pleacă dex - definiţie, sinonime, conjugare
PLECÁ, plec, vb. I. I. 1. Refl. şi tranz. A (se) înclina (într-o parte sau în jos), a (se) îndoi, a (se) încovoia, a (se) coborî, a (se) apleca. ♢ Expr. (Tranz.) A-şi pleca capul (sau fruntea, grumazul, genunchiul) = a (se) supune, a (se) umili. A (nu) avea unde să(-şi) plece capul (ori trupul, oasele) = a (nu) se (putea) odihni, a (nu) avea unde să se odihnească. A(-şi) pleca inima = a) a da ascultare păsului, suferinţelor cuiva; b) a arăta smerenie, evlavie faţă de cineva; c) a (se) dedica, a (se) închina. A(-şi) pleca urechea = a) a asculta cu atenţie, a lua în considerare; b) a da crezare vorbelor de nimic, bârfelilor. ♦ Refl. A se înclina în faţa cuiva în semn de respect, de admiraţie, de devotament, de supunere; a se închina. ♦ A (se) culca la pământ, a (se) răsturna. 2. Refl. (Despre aştri) A coborî (spre apus), a apune. ♢ Expr. A se pleca spre apus = (despre persoane şi despre forţa, gloria, prestigiul lor) a fi în declin. II. Tranz. A supune unei influenţe, unei puteri; a subjuga. ♦ Refl. A ceda în faţa unei forţe, a se supune. ♦ Refl. (Pop.) A se îndupleca; a se milostivi. III. Intranz. 1. A se pune în mişcare pentru a se îndepărta (de un loc), a părăsi pe cineva sau ceva spre a se duce în altă parte; a porni. ♦ Spec. A porni într-o cursă sportivă. 2. A avea începutul, punctul de pornire; a lua ca ipoteză. Pleacă de la ideea că trebuie să reuşească. – Lat. plicare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A PLECÁ1 plec intranz. 1) A se deplasa părăsind locul iniţial; a se duce; a merge. 2) A-şi lua începutul (de la ceva); a începe; a porni. ~ de la o premisă. /<lat. plicare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A PLECÁ2 plec tranz. A face să se plece. ♢ A-şi ~ ochii în (la) pământ a lăsa ochii în jos. /<lat. plicare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE PLECÁ mă plec intranz. 1) A-şi schimba poziţia normală, apropiindu-se de pământ; a se înclina. ~ înainte. 2) (despre aştri) A se lăsa spre orizont; a asfinţi; a apune. 3) A manifesta o atitudine de recunoaştere a superiorităţii sau a puterii cuiva; a se înclina; a se smeri. /<lat. plicare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

plecá (pléc, át), vb. – 1. A se îndoi, a se încovoia. – 2. A îndupleca, a sili. – 3. (Rar) A trimite, a transporta, a duce. – 4. A porni, a ieşi, a se duce. – 5. (Refl.) A se înclina. – 6. (Refl.) A ceda, a se supune. – Mr. plec, plecare; megl. plec, plicari. Lat. plicāre (Diez, I, 319; Cipariu, Gram., 30; Densusianu, Hlr., 194; Puşcariu 1334; Candrea-Dens., 1402; REW 6601; V. Buescu, Boletim mensal da Soc. de lingua port., III (1952), 107-8), cf. it. piegare „a îndoi”, prov. plegar, fr. plier „a îndoi”, sp. llegar, port. chegar. În general se consideră că semantismul se explică printr-o expresie de tipul plier la tente sau plier bagage (Puşcariu 134; Wagner 123; Scriban; după Tiktin plecare ar însemna „a se apleca pînă la ceva”; după Corominas, III, 161, trebuie să se pornească de la applicare „a se îndrepta spre”, care ar explica atît rom. cît şi sp.). Mai probabil se porneşte de la ideea de „a întoarce”; plicare înseamnă a se învîrti un obiect, pînă cînd extremităţile lui se unesc. La fel s-ar fi zis despre o persoană care se întoarce la punctul de plecare, ca în it. piegare „a se da înapoi”, fr. se replier, bearn. s’aplega (REW 548), cat. (a)plegar „a lăsa lucrul” sau mai curînd „a se întoarce de la lucru”. Pleca, prin urmare, ar fi însemnat mai întîi „a se întoarce, a veni înapoi”; unde pleci? „unde te întorci” ar fi fost interpretat firesc „unde mergi?” ca se duce „se poartă” = merge; merge „coboară” = merge. Explicaţiile semantice ale lui Puşcariu, Dacor., VIII, 143, nu par izbutite. Se cuvine să adăugăm că Buescu, R. Études rom., II, 102-13, reduce rom. (a)pleca „a alăpta” la lat. *(ap)placāre „a linişti”. Această ipoteză prezintă dificultăţi fonetice (*applaco nu putea da aplec şi, oricum, autorul trebuie să admită o încrucişare cu apleca pentru a justifica rezultatul rom.) şi nu pare mai naturală decît explicaţia tradiţională, din punct de vedere semantic: cf. şi supune „a pune dedesubt” şi „a alăpta”. Der. plecăciune, s.f. (înv., înclinaţie, aplecare; reverenţă, salut; supunere, obedienţă, umilinţă); plecat, adj. (dus, absent; încovoiat; înclinat; ascultător, supus; amator, dispus); plecătoare (megl. plicătoare), s.f. (oaie cu lapte), cf. aplecătoare; plecător, adj. (dispus, înclinat); plecate, s.f. pl. (înv., înclinaţie, pornire; greaţă). Cf. apleca. – Din rom. provin rut. plekati „a alăpta”, rut. plekotora „oaie mulgătoare”, mag. pleketor „oaie fără miel” (Candrea-Dens., 1403).
(Dicţionarul etimologic român)

plecá vb., ind. prez. 1 sg. plec, 3 sg. şi pl. pleácă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
PLECÁ vb. I. 1. v. apleca. 2. v. povârni. 3. v. prosterna. 4. v. smeri. 5. v. apune. 6. v. preda. 7. v. ceda. 8. v. subjuga. II. 1. v. porni. 2. a se duce, a merge, a porni, (pop.) a (se) mişca, (înv. şi reg.) a păsa. (Unde ~ acum seara?) 3. v. apuca. 4. a se căra, a se duce, a se mişca. (Să ~ imediat de aici!) 5. a se retrage. (Vă rog să-mi permiteţi să ~.)
(Dicţionar de sinonime)

PLECÁ vb. v. accepta, admite, aproba, consimţi, convinge, cuceri, decide, declina, determina, face, hotărî, încuviinţa, îndupleca, îngădui, învoi, lăsa, ocupa, permite, primi, subjuga, supune.
(Dicţionar de sinonime)

PLEÁCĂ interj. 1. v. marş! 2. v. afară! 3. fugi!, (pop.) tiva!, (prin nord-estul Olt.) tiutiu!
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A pleca ≠ a sosi, a veni
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: pl ple plea pleac

Cuvinte se termină cu literele: ca aca eaca leaca