pleamă

pleámă (-éme), s.f. – 1. Pată, benghi. – 2. Rasă, castă. Sl. *plĕme (Bogrea, Dacor., III, 734), cf. pol. plama (Tiktin; Graur, BL, III, 43), bg. pleme „sămînţă”.
(Dicţionarul etimologic român)

pleámă², plémi, s.f. (înv.) semn, pată; aluniţă.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

pleámă¹ s.f. (înv.) neam, seminţie, familie; fel, soi.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)