PITÍ, pitesc, vb. IV. Refl. şi tranz. (Pop.) A (se) ascunde (ghemuindu-se), a (se) pitula; fig. a (se) adăposti. – Cf. p i t i c 2.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PITÍT, -Ă, pitiţi, -te, adj. (Pop.) Ascuns; fig. adăpostit. ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) De-a pitita = numele unui joc de copii în care unul dintre copii trebuie să-i găsească pe ceilalţi, care s-au ascuns. – V. piti.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A PIT//Í ~ésc tranz. A face să se pitească. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE PIT//Í mă ~ésc intranz. (despre fiinţe) 1) A-şi micşora statura prin aplecare sau ghemuire (pentru a nu fi observat sau pentru a se feri de ceva). 2) A se pune la adăpost într-un loc ferit; a se ascunde; a se dosi. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
pití (pitésc, pitít), vb. – A (se) ascunde, a (se) pitula. Origine îndoielnică, probabil expresivă (Puşcariu, Dacor., I, 76; REW 6544a), cf. chiti, a cărui origine este şi mai puţin sigură, şi piţ, pişca. – Der. pitula (var. pituli), vb. (a (se) ascunde), cu suf. expresiv -li (Cihac, II, 259, se gîndeşte la un sl. prituliti „a se linişti”); pituliş (var. pituluş), s.n. (ascunziş); pitulice, s.f. (nume de păsări: Sylvia curruca şi Troglodytes parvulus); pitulici, s.m. (bărbătuşul pitulicii); pitiş, adv. (pe ascuns); pititel, adj. (mic), prin încrucişare cu mititel. Pentru legătura cu chiti cf. Puşcariu, RF, I, 271.
(Dicţionarul etimologic român)
pití vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. pitésc, imperf. 3 sg. piteá; conj. prez. 3 sg. şi pl. piteáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
PITÍ vb. v. ascunde, dosi, mistui.
(Dicţionar de sinonime)
PITÍT adj. v. ascuns, dosit.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PITÍT, -Ă, pitiţi, -te, adj. (Pop.) Ascuns; fig. adăpostit. ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) De-a pitita = numele unui joc de copii în care unul dintre copii trebuie să-i găsească pe ceilalţi, care s-au ascuns. – V. piti.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE PIT//Í mă ~ésc intranz. (despre fiinţe) 1) A-şi micşora statura prin aplecare sau ghemuire (pentru a nu fi observat sau pentru a se feri de ceva). 2) A se pune la adăpost într-un loc ferit; a se ascunde; a se dosi. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
pití (pitésc, pitít), vb. – A (se) ascunde, a (se) pitula. Origine îndoielnică, probabil expresivă (Puşcariu, Dacor., I, 76; REW 6544a), cf. chiti, a cărui origine este şi mai puţin sigură, şi piţ, pişca. – Der. pitula (var. pituli), vb. (a (se) ascunde), cu suf. expresiv -li (Cihac, II, 259, se gîndeşte la un sl. prituliti „a se linişti”); pituliş (var. pituluş), s.n. (ascunziş); pitulice, s.f. (nume de păsări: Sylvia curruca şi Troglodytes parvulus); pitulici, s.m. (bărbătuşul pitulicii); pitiş, adv. (pe ascuns); pititel, adj. (mic), prin încrucişare cu mititel. Pentru legătura cu chiti cf. Puşcariu, RF, I, 271.
(Dicţionarul etimologic român)
pití vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. pitésc, imperf. 3 sg. piteá; conj. prez. 3 sg. şi pl. piteáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
PITÍ vb. v. ascunde, dosi, mistui.
(Dicţionar de sinonime)
PITÍT adj. v. ascuns, dosit.
(Dicţionar de sinonime)