PÍTĂ, pite, s.f. (Reg.) 1. Pâine. ♢ Compus: pita-vacii = ciupercă comestibilă, cu pălăria roşcată-cenuşie, cu carne albă, care devine albastră în contact cu aerul (Boletus bovinus). 2. Fig. Hrană necesară pentru trai; mijloace de existenţă; p. ext. slujbă, funcţie, post. – Din bg. pita.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PÍT//Ă ~e f. reg. 1) Produs alimentar făcut din aluat dospit, frământat şi copt în cuptor; pâine. ♢ Celui flămând numai ~a-i în gând fiecare se gândeşte la ceea ce îl interesează. 2) fig. Hrana cea de toate zilele. /<bulg. pita
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
pítă (píte), s.f. – Pîine; slujbă. – Mr., megl. pită. Mgr. πίτα cf. tc. pite (Miklosich, Et. Wb., 248a; Loebel 77; Lokotsch 1654), alb. pitë (Meyer, Alb. St., IV, 97), bg. pita (Conev 86), sb. pita (Vasmer, Gr., 117), iud. sp. pita, calabr. pitta „pîine” (REW 6546; Rohlfs, EWUG, 1714), mag. pita. – Der. pitan (var. chitan), s.m. (Mold., pîine de casă; înv., pîine proastă); pitar, s.m. (Banat, brutar; boier, membru al Divanului, însărcinat cu brutăria Palatului şi cu intendenţa armatei, mai tîrziu şi cu trăsurile domnului), cf. sl. pitari, care pare a proveni din rom.; pitărie, s.f. (Banat şi Trans., brutărie; slujba de pitar); pităreasă, s.f. (nevastă de pitar; brutăriţă); pituşcă, s.f. (pîinişoară); pitoancă, s.f. (ciupercă, Boletus granulatus), cf. Iordan, Dift., 215 şi Pascu, Suf., 271. – Din rom. provine ngr. πιτάρις (Meyer, Neugr. St., II, 77).
(Dicţionarul etimologic român)
píta-vácii s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
pítă s. f., g.-d. art. pítei; pl. píte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
piţă1! interj., s.f. 1. (interj.; pop.; adesea repetat) strigăt cu care se cheamă caprele. 2. s.f. (reg.) capră.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
piţă2, píţe, s.f. (reg.) 1. carne pripită. 2. om subţire, slab, nevolnic, prăpădit, beţiv.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
PITA-VÁCII s. (BOT.; Boletus bovinus) (reg.) pitoancă, pitoaşcă, titărci (pl.), văcuţe (pl.), mânătarcă ursească, (Transilv.) ciupercă de brad.
(Dicţionar de sinonime)
PITA-PÓRCULUI s. v. pâinea-porcului, portu-lacă.
(Dicţionar de sinonime)
PITALUIDUMNEZÉU s. v. râşcov.
(Dicţionar de sinonime)
PÍTĂ s. v. pâine.
(Dicţionar de sinonime)
PÍTE s. pl. v. cereale, grâne.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PÍT//Ă ~e f. reg. 1) Produs alimentar făcut din aluat dospit, frământat şi copt în cuptor; pâine. ♢ Celui flămând numai ~a-i în gând fiecare se gândeşte la ceea ce îl interesează. 2) fig. Hrana cea de toate zilele. /<bulg. pita
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionarul etimologic român)
píta-vácii s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
pítă s. f., g.-d. art. pítei; pl. píte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
piţă1! interj., s.f. 1. (interj.; pop.; adesea repetat) strigăt cu care se cheamă caprele. 2. s.f. (reg.) capră.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
piţă2, píţe, s.f. (reg.) 1. carne pripită. 2. om subţire, slab, nevolnic, prăpădit, beţiv.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
PITA-VÁCII s. (BOT.; Boletus bovinus) (reg.) pitoancă, pitoaşcă, titărci (pl.), văcuţe (pl.), mânătarcă ursească, (Transilv.) ciupercă de brad.
(Dicţionar de sinonime)
PITA-PÓRCULUI s. v. pâinea-porcului, portu-lacă.
(Dicţionar de sinonime)
PITALUIDUMNEZÉU s. v. râşcov.
(Dicţionar de sinonime)
PÍTĂ s. v. pâine.
(Dicţionar de sinonime)
PÍTE s. pl. v. cereale, grâne.
(Dicţionar de sinonime)