PILÍ2, pilesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. A bea, a consuma (în exces) băuturi alcoolice. 2. Refl. A se îmbăta (uşor), a se ameţi de băutură. – Cf. ţig. p i l o.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PILÍ1, pilesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a fasona, a finisa prin aşchiere un obiect dur (de obicei metalic) cu ajutorul pilei1. – Din pilă1.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PILÍRE, piliri, s.f. Acţiunea de a pili1 şi rezultatul ei; pilit1. – V. pili1.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A PIL//Í1 ~ésc tranz. (piese metalice) A prelucra cu pila (dând formă şi/sau dimensiuni necesare). /Din pilă
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A PIL//Í2 ~ésc 1. tranz. fam. (băuturi alcoolice) A consuma în cantităţi mari (şi sistematic). 2. intranz. A avea patima beţiei. /cf. ţig. pilo
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE PIL//Í mă ~ésc intranz. fam. A ajunge într-o stare de (uşoară) ebrietate; a se îmbăta (uşor); a se aghesmui; a se afuma. /cf. ţig. pilo
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
pilí (pilésc, pilít), vb. – 1. A bea, a trage la măsea. – 2. (Refl.) A se chercheli, a se afuma. – Var. chili. Ţig. pi-, part. pilo „a bea” (Vasiliu, GS, VII, 122; Graur 180; Juilland 171). – Der. pileală, s.f. (băutură, beţie); pilangiu, s.m. (beţiv); chilaci, s.m. (Mold., beţiv), cf. ţig. sp. pilé „beţiv” (Besses 130).
(Dicţionarul etimologic român)
PILI-/PILO- elem. „păr, pilozitate”. (< fr. pili-, -pilo-, cf. lat. pilus)
(Marele dicţionar de neologisme)
pilí (a ajusta cu ajutorul pilei, a bea) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. pilésc, imperf. 3 sg. pileá; conj. prez. 3 sg. şi pl. pileáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
pilíre (ajustare) s. f., g.-d. art. pilírii; pl. pilíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
PILÍ vb. (TEHN.) a răşpălui. (A ~ un material metalic.)
(Dicţionar de sinonime)
PILÍ vb. v. ameţi, bea, chercheli, fura, îm-băta, lua, sustrage, trage, turmenta.
(Dicţionar de sinonime)
PILÍRE s. (TEHN.) pilit, răşpăluire. (~ unui material metalic.)
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PILÍ1, pilesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a fasona, a finisa prin aşchiere un obiect dur (de obicei metalic) cu ajutorul pilei1. – Din pilă1.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A PIL//Í1 ~ésc tranz. (piese metalice) A prelucra cu pila (dând formă şi/sau dimensiuni necesare). /Din pilă
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A PIL//Í2 ~ésc 1. tranz. fam. (băuturi alcoolice) A consuma în cantităţi mari (şi sistematic). 2. intranz. A avea patima beţiei. /cf. ţig. pilo
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE PIL//Í mă ~ésc intranz. fam. A ajunge într-o stare de (uşoară) ebrietate; a se îmbăta (uşor); a se aghesmui; a se afuma. /cf. ţig. pilo
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
pilí (pilésc, pilít), vb. – 1. A bea, a trage la măsea. – 2. (Refl.) A se chercheli, a se afuma. – Var. chili. Ţig. pi-, part. pilo „a bea” (Vasiliu, GS, VII, 122; Graur 180; Juilland 171). – Der. pileală, s.f. (băutură, beţie); pilangiu, s.m. (beţiv); chilaci, s.m. (Mold., beţiv), cf. ţig. sp. pilé „beţiv” (Besses 130).
(Dicţionarul etimologic român)
PILI-/PILO- elem. „păr, pilozitate”. (< fr. pili-, -pilo-, cf. lat. pilus)
(Marele dicţionar de neologisme)
pilí (a ajusta cu ajutorul pilei, a bea) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. pilésc, imperf. 3 sg. pileá; conj. prez. 3 sg. şi pl. pileáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
pilíre (ajustare) s. f., g.-d. art. pilírii; pl. pilíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
PILÍ vb. (TEHN.) a răşpălui. (A ~ un material metalic.)
(Dicţionar de sinonime)
PILÍ vb. v. ameţi, bea, chercheli, fura, îm-băta, lua, sustrage, trage, turmenta.
(Dicţionar de sinonime)
PILÍRE s. (TEHN.) pilit, răşpăluire. (~ unui material metalic.)
(Dicţionar de sinonime)