placentar

PLACENTÁR, -Ă, placentari, -e, adj., s.n. 1. Adj. Care aparţine placentei (1), privitor la placentă. 2. S.n. (La pl.), Subclasă de mamifere care cuprinde animale cu placentă; (şi la sg.) animal care face parte din această subclasă. – Din fr. placentaire.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PLACENTÁR ~ă (~i, ~e) 1) Care ţine de placentă; propriu placentei. 2) (despre mamifere) Care are placentă; cu placentă. /<fr. placentaire
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PLACENTÁR, -Ă adj. 1. Referitor la placentă, al placentei. 2. Cu placentă. // s.n.pl. Mamifere la care schimburile nutritive dintre organismul matern şi pui se face prin intermediul placentei (1). [Cf. fr. placentaire(s)].
(Dicţionar de neologisme)

PLACENTÁR, -Ă adj. 1. referitor la placentă. 2. (despre mamifere) cu placentă. (< fr. placentaire)
(Marele dicţionar de neologisme)

placentár adj. m., pl. placentári; f. sg. placentáră, pl. placentáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)

placentár s. n., pl. placentáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)