placă dex - definiţie, sinonime, conjugare
PLÁCĂ, plăci, s.f. 1. (De obicei urmat de determinări care indică materia) Bucată de material cu feţele plane şi cu o grosime uniformă şi mult mai mică decât celelalte două dimensiuni. ♢ Placă aglomerată = placă (1) obţinută prin aglomerarea cu lianţi sintetici a aşchiilor de lemn din sortimente inferioare sau din deşeuri de la exploatarea şi industrializarea lemnului. Placă turnantă (sau învârtitoare) = disc de oţel sau de fontă sau pod de tablier metalic, care se poate învârti în plan orizontal în jurul axei sale verticale şi care serveşte la întoarcerea vehiculelor feroviare, la trecerea lor de pe o linie pe alta etc. Placă fotografică = placă (1) de sticlă cu una dintre feţe acoperită cu o emulsie fotosensibilă, utilizată îndeosebi pentru realizarea negativelor fotografice, în spectroscopie, în microscopie etc. 2. Disc de ebonită pe care se imprimă vibraţiile vocii sau ale unui instrument muzical, spre a fi apoi reproduse cu ajutorul gramofonului, al patefonului, al pick-up-ului. ♢ Expr. (Fam.) A schimba placa = a schimba subiectul unei discuţii (care a ajuns să plictisească) sau atitudinea faţă de cineva. 3. (Înv.) Tăbliţă de ardezie pe care învăţau să scrie şcolarii începători. 4. (Tipogr.) Foaie de metal pe care se imprimă literele. 5. (Med.) Proteză dentară mobilă. Placă dentară. 6. ♢ (În sintagma) Placă funerară = placă de metal, de marmură etc., fixată pe o piatră de mormânt, pe care este scris numele persoanei decedate, anii de viaţă, un epitaf etc. – Din fr. plaque.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PLACÁ, plachez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi suprafaţa unui element de construcţie, a unui obiect etc. cu un strat de material de altă natură, pentru a-l proteja, pentru a-i înfrumuseţa aspectul etc. 2. (La jocul de rugbi) A opri un jucător să pătrundă spre poarta adversă, imobilizându-l cu mâinile. 3. (Livr.) A părăsi, a abandona. – Din fr. plaquer.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PLĂCEÁ, plac, vb. II. Intranz. şi tranz. (Cu subiectul logic în dativ) 1. A agrea sau a fi agreat, a simpatiza sau a fi simpatizat. ♢ Expr. Ştii că-mi placi? sau că mi-ai plăcut? exprimă mirarea, dezaprobarea în faţa unei propuneri, a unei afirmaţii etc. care nu-ţi convine, cu care nu eşti de acord etc. Îmi place să cred că... = sper să... 2. A avea sau a trezi un sentiment de admiraţie, de plăcere, de iubire faţă de o persoană de sex opus, a-i fi drag, a îndrăgi. 3. A avea un sentiment de satisfacţie, de mulţumire, de delectare; a-i fi agreabil, a-i fi pe plac. ♦ A-i conveni. ♦ A vrea, a dori. – Lat. placere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PLÁC//Ă plăci f. 1) Bucată de material (lemn, metal, piatră etc.) cu feţele plane şi grosime uniformă, mult mai mică în raport cu feţele. 2) Piesă de masă plastică sau de ebonită pe care sunt imprimate vibraţii ale vocii sau ale instrumentelor muzicale pentru a fi reproduse; disc. ♢ ~ fotografică placă de sticlă acoperită pe o parte cu emulsie sensibilă la acţiunea luminii. ~ funerară placă cu inscripţie fixată pe un monument funerar. A schimba (sau a întoarce) ~a a schimba subiectul discuţiei sau comportarea faţă de cineva. [G.-D. plăcii] /<fr. plaque
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A PLA//CÁ1 ~chéz tranz. 1) (elemente de construcţie, mobilier etc.) A acoperi cu placaj. 2) (obiecte de lemn) A acoperi cu furnir; a furnirui. /<fr. plaquer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A PLA//CÁ2 ~chéz tranz. (jucător de rugbi) A opri stăvilind calea spre poartă. /<fr. plaquer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A PLĂCEÁ plac 1. intranz. 1) A trezi simpatie sau dragoste; a fi pe plac; a fi drag. ♢ Ştii că-mi placi? exprimă peiorativ dezacordul cu afirmaţia sau propunerea cuiva. 2) (urmat de un verb la conjunctiv sau la infinitiv) A avea o deosebită satisfacţie. Îmi place să dansez. 2. tranz. (persoane de sex opus) A trata cu un sentiment de afecţiune puternică (de natură erotică); a iubi. /<lat. placere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

plácă (plắci), s.f. – 1. Tablă, planşă. – 2. Tăbliţă de ardezie. – 3. Disc. – 4. Firmă, semn, insignă. – 5. Decoraţie, decorare. Ngr. πλάϰα (Miklosich, Fremdw., 118; Cihac, II, 688; Graur, BL, V, 74), întărit ulterior de fr. plaque. – Der. placa, vb. (a aplica, a lipi; a părăsi), din fr. plaquer, galicism; placard, s.n., din fr. placard; placaj, s.n., din fr. placaje; plachetă, s.f., din fr. plaquette; platcă, s.f. (tăbliţă).
(Dicţionarul etimologic român)

