pliciuire

PLICIUÍ, pliciuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A face plici¹; a plici². – Plici¹ + suf. -ui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PLICIUÍRE, pliciuiri, s.f. (Rar) Acţiunea de a pliciui şi rezultatul ei; plescăit. – V. pliciui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

pliciuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. pliciuiésc, imperf. 3 sg. pliciuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. pliciuiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pliciuíre s. f., g.-d. art. pliciuírii; pl. pliciuíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)