plăpând dex - definiţie, sinonime, conjugare
PLĂPẤND, -Ă, plăpânzi, -de, adj. 1. (Despre fiinţe) Lipsit de rezistenţă, de vitalitate; debil, firav; p. ext. fragil, delicat, fin. 2. (Despre plante) Nedezvoltat; lipsit de sevă, gingaş, delicat. 3. Fig. Care se lasă uşor impresionat; sensibil. – Din lat. *palpabundus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PLĂPÂN//D ~dă (~zi, ~de) 1) (despre fiinţe) Care are o constituţie lipsită de vigoare; slab; şubred; delicat; gingaş. 2) (despre plante) Care este lipsit de sevă; fără sevă. /<lat. palpabundus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

plăpînd (-dă), adj. – 1. Debil, firav. – 2. Fragil. Origine expresivă. Der. din lat. *palpabunduspalpāre „a mîngîia” (Cihac, I, 223; Candrea, Rom., XXXI, 309; Loewe 14; Candrea-Dens., 1401; Candrea, Éléments, 7; Puşcariu 1332; REW 6174; Rosetti, I, 170), sau din palpandus (Tiktin), este greu de admis din motive fonetice şi formale. Mai probabil trebuie să se pornească de la o rădăcină expresivă plăp-, ca pîlp(îi), fîlf(îi), care ar arăta aceeaşi idee de „a bate, a se mişca slab”: plăp- nu este fără îndoială altceva decît pîlp- cu metateză. Terminaţia e mai puţin clară şi s-ar putea datora unei analogii cu blînd, flămînd; dar este de remarcat că nu există certitutdinea unei folosiri cu adevărat populare a acestui cuvînt, care apare la autori, din a doua jumătate a sec. XIX şi că, prin urmare, ar putea fi creat arficial, ca tremurîndă, surîzîndă, aparţinînd aceleiaşi epoci. Aceleiaşi rădăcini expresive aparţin plăpău, adj. (Mold., neghiob, nătîng), pe care Cihac, II, 260, îl punea în legătură cu ceh. plepe „moale, delicat”, şi pleoapă (var. pleopă, plopă, înv. plehupă), s.f. (membrană mobilă a ochiului; capacul de la sicriu), ca şi plăpînd, se foloseşte mai ales în Munt. (ALR, I, 17) şi care a primit până acum diferite explicaţii, toate insuficiente: din lat. palpebra, cu o puternică modificare fonetică (Diez, I, 302; Tuttle, Rom. R., I, 439; Tiktin; cf. împotrivă Densusianu, Rom., XXXIII, 283); lat. pupula, cu metateză *pluppea (Puşcariu, ZRPh., XXVIII, 689; Puşcariu 1335; REW 6616; Scriban); sl. *prechlupa „capac”, cf. bg. pohlupka (Densusianu, GS, I, 143); sau dintr-un cuvînt anterior indoeurop. (Rusu, Dacor., XI, 148). Prin aceeaşi intenţie expresivă trebuie să se explice sp. plepa „persoană care are multe defecte”, pe care Corominas, III, 822, îl consideră de origine incertă; cf. şi lat. palpebrapalpare (Walde-Pokorny 445).
(Dicţionarul etimologic român)

plăpând adj. m., pl. plăpânzi; f. sg. plăpândă, pl. plăpânde
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
PLĂPÂND adj. v. debil.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Plăpând ≠ robust, viguros, zdravăn
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: pl pla plap plapa plapan

Cuvinte se termină cu literele: nd and pand apand lapand