PLÁVIE, plavii, s.f. Insuliţă plutitoare (sau fixată la malul apei) formată din stuf, ierburi, rizomi, rădăcini de arbori etc. intrate în putrefacţie şi amestecate cu nămol. ♢ Expr. A se lăsa (sau a se lungi) plavie = a se întinde la pământ. [Pl. şi: (pop.) plăvii] – Din sl. plavĩ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PLĂVÍU, -ÍE, plăvii, adj. (Înv. şi reg.; despre oameni) Plăviţ (2). ♦ (Înv.) Palid. – Plav (reg., despre boi, „care are părul de culoare (albă-)gălbuie” < sl.) + suf. -iu.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PLÁVI//E ~i f. Îngrămădire de stuf, buruieni şi rădăcini, amestecate cu nămol, care pluteşte pe apă sau stă fixată de mal. [G.-D. plaviei] /<sl. plavi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
plávie (plắvii), s.f. – Morman, grămadă de crengi şi ierburi amestecate cu pămînt, care plutesc pe suprafaţa anumitor rîuri. – Var. plaghie. Sl. plavĭ „navă”, din plaviti „a pluti” (Cihac, II, 267; Conev 38). E dubletul lui plavă, s.f. (Olt., plasă de pescuit); cf. şi plaur. – Der. plavină, s.f. (Bucov., limbă de foc; pală de fîn); plavnă, s.f. (regiune mlăştinoasă); plavcă, s.f. (loc unde se usucă năvoadele).
(Dicţionarul etimologic român)
plávie s. f. (sil. -vi-e), art. plávia (sil. -vi-a), g.-d. art. pláviei; pl. plávii, art. pláviile (sil. -vi-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
plăvíu adj. m., f. sg. plăvíe; pl. m. şi f. plăvíi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
plávie, plăvii, s.f. (reg.) 1. insulă plutitoare alcătuită din plaur (stuf, ierburi, rizomi, rădăcini de arbori, crengi şi nămol); plaur, cocioc, năcladă. 2. (cu forma plavă) navă, corabie; plută. 3. pădure doborâtă de vânt; palancă. 4. şir de trestii înfipte în pământ, din care ciobanii îşi fac adăpost. 5. limbă de foc; plavină. 6. (adv.) în cantitate sau în număr mare.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
PLÁVIE s. v. insulă plutitoare.
(Dicţionar de sinonime)
PLĂVÍU adj. v. bălai, bălan, blond, galben.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PLĂVÍU, -ÍE, plăvii, adj. (Înv. şi reg.; despre oameni) Plăviţ (2). ♦ (Înv.) Palid. – Plav (reg., despre boi, „care are părul de culoare (albă-)gălbuie” < sl.) + suf. -iu.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
plávie (plắvii), s.f. – Morman, grămadă de crengi şi ierburi amestecate cu pămînt, care plutesc pe suprafaţa anumitor rîuri. – Var. plaghie. Sl. plavĭ „navă”, din plaviti „a pluti” (Cihac, II, 267; Conev 38). E dubletul lui plavă, s.f. (Olt., plasă de pescuit); cf. şi plaur. – Der. plavină, s.f. (Bucov., limbă de foc; pală de fîn); plavnă, s.f. (regiune mlăştinoasă); plavcă, s.f. (loc unde se usucă năvoadele).
(Dicţionarul etimologic român)
plávie s. f. (sil. -vi-e), art. plávia (sil. -vi-a), g.-d. art. pláviei; pl. plávii, art. pláviile (sil. -vi-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
plăvíu adj. m., f. sg. plăvíe; pl. m. şi f. plăvíi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
plávie, plăvii, s.f. (reg.) 1. insulă plutitoare alcătuită din plaur (stuf, ierburi, rizomi, rădăcini de arbori, crengi şi nămol); plaur, cocioc, năcladă. 2. (cu forma plavă) navă, corabie; plută. 3. pădure doborâtă de vânt; palancă. 4. şir de trestii înfipte în pământ, din care ciobanii îşi fac adăpost. 5. limbă de foc; plavină. 6. (adv.) în cantitate sau în număr mare.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
PLÁVIE s. v. insulă plutitoare.
(Dicţionar de sinonime)
PLĂVÍU adj. v. bălai, bălan, blond, galben.
(Dicţionar de sinonime)