pleistocen dex - definiţie, sinonime, conjugare

pleistocen

[Sinonime]
PLEISTOCÉN, -Ă, pleistoceni, -e s.n., adj. 1. S.n. Prima epocă a cuaternarului, caracterizată prin alternanţe de intervale reci cu perioade calde, prin răspândirea în regiunile temperate a unor specii de mamifere ca elefanţii, rinocerii etc. şi, mai ales, prin apariţia omului. 2. Adj. Care aparţine epocii pleistocene (1), privitor la această epocă. [Pr.: ple-is-] – Din fr. pléistocène.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PLEISTOCÉN1 n. geol. Prima epocă a cuaternarului caracterizată prin formarea gheţarilor, apariţia omului, a florei şi a faunei; diluviu. /<fr. pléistocene
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PLEISTOCÉN2 ~ă (~i, ~e) Care ţine de prima epocă a cuaternarului; din prima epocă a cuaternarului; deluvian. /<fr. pléistocene
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PLEISTOCÉN s.n. (Geol.) Prima epocă (serie) a cuaternarului, caracterizată din punct de vedere climatic prin alternanţa intervalelor reci (glaciaţii) cu intervale calde (interglaciaţii); glaciar; diluviu. // adj. Care aparţine acestei epoci; diluvian. [Pron. ple-is-. / < fr. pléistocène, cf. gr. pleistos – cel mai, kainos – nou].
(Dicţionar de neologisme)

PLEISTOCÉN, -Ă adj., s. n. (din) prima epocă, cea mai lungă, a cuaternarului, caracterizată prin alternanţa intervalelor reci cu intervale calde; glaciar; diluviu. (< fr. pléistocène)
(Marele dicţionar de neologisme)

pleistocén adj. m. (sil. ple-is-), pl. pleistocéni; f. sg. pleistocénă, pl. pleistocéne
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pleistocén s. n. (sil. ple-is-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
PLEISTOCÉN s., adj. (GEOL.) 1. s. glaciar, (ieşit din uz) diluviu. 2. adj. glaciar, (ieşit din uz) diluvian. (Epoca ~.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: pl ple plei pleis pleist

Cuvinte se termină cu literele: en cen ocen tocen stocen