plăceá (plác, plăcút), vb. – A-i conveni, a fi bucuros de, a fi pe gustul cuiva. – Mr. plac, plăcere. Lat. placēre (Puşcariu 1329; Candrea-Dens., 1398; REW 6557), cf. it. piacere, prov., port. plazer, fr. plaire, sp. placer. Observaţiile semantice ale lui E. Seidel, BL, IX, 24 nu par nimerite. Uz general (ALR, II, 246). – Der. plăcere, s.f. (gust drag, bucurie); neplăcut, adj. (dezagreabil); neplăcere, s.f. (dezgust); displăcea, vb. (a dezgusta, a supăra), după lat. displicere; complăcea, vb. (a dezgusta, a supăra), după fr. complaire; complezant, adj., din fr. complaisant; complezenţă, s.f., din fr. complaisance. – Din rom. trebuie să provină sb. plakijer (Candrea, Elemente, 408).
(Dicţionarul etimologic român)

PLÁCĂ s.f. 1. Foaie de metal, de lemn, de sticlă, de ebonit etc. 2. Tablă, tăbliţă pe care este scris, săpat ceva. [Pl. plăci. / < fr. plaque, cf. it. placca].
(Dicţionar de neologisme)

PLACÁ vb. I. tr. 1. A acoperi feţele unui element de construcţie, ale mobilelor sau ale unui obiect metalic cu un strat de material de altă natură. 2. A opri un jucător la rugbi să pătrundă către buturile adverse., imobilizându-l cu mâinile. 3. (Av.) A ateriza pe verticală. [< fr. plaquer].
(Dicţionar de neologisme)

PLÁCĂ s. f. 1. foaie de metal, lemn, sticlă, ebonită etc. o ~ aglomerată = placă din aşchii de lemn presate cu diferiţi lianţi; ~ fotografică = placă de sticlă acoperită pe una din feţe cu o emulsie fotosensibilă; ~ de acumulator = fiecare dintre electrozii unui acumulator, pe care se află o pastă de materie activă. 2. disc muzical. o a schimba (sau a întoarce) ă = a schimba subiectul unei discuţii sau comportarea faţă de cineva. 3. ~ turnantă = disc de oţel sau de fontă, prevăzut cu şine, care, rotindu-se pe un pivot, serveşte la întoarcerea vehiculelor uşoare de cale ferată; (fig.) răspântie, încrucişare de drumuri. 4. ~ de fundaţie = fundament de beton al unei clădiri; placă de bază. 5. tablă pe care este scris, săpat ceva. 6. proteză dentară. 7. ~ continentală = bucată relativ independentă a scoarţei terestre, de forma unei calote sferice, care se mişcă în raport cu altele. (< fr. plaque)
(Marele dicţionar de neologisme)

PLACÁ vb. tr. I. 1. a acoperi cu un strat de metal subţire un alt metal. 2. a furnirui (mobile) cu lemn scump. 3. a aplica o foaie de material rigid pe un obiect. II. 1. a apăsa cu forţă pe un lucru; a insista. 2. (rugbi) a opri un adversarpătrundă către buturile proprii, imobilizându-l cu mâinile. 3. (muz.) a executa viguros, deodată, la pian, toate notele unui acord. 4. (av.) a ateriza pe verticală. (< fr. plaquer)
(Marele dicţionar de neologisme)

plácă s. f., g.-d. art. plăcii; pl. plăci
(Dicţionar ortografic al limbii române)

placá vb., ind. prez. 1 sg. plachéz, 3 sg. şi pl. placheáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

plăceá vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. plac, 2 sg. placi, 3 sg. pláce 1 pl. plăcém, 2 pl. plăcéţi, imperf. 3 sg. plăceá; part. plăcút
(Dicţionar ortografic al limbii române)

bun-plác s. n., art. búnul-plac, g.-d. art. búnului-plac
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
PLÁCĂ s. 1. (înv.) tablă. (~ scrisă cu hieroglife.) 2. v. disc. 3. (TEHN.) placă învârtitoare v. placă turnantă; placă magnetică v. platou; placă tur-nantă v. placă învârtitoare. 4. proteză.
(Dicţionar de sinonime)

PLÁCĂ s. v. anod, pol pozitiv, tăbliţă.
(Dicţionar de sinonime)

PLACÁ vb. v. abandona, lăsa, părăsi.
(Dicţionar de sinonime)

PLĂCEÁ vb. 1. v. simpatiza. 2. v. iubi. 3. v. pofti. 4. v. conveni. 5. a iubi. (Îi ~ să meargă la vânat.)
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A plăcea ≠ a dezgusta, a displăcea
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: pl pla plac

Cuvinte se termină cu literele: ca aca laca