plebeu

PLEBÉU, -ÉE, plebei, -ee, s.m. şi f., adj. 1. (În antichitatea romană) (Persoană) care făcea parte din plebe (1), care aparţinea plebei; plebeian (1). 2. (Persoană) care este asuprită, exploatată, plebeian (2); (om) sărac, umil; p. ext. (om) de rând, lipsit de distincţie, vulgar, grosolan. – Din lat. plebeius.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PLEBÉ//U ~i m. 1) (în Roma antică) Persoană care făcea parte din plebe. 2) (în evul mediu) Orăşean sărac. 3) Persoană fără drepturi sociale, lipsită de merite şi coruptă. /<lat. plebeius
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PLEBÉU s.m. Cetăţean roman care aparţinea plebei. ♦ (Liv.) Om de rând. [< lat. plebeius].
(Dicţionar de neologisme)

PLEBÉU, -ÉE adj., s. m. f. 1. (cetăţean roman) care aparţinea plebei; plebeian. 2. (om) care face parte din plebe. (< lat. plebeius)
(Marele dicţionar de neologisme)

plebéu s. m., adj. m., art. plebéul, pl. plebéi, art. plebéii; f. sg. şi pl. plebée, sg. art. plebéea, g.-d. sg. art. plebéei
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
PLEBÉU s., adj. (IST.) (livr.) plebeian. (~ din Roma antică.)
(Dicţionar de sinonime)

---

Antonime:
Plebeu ≠ aristrocrat
(Dicţionar de antonime)