plânge dex - definiţie, sinonime, conjugare
PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoţie sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situaţie dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o fiinţă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ♢ Expr. A-şi plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ♢ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-şi arăta nemulţumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamaţie, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A PLÂNGE plâng 1. intranz. 1) A vărsa lacrimi scoţând sunete specifice, nearticulate (de durere sau din cauza unei zguduiri sufleteşti). ~ de ciudă.A-i ~ cuiva de milă a-i părea rău cuiva de cineva care se află într-o stare penibilă. 2) fig. (despre fenomene ale naturii) A scoate sunete tânguioase, pline de jale; a se tângui; a suspina. Vântul plânge. 2. tranz. 1) (persoane sau situaţii) A regreta cu îndurerare (vărsând lacrimi); a jeli; a deplânge; a tângui. ♢ A-şi ~ păcatele a regreta. 2) (persoane) A trata cu milă compătimind; a deplora; a căina; a deplânge. /<lat. plangere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE PLÂNGE mă plâng intranz. 1) A-şi împărtăşi neplăcerile, durerile, neajunsurile jeluindu-se (cuiva); a se tângui; a se căina; a se jeli; a se jelui. 2) A adresa o reclamaţie (unei autorităţi); a veni cu o plângere; a reclama; a se jelui. /<lat. plangere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

plînge (plấng, plấns), vb. – 1. A vărsa lacrimi. – 2. A compătimi, a deplînge. – 3. A jeli (un mort). – 4. (Refl.) A se tîngui, a se văita. – Mr. plîngu, plînşu, plînzire, megl. plǫng, plǫns, plǫngiri, istr. plîng, plîns. Lat. plangĕre (Puşcariu 1339; Candrea-Dens., 1409; REW 6572; Rolhfs, Differenzierung, 33), cf. it. piangere, prov. planher, fr. plaindre, cat. planyer, sp. plañir. Uz general (ALR, II, 231). – Der. plîngăcios, adj. (plîngător, gata să plîngă); plîngător (var. rară plîngaci), adj. care plînge, trist); plîngere, s.f. (acţiunea de a plînge sau de a se jelui; reclamaţie; cerere); plîngătoare, s.f. (bocitoare); plîns (var. plînset), s.n. (plîngere, tînguire); plînsoare, s.f. (plîns, scîncet); deplînge, vb. (a compătimi, a deplora), format după fr. déplorer, cf. deplora.
(Dicţionarul etimologic român)

plânge vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. plâng, 1 pl. plângem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plânserăm; part. plâns
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
PLÂNGE vb. 1. a lăcrima. (A început să ~.) 2. (fam. şi peior.) a (se) bâzâi. (Eşti copil mare, de ce ~?) 3. v. smiorcăi. 4. v. boci. 5. v. văita. 6. v. compătimi. 7. v. murmura. 8. v. reclama.
(Dicţionar de sinonime)

PLÂNGE vb. v. regreta.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A plânge ≠ a râde
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: pl pla plan plang

Cuvinte se termină cu literele: ge nge ange lange