pinilor
[Sinonime]
PIN1 prep. v. prin.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PIN2, pini, s.m. Arbore din familia pinaceelor, înalt până la 40 de metri, cu frunze persistente în formă de ace lungi, cu scoarţa roşcată şi lemnul rezistent (Pinus silvestris). ♢ Pin maritim = varietate de pin2 cu lemnul poros şi bogat în răşină, plantat pentru fixarea dunelor mişcătoare (Pinus maritima). – Lat. pinus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PIN3, pini, s.m. (Electron.) Terminal al unui circuit integrat. – Din engl. pin.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PIN ~i m. Arbore conifer cu tulpina dreaptă, roşiatică, şi cu frunze persistente aciculare, reunite în smocuri, crescut în scopuri ornamentale şi industriale. /<lat. pina
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
pin (píni), s.m. Arbore (Pinus silvestris). – Mr. chin, megl. pin. Lat. pĭnus (Puşcariu 1318; Candrea-Dens., 1389; REW 6519), cf. it., sp. pino, prov., cat. pi, fr. pin, port. pinho. – Der. pinos, adj. (de pin).
(Dicţionarul etimologic român)
pin s. m., pl. pini
(Dicţionar ortografic al limbii române)
pin1, pini, s.m. (reg.) sondă rudimentară lungă, la capătul căreia e fixat un mic cilindru de tablă, deschis la ambele capete, cu care pescarii iau probe de mâl de pe fundul apei.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
pin2, pini, s.m. (reg.) ac cu gămălie.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
PIN s. (BOT.) 1. (Pinus silvestris) (reg.) brad, căţuni (pl.), cetină, chifăr, jolcă, luciu, mălin, molete, molid, pinel, pinişor, pinuţ, schin, silhă, zadă. 2. pin pitic (Pinus pumilio) = jep, jneapăn, (reg.) căţăn, durzău.
(Dicţionar de sinonime)
PIN PITÍC s. (BOT.; Pinus pumilo) jep, jneapăn.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PIN2, pini, s.m. Arbore din familia pinaceelor, înalt până la 40 de metri, cu frunze persistente în formă de ace lungi, cu scoarţa roşcată şi lemnul rezistent (Pinus silvestris). ♢ Pin maritim = varietate de pin2 cu lemnul poros şi bogat în răşină, plantat pentru fixarea dunelor mişcătoare (Pinus maritima). – Lat. pinus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PIN ~i m. Arbore conifer cu tulpina dreaptă, roşiatică, şi cu frunze persistente aciculare, reunite în smocuri, crescut în scopuri ornamentale şi industriale. /<lat. pina
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
pin (píni), s.m. Arbore (Pinus silvestris). – Mr. chin, megl. pin. Lat. pĭnus (Puşcariu 1318; Candrea-Dens., 1389; REW 6519), cf. it., sp. pino, prov., cat. pi, fr. pin, port. pinho. – Der. pinos, adj. (de pin).
(Dicţionarul etimologic român)
pin s. m., pl. pini
(Dicţionar ortografic al limbii române)
pin1, pini, s.m. (reg.) sondă rudimentară lungă, la capătul căreia e fixat un mic cilindru de tablă, deschis la ambele capete, cu care pescarii iau probe de mâl de pe fundul apei.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
pin2, pini, s.m. (reg.) ac cu gămălie.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
PIN s. (BOT.) 1. (Pinus silvestris) (reg.) brad, căţuni (pl.), cetină, chifăr, jolcă, luciu, mălin, molete, molid, pinel, pinişor, pinuţ, schin, silhă, zadă. 2. pin pitic (Pinus pumilio) = jep, jneapăn, (reg.) căţăn, durzău.
(Dicţionar de sinonime)
PIN PITÍC s. (BOT.; Pinus pumilo) jep, jneapăn.
(Dicţionar de sinonime)