plenipotență dex - definiţie, sinonime, conjugare
PLENIPOTÉNT, plenipotenţi s.m., adj. (Înv.) Plenipotenţiar. – Din lat. plenipotens, -ntis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PLENIPOTÉNŢĂ, plenipotenţe, s.f. Putere deplină, împuternicire dată cuiva pentru a acţiona într-o anumită chestiune (în special în probleme care interesează două state); (concr.) act prin care se dă o astfel de împuternicire. – Din it. plenipotenza.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PLENIPOTÉNŢ//Ă ~e f. 1) Potenţă deplină. 2) Împuternicire în baza căreia o persoană acţionează într-o anumită problemă de stat. 3) Act prin care se acordă o astfel de împuternicire. /<it. plenipotenza
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PLENIPOTÉNŢĂ s.f. Putere deplină acordată cuiva pentru a trata o chestiune oarecare. [< it. plenipotenza].
(Dicţionar de neologisme)

PLENIPOTÉNŢĂ s. f. putere deplină acordată cuiva pentru a trata o problemă de stat. (< it. plenipotenza)
(Marele dicţionar de neologisme)

plenipotént s. m., adj. m., pl. plenipoténţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

plenipoténţă s. f. potenţă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
PLENIPOTÉNT s., adj. v. plenipotenţiar.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: pl ple plen pleni plenip

Cuvinte se termină cu literele: ta nta enta tenta otenta