PLIMBÁ, plimb, vb. I. 1. Refl. A umbla în voie dintr-un loc într-altul pentru a se recrea, a face mişcare, a lua aer etc. ♢ Expr. A se plimba ca vodă prin lobodă = a umbla în toate părţile fără nici o piedică. (Fam.) Du-te de te plimbă = vezi-ţi de treabă, du-te şi lasă-mă-n pace. ♦ Tranz. A duce, a purta (oameni sau animale); a scoate şi a însoţi pe cineva la plimbare. 2. Tranz. A mişca un obiect încoace şi încolo, a trece dintr-o parte în alta. [Var.: (reg.) preumblá, primblá vb. I] – Lat. perambulare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PLIMBÁRE, plimbări, s.f. 1. Acţiunea de a (se) plimba; mers în voie pentru a se recrea, a lua aer etc. ♢ Expr. (Fam.) A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a se dispensa de serviciile cuiva, a se descotorosi de cineva; b) a nu sta la discuţie (cu cineva), a da afară; a concedia. ♦ Călătorie (de agrement), drum; peregrinare, umblătură. 2. (Înv.; concr.) Loc de promenadă. [Var.: (reg.) preumbláre, primbláre s.f.] – V. plimba.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A PLIMBÁ plimb tranz. 1) A face să se plimbe (însoţind). 2) (obiecte) A mişca (pe îndelete) într-o parte şi în alta. ♢ A-şi ~ ochii (sau privirile) a trece cu privirea în repetate rânduri. /<lat. perambulare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE PLIMBÁ mă plimb intranz. A se deplasa, fără grabă, dintr-o parte în alta (fără o ţintă precisă). /<lat. perambulare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
PLIMB//ÁRE ~ări f. v. A PLIMBA şi A SE PLIMBA. ♢ A trimite pe cineva la ~ a se debarasa de cineva; a alunga pe cineva. [G.-D. plimbării] /v. a (se) plimba
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
plimbá (plímb, plimbát), vb. – A umbla în voie dintr-un loc în altul. – Var. primbla, preumbla. Mr. priimnu, priimnare, megl. priamnu, priamnari. Lat. perambŭlāre (Puşcariu 1336; Rosetti, I, 170), cf. umbla. Cuvînt de uz general (ALR, I, 96), s-a păstrat numai în rom. – Der. plimb, s.n. (balustradă, parmalîc); plimbă, s.f. (Munt., stinghie în curte pe care se culcă găinile); plimbare (var. primblare, preumblare), s.f. (umblet în voie); plimbet, s.n. (rar, plimbare); plimbăreţ, adj. (care se plimbă mult); plimbătoare, s.f. (closet).
(Dicţionarul etimologic român)
plimbá vb., ind. prez. 1 sg. plimb, 3 sg. şi pl. plímbă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
plimbáre s. f., g.-d. art. plimbării; pl. plimbări
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
PLIMBÁ vb. 1. (prin Transilv.) a se şeităli, (Ban., Transilv. şi Bucov.) a se şpaţiri. (Toată ziua se ~.) 2. a colinda, a cutreiera, (fam.) a se plimbarisi. (Se ~ prin poieni.) 3. v. mişca.
(Dicţionar de sinonime)
PLIMBÁ vb. v. colinda, cutreiera, parcurge, străbate, vântura.
(Dicţionar de sinonime)
PLIMBÁRE s. promenadă, (rar) plimbet, (prin Transilv.) şeităletiu, (Ban., Transilv., Maram. şi Bucov.) şpaţir. (A făcut o ~ reconfortantă.)
(Dicţionar de sinonime)
PLIMBÁRE s. v. călătorie, deplasare, drum, promenadă, voiaj.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PLIMBÁRE, plimbări, s.f. 1. Acţiunea de a (se) plimba; mers în voie pentru a se recrea, a lua aer etc. ♢ Expr. (Fam.) A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a se dispensa de serviciile cuiva, a se descotorosi de cineva; b) a nu sta la discuţie (cu cineva), a da afară; a concedia. ♦ Călătorie (de agrement), drum; peregrinare, umblătură. 2. (Înv.; concr.) Loc de promenadă. [Var.: (reg.) preumbláre, primbláre s.f.] – V. plimba.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE PLIMBÁ mă plimb intranz. A se deplasa, fără grabă, dintr-o parte în alta (fără o ţintă precisă). /<lat. perambulare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
PLIMB//ÁRE ~ări f. v. A PLIMBA şi A SE PLIMBA. ♢ A trimite pe cineva la ~ a se debarasa de cineva; a alunga pe cineva. [G.-D. plimbării] /v. a (se) plimba
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
plimbá (plímb, plimbát), vb. – A umbla în voie dintr-un loc în altul. – Var. primbla, preumbla. Mr. priimnu, priimnare, megl. priamnu, priamnari. Lat. perambŭlāre (Puşcariu 1336; Rosetti, I, 170), cf. umbla. Cuvînt de uz general (ALR, I, 96), s-a păstrat numai în rom. – Der. plimb, s.n. (balustradă, parmalîc); plimbă, s.f. (Munt., stinghie în curte pe care se culcă găinile); plimbare (var. primblare, preumblare), s.f. (umblet în voie); plimbet, s.n. (rar, plimbare); plimbăreţ, adj. (care se plimbă mult); plimbătoare, s.f. (closet).
(Dicţionarul etimologic român)
plimbá vb., ind. prez. 1 sg. plimb, 3 sg. şi pl. plímbă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
plimbáre s. f., g.-d. art. plimbării; pl. plimbări
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
PLIMBÁ vb. 1. (prin Transilv.) a se şeităli, (Ban., Transilv. şi Bucov.) a se şpaţiri. (Toată ziua se ~.) 2. a colinda, a cutreiera, (fam.) a se plimbarisi. (Se ~ prin poieni.) 3. v. mişca.
(Dicţionar de sinonime)
PLIMBÁ vb. v. colinda, cutreiera, parcurge, străbate, vântura.
(Dicţionar de sinonime)
PLIMBÁRE s. promenadă, (rar) plimbet, (prin Transilv.) şeităletiu, (Ban., Transilv., Maram. şi Bucov.) şpaţir. (A făcut o ~ reconfortantă.)
(Dicţionar de sinonime)
PLIMBÁRE s. v. călătorie, deplasare, drum, promenadă, voiaj.
(Dicţionar de sinonime)