platformă dex - definiţie, sinonime, conjugare

platformă

[Sinonime]
PLATFÓRMĂ, platforme, s.f. I. 1. Suprafaţa orizontală plană a unui vehicul, a unui aparat de ridicat etc. pe care se încarcă mărfuri, vite etc.; p. ext. vagon sau camion deschis, fără pereţi şi fără acoperiş, utilizat pentru transporturi. ♦ Platformă de lansare = suport plan, orizontal, de pe care rachetele teleghidate decolează vertical; rampă de lansare. ♦ Parte a unui tramvai, a unui autobuz, a unui vagon de tren etc., în dreptul uşilor, pe unde urcă sau coboară călătorii. 2. Element plan al unei construcţii. ♦ Palier al unei scări. 3. Construcţie sau suprafaţă de teren plană amenajată pentru efectuarea unor lucrări cu caracter tehnic, pentru instalarea unui utilaj, pentru verificarea unor maşini sau aparate, pentru depozitarea unor materiale etc. 4. Teren, de cele mai multe ori plan, situat la diferite înălţimi. 5. (Sport) Instalaţie orizontală rigidă, de 2-6 m lungime, acoperită cu un strat antiderapant, de pe care se execută sărituri în apă. 6. (Geol.) Unitate structurală veche a scoarţei pământului cu fundamentul cutat, peste care sunt depuse depozite sedimentare aproape orizontale. II. 1. Program de activitate sau de revendicări politice al unui partid, al unei grupări sau al unui om politic. 2. Obiectul, problemele, punctul de vedere al unei discuţii. – Din fr. plate-forme.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PLATFÓRM//Ă ~e f. 1) Suprafaţă plană orizontală a unui vehicul sau a unui aparat de ridicat, pe care se instalează obiectele de transportat. 2) Vagon al unui vehicul public fără acoperiş şi cu pereţii foarte joşi, folosit pentru transportarea mărfurilor. 3) Parte a unui vehicul de transport în comun din apropierea uşilor, pe unde urcă şi coboară pasagerii. 4) Element plan de construcţie. 5) Parte orizontală plană de la fiecare cotitură a unei scări din interiorul unui bloc; odihnă; palier. 6) Suprafaţă plană de teren, situată la o anumită altitudine. 7) sport Instalaţie orizontală rigidă de câţiva metri lungime, de pe care se execută sărituri în apă. 8) fig. Ansamblu de idei care este pus la baza unei acţiuni politice în comun. ~ electorală. /<fr. plateforme
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PLATFÓRMĂ s.f. I. 1. Suprafaţă plată, planşeu mobil sau fix (la un vehicul, la un vagon etc.). ♦ Parte a unui tramvai, a unui autobuz etc. pe unde urcă sau coboară călătorii. ♦ Vagon, (auto)camion care are o suprafaţă plată, deschisă pentru transport. 2. Parte a unei clădiri, formată dintr-o suprafaţă orizontală plană. ♦ Rampă pentru încărcarea şi descărcarea vagoanelor. 3. Porţiune mai rigidă şi mai solidă a scoarţei terestre. ♦ Platformă continentală = marginea submersă a continentelor, care se înclină uşor de la ţărm spre povârnişul continental. ♦ Loc şes (pe un deal, pe un munte). II. (Fig.) Program, expunere de principii ale unui partid politic, ale unei grupări oarecare, bază teoretică. [< fr. plate-forme, cf. germ. Plattform].
(Dicţionar de neologisme)

PLATFÓRMĂ s. f. I. 1. suprafaţă orizontală plană, planşeul mobil sau fix (la un vehicul, la un vagon etc.). ♦ vagon, (auto)camion care are o suprafaţă plată, deschisă. ♦ parte a unui tramvai, autobus etc. pe unde urcă sau coboară călătorii. 2. loc rezervat la bordul unor nave pentru apuntarea avioanelor şi elicopterelor. ♦ suprafaţă de teren pe care se ridică noi construcţii. o ~ de lansare = loc amenajat pentru lansarea rachetelor mari; ~ spaţială = satelit artificial de mari dimensiuni, bază de lansare de pe orbită a navelor interplanetare; ~ industrială = zonă în care sunt concentrate mai multe unităţi industriale. 3. parte a unei clădiri, formată dintr-o suprafaţă orizontală plană. ♦ rampă pentru încărcarea şi descărcarea vagoanelor. 4. (sport) instalaţie orizontală rigidă de pe care se execută sărituri în apă. 5. porţiune mai rigidă şi mai solidă a scoarţei terestre. o ~ continentală = zonă a fundului mării care se înclină uşor de la ţărm spre povârnişul continental. ♦ construcţie plutitoare sau fixă destinată forajului marin. ♦ loc şes (pe un deal, pe un munte). II. (fig.) program, expunere de principii ale unui partid politic, ale unei grupări oarecare, bază teoretică. (< fr. pate-forme)
(Marele dicţionar de neologisme)

platfórmă s. f. formă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
PLATFÓRMĂ s. I. 1. v. rampă. 2. platou. (Pe o ~ largă se ridică fabrica.) 3. (GEOGR.) prispă, tăpşan. (O ~ împădurită.) 4. (GEOL.) cratogen. (~ Siberiană.) 5. (GEOGR., GEOL.) platformă continentală v. şelf. II. (POL.) program. (~ prezentată de partidul...)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: pl pla plat platf platfo

Cuvinte se termină cu literele: ma rma orma forma tforma