pionieri
PIONIÉR, -Ă, pionieri, -e, subst. 1. S.m. şi f. (Ieşit din uz) Membru al organizaţiei de masă a elevilor de 7-14 ani, care avea ca scop educarea comunistă a elevilor. 2. S.m. şi f. Persoană care face parte dintr-un grup (de colonişti sau de emigranţi) care pune bazele unei vieţi civilizate într-un ţinut nelocuit. ♦ Fig. Persoană care lucrează cea dintâi într-un domeniu nou, încă necercetat, care pune bazele unei metode noi, unei activităţi noi; deschizător de drumuri într-un domeniu oarecare de activitate. 3. S.m. Militar care face parte dintr-o unitate de geniu pregătită special pentru a executa construcţiile necesare operaţiilor militare, barajele de mine etc. [Pr.: pi-o-ni-er. – Var.: (pop.) pionér, -ă subst.] – Din fr. pionnier, germ. Pionier, (1) rus. pioner.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PIONIÉR1 ~ă (~i, ~e) m. şi f. (în fosta Uniune Sovietică şi în alte ţări socialiste) Membru al organizaţiei comuniste a copiilor de la 10 la 14 ani. [Sil. pi-o-ni-er] /<fr. pionnier, germ. Pionier, rus. pioner
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
PIONIÉR2 ~i m. 1) Colonist care se instalează primul într-un ţinut necunoscut pentru a-l valorifica. 2) Militar din trupele speciale de construcţii (de drumuri, de fortificaţii etc.) necesare operaţiilor militare. 3) fig. Deschizător de drumuri într-un domeniu de activitate umană. [Sil. pi-o-ni-er] /<fr. pionnier, germ. Pionier, rus. pioner
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
PIONIÉR s.n. (Tehn.) Banc de lucru uşor transportabil şi uşor de montat. [Pron. pi-o-ni-er. / et. incertă].
(Dicţionar de neologisme)
PIONIÉR s.m. şi f. 1. Militar dintr-o unitate de geniu care lucrează la terasamente, la minări etc. 2. Persoană care desţeleneşte şi cultivă un ţinut virgin, punând bazele unei vieţi civilizate în acea regiune. 3. (Fig.) Militant pentru o cauză, pentru o idee nouă, exponent al unei concepţii noi; deschizător de drumuri noi în ştiinţă, în tehnică etc. 4. (În trecut) Membru al organizaţiei de masă a tineretului şcolar care îngloba elevi între 9 şi 14 ani şi îi educa în spiritul concepţiei marxist-leniniste. [Pron. pi-o-ni-er. / fr. pionnier, rus. pioner].
(Dicţionar de neologisme)
PIONIÉR1 I. s. m. f. 1. cel care, făcând parte dintr-un grup de colonişti sau de emigranţi, desţeleneşte şi cultivă un ţinut virgin. 2. (fig.) deschizător de drumuri noi în ştiinţă, în tehnică etc. 3. (în ţările cu regim comunist, în România) membru al organizaţiei politice de masă a elevilor între 7 şi 14 ani. II. s. m. militar din trupele de geniu, specializate în construcţii de terasamente, fortificaţii, minări etc. (< fr. pionnier, germ. Pionier, /I, 3/ rus. pioner)
(Marele dicţionar de neologisme)
PIONIÉR2 s. n. (tehn.)
(Marele dicţionar de neologisme)
pioniér s. m. (sil. pi-o-ni-er), pl. pioniéri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PIONIÉR1 ~ă (~i, ~e) m. şi f. (în fosta Uniune Sovietică şi în alte ţări socialiste) Membru al organizaţiei comuniste a copiilor de la 10 la 14 ani. [Sil. pi-o-ni-er] /<fr. pionnier, germ. Pionier, rus. pioner
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
PIONIÉR s.n. (Tehn.) Banc de lucru uşor transportabil şi uşor de montat. [Pron. pi-o-ni-er. / et. incertă].
(Dicţionar de neologisme)
PIONIÉR s.m. şi f. 1. Militar dintr-o unitate de geniu care lucrează la terasamente, la minări etc. 2. Persoană care desţeleneşte şi cultivă un ţinut virgin, punând bazele unei vieţi civilizate în acea regiune. 3. (Fig.) Militant pentru o cauză, pentru o idee nouă, exponent al unei concepţii noi; deschizător de drumuri noi în ştiinţă, în tehnică etc. 4. (În trecut) Membru al organizaţiei de masă a tineretului şcolar care îngloba elevi între 9 şi 14 ani şi îi educa în spiritul concepţiei marxist-leniniste. [Pron. pi-o-ni-er. / fr. pionnier, rus. pioner].
(Dicţionar de neologisme)
PIONIÉR1 I. s. m. f. 1. cel care, făcând parte dintr-un grup de colonişti sau de emigranţi, desţeleneşte şi cultivă un ţinut virgin. 2. (fig.) deschizător de drumuri noi în ştiinţă, în tehnică etc. 3. (în ţările cu regim comunist, în România) membru al organizaţiei politice de masă a elevilor între 7 şi 14 ani. II. s. m. militar din trupele de geniu, specializate în construcţii de terasamente, fortificaţii, minări etc. (< fr. pionnier, germ. Pionier, /I, 3/ rus. pioner)
(Marele dicţionar de neologisme)
PIONIÉR2 s. n. (tehn.)
(Marele dicţionar de neologisme)
pioniér s. m. (sil. pi-o-ni-er), pl. pioniéri
(Dicţionar ortografic al limbii române)