piuit dex - definiţie, sinonime, conjugare
PIUÍ, pers. 3 píuie, vb. IV. Intranz. (Despre păsări, mai ales despre puii păsărilor) A scoate piuituri; a piscui. ♦ (Mai ales despre un corp care străbate aerul cu viteză) A şuiera, a ţiui. [Pr.: pi-u-] – Din piu.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PIUÍT s.n. Faptul de a piui. 1. Strigăt caracteristic scos de păsări, mai ales de puii acestora; piuitură (1). ♢ Expr. A-i pieri (cuiva) piuitul = a-i pieri cuiva pofta de vorbă; a-şi pierde curajul (de uimire, de spaimă etc.). A-i lua (sau a tăia, a curma) (cuiva) piuitul = a) a reduce (pe cineva) la tăcere, a lăsa (pe cineva) perplex, a pune cu botul pe labe; b) (rar) a ucide pe cineva. 2. Sunet subţire şi ascuţit; piuitură (2), ţiuitură. [Pr.: pi-u-] – V. piui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A PIUÍ pers. 3 píuie intranz. 1) (mai ales despre puii de pasăre) A emite sunete caracteristice, subţiri şi prelungi; a piscui. 2) (despre obiecte în zbor) A produce un sunet prelung şi ascuţit (străbătând aerul cu mare viteză); a şuiera. Gloanţele piuie. [Sil. pi-u-] /Din piu
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PIUÍT ~uri n. 1) v. A PIUI. 2) Strigăt caracteristic scos de păsări, mai ales de puii acestora. [Sil. pi-u-] /v. a piui
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

piuí vb. (sil. pi-u-), ind. şi conj. prez. 3 sg. şi pl. píuie, imperf. 3 sg. piuiá
(Dicţionar ortografic al limbii române)

piuít s. n. (sil. pi-u-); pl. piuíturi
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
PIUÍ vb. 1. (reg.) a pieuna, a pioci, a piscui. (Puii de găină ~.) 2. v. ţiui.
(Dicţionar de sinonime)

PIUÍT s. 1. piuire, piuitură, (reg.) pieunat, piscuit. (~ul puilor de găină.) 2. v. ţiuitură.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: pi piu piui

Cuvinte se termină cu literele: it uit iuit