plai dex - definiţie, sinonime, conjugare
PLAI, plaiuri, s.n. 1. Versant al unui munte sau al unui deal; creastă, culme, vârf al unui munte sau al unui deal; p. gener. munte, deal mare. 2. Regiune de munte sau de deal aproape plană, acoperită în general cu păşuni. 3. Drum (sau cărare) care face legătura între poala şi creasta unui munte; potecă. 4. Regiune, ţinut; (la pl.) meleaguri. 5. Subîmpărţire administrativă a judeţelor şi a ţinuturilor (mai ales a celor de munte) în evul mediu, în Ţara Românească; plasă. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PLÁ//I ~iuri n. 1) Regiune de munte sau de dealuri, aproape plană, acoperită cu păşuni. 2) Versant de munte sau de deal. 3) poet. Spaţiu de aşezare a unei comunităţi etnice. 4) Drum care trece printr-o regiune muntoasă. 5) (în trecut) Diviziune administrativă a unui judeţ (de munte). /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PLAI, plaiuri, s.n. 1. Regiune de munte sau de deal aproape plană, acoperită cu păşuni. 2. Drum pe coasta unui munte sau pe un munte; potecă. 3. Câmpie. 4. (Poetic) Ţinut; meleaguri. 5. (Înv.) Diviziune administrativă a unui judeţ (de munte); plasă, ocol. [Pl. şi: (înv.) plaie] – Lat. *plagius (< plaga).
(Dicţionarul limbii române moderne)

plái (pláiuri), s.n. – 1. Platou, podiş, parte mai înaltă a unui teritoriu. – 2. Regiune, ţinut. – 3. Diviziune administrativă, subprefectă. – 4. (Bucov.) Drum de munte, potecă. – Mr. plai. Gr. πλάγιον, probabil printr-un lat. *plagium, cf. lat. plagia „ţărm” şi „cîmpie”, cu sensurile din rom. şi alb. (Candrea-Dens., 1400; REW 6564; Pascu, I, 144; Pascu, Suf., 406; Philippide, II, 729; Diculescu, Elementele, 490; Graur, BL, VI, 108; cf. S. Pop, Geopolitica şi geoistoria, II, 54-61). Der. din sl. planina „munte” (Cihac, II, 260), sl. planŭ „şes” (Tiktin) este dificil din punct de vedere fonetic; cf. sb., cr. plaj „coastă muntoasă”, pe care Vasmer, Gr., 118 îl consideră de origine dubioasă, şi care nu se explică bine nici prin gr., nici prin it., este probabil un împrumut din alb. plaië, care la rîndul lui, ar putea proveni din mr. – Der. plăieş (var. plăiaş), s.m. (muntean; grănicer, străjer la munte); splai, s.n. (esplanadă, drum pe malul unui rîu), probabil forţat ca fr. esplanade sau it. spiaggia „mal” faţă de piaggia „coastă, povîrniş” (după Graur, BL, IV, 108, din ngr. σ(τό)πλαï, a cărui abreviere pare mai puţin comună). Din rom. provin rut. plaj (Miklosich, Wander., 18; Candrea, Elemente, 403), săs. plâj şi probabil alb., sb., ca şi mag. palajas „miliţian” (Edelspacher 21).
(Dicţionarul etimologic român)

plai s. n., pl. pláiuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

plai s.n. (reg.) creion.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
PLAI s. v. pas, strâmtoare, trecătoare.
(Dicţionar de sinonime)

VĂTĂŞIE DE PLÁI s. v. subprefectură.
(Dicţionar de sinonime)

VĂTAF DE PLÁI s. v. subprefect.
(Dicţionar de sinonime)

PLAI s. meleag, regiune, ţinut. (Pe ~urile natale.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: pl pla

Cuvinte se termină cu literele: ai lai