pierzător

PIERZĂTÓR, -OÁRE, pierzători, -oare, adj. (Înv. şi pop.) Care nimiceşte, distruge sau vatămă; care aduce un prejudiciu moral. – Pierde + suf. -ător.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

pierzătór adj. m., pl. pierzătóri; f. sg. şi pl. pierzătoáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pierzătór, pierzătoáre, pierzătóri, pierzătoáre, adj., s.m. (înv. şi pop.) 1. care nimiceşte, distruge sau vatămă; care aduce un prejudiciu moral; nimicitor, distrugător, vătămător; ucigaş. 2. (s.m.) persoană care provoacă pagube, ruină, distrugere. 3. care provoacă dezordine, răscoală. 4. care duce la osândă şi la pierderea vieţii veşnice. 5. (s.m. art.) diavolul. 6. care cauzează un prejudiciu moral, care duce la pierzanie; degradant. 7. (s.m.) persoană care încalcă principiile morale şi religioase; om păcătos, defăimător, batjocoritor. 8. (persoană) care suferă o pagubă, o pierdere materială.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)