uri n. 1) (la om şi la animale) Parte a corpului cuprinsă între gât şi abdomen; torace. ♢ Coşul ~ului cavitate toracică. Boală de ~ tuberculoză pulmonară. Luptă ~ la ~ luptă în care adversarii se află unul lângă altul; luptă corp la corp. Cu ~ul deschis fără frică. Cu capul în ~ cu capul în jos, aplecat. Cu mâinile (încrucişate) la ~ fără a face ceva; fără treabă. Cu mâinile pe ~ decedat. A strânge la ~ a cuprinde; a îmbrăţişa. A se bate cu pumnii în ~ a se lăuda peste măsură. A ţine ~ a rezista. 2) (la unele animale) Carne de pe această parte a corpului folosită în alimentaţie. ~ de găină. 3) la sing. Organ-pereche de secreţie a laptelui la femei, dispus în partea de sus a corpului; ţâţă; sân; mamelă. ♢ A da ~ a alăpta. A avea ~ a avea lapte (în perioada de alăptare). 4) Coastă de deal sau de munte; versant. /<lat. pectus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
PIEPT2 piepţi m. Partea din faţă, până la talie a unui obiect de îmbrăcăminte. ♢ A lua (pe cineva) de ~ a) a sări la bătaie la cineva; b) a cere cuiva socoteală. A se lua (sau a se apuca, a se înşfăca) de ~ cu cineva a se lua la bătaie; a se încăiera. /<lat. pectus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
piépt (piépturi), s.n. – 1. Torace. – 2. Sîn, mamelă, ţîţă. – 3. Coastă, pantă. – 4. Plastron, pieptar de cămaşă sau de bluză. – Mr. chieptu, megl., istr. chiept. Lat. pĕctus (Puşcariu 1310; Candrea-Dens., 1382; REW 6335), cf. it. petto, fr. pis, sp. pecho, port. peito. Cu sensul 4 este m., pl. piepţi (cf. Caragaţă, BF, III, 35). Cuvînt de uz general (ALR, I, 39). – Der. pieptar, s.n. (vestă, ilic, platoşă; partea din faţă a cămăşii; curea lată care se trece peste pieptul unui cal înhămat); pieptăraş, s.n. (ilicel; obiect de îmbrăcăminte pentru sugari); pieptiş, adv. (direct, faţă în faţă); pieptos, adj. (robust, puternic; arogant, înfumurat); pieptoşa (var. pieptoşi), vb. refl. (a se îngîmfa, a se făli). – Din rom. provin bg. keptar (Capidan, Raporturile, 205), rut. kyptár (Miklosich, Wander., 17; Candrea, Elemente, 402).
(Dicţionarul etimologic român)
piept (torace, povârniş, promontoriu, parte a cuţitului unui strung) s. n., pl. piépturi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
piept (sân, parte a îmbrăcămintei, toracele animalelor ca aliment, penajul de pe torace) s. m., (părţi ale îmbrăcămintei, toracele animalelor ca aliment, penajul de pe torace) pl. piepţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
LINGURA-PIÉPTULUI s. v. furca-pieptului.
(Dicţionar de sinonime)
PIEPT s. 1. v. torace. 2. v. tuberculoză pulmonară. 3. v. sân. 4. sân. (Strânge copilul la ~.) 5. v. plas-tron.
(Dicţionar de sinonime)
PIEPT s. v. călcâi, pieptar, plaz, promon-toriu, talpă.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PIEPT1 ~uri n. 1) (la om şi la animale) Parte a corpului cuprinsă între gât şi abdomen; torace. ♢ Coşul ~ului cavitate toracică. Boală de ~ tuberculoză pulmonară. Luptă ~ la ~ luptă în care adversarii se află unul lângă altul; luptă corp la corp. Cu ~ul deschis fără frică. Cu capul în ~ cu capul în jos, aplecat. Cu mâinile (încrucişate) la ~ fără a face ceva; fără treabă. Cu mâinile pe ~ decedat. A strânge la ~ a cuprinde; a îmbrăţişa. A se bate cu pumnii în ~ a se lăuda peste măsură. A ţine ~ a rezista. 2) (la unele animale) Carne de pe această parte a corpului folosită în alimentaţie. ~ de găină. 3) la sing. Organ-pereche de secreţie a laptelui la femei, dispus în partea de sus a corpului; ţâţă; sân; mamelă. ♢ A da ~ a alăpta. A avea ~ a avea lapte (în perioada de alăptare). 4) Coastă de deal sau de munte; versant. /<lat. pectus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
piépt (piépturi), s.n. – 1. Torace. – 2. Sîn, mamelă, ţîţă. – 3. Coastă, pantă. – 4. Plastron, pieptar de cămaşă sau de bluză. – Mr. chieptu, megl., istr. chiept. Lat. pĕctus (Puşcariu 1310; Candrea-Dens., 1382; REW 6335), cf. it. petto, fr. pis, sp. pecho, port. peito. Cu sensul 4 este m., pl. piepţi (cf. Caragaţă, BF, III, 35). Cuvînt de uz general (ALR, I, 39). – Der. pieptar, s.n. (vestă, ilic, platoşă; partea din faţă a cămăşii; curea lată care se trece peste pieptul unui cal înhămat); pieptăraş, s.n. (ilicel; obiect de îmbrăcăminte pentru sugari); pieptiş, adv. (direct, faţă în faţă); pieptos, adj. (robust, puternic; arogant, înfumurat); pieptoşa (var. pieptoşi), vb. refl. (a se îngîmfa, a se făli). – Din rom. provin bg. keptar (Capidan, Raporturile, 205), rut. kyptár (Miklosich, Wander., 17; Candrea, Elemente, 402).
(Dicţionarul etimologic român)
piept (torace, povârniş, promontoriu, parte a cuţitului unui strung) s. n., pl. piépturi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
piept (sân, parte a îmbrăcămintei, toracele animalelor ca aliment, penajul de pe torace) s. m., (părţi ale îmbrăcămintei, toracele animalelor ca aliment, penajul de pe torace) pl. piepţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
LINGURA-PIÉPTULUI s. v. furca-pieptului.
(Dicţionar de sinonime)
PIEPT s. 1. v. torace. 2. v. tuberculoză pulmonară. 3. v. sân. 4. sân. (Strânge copilul la ~.) 5. v. plas-tron.
(Dicţionar de sinonime)
PIEPT s. v. călcâi, pieptar, plaz, promon-toriu, talpă.
(Dicţionar de sinonime)