plin dex - definiţie, sinonime, conjugare
PLIN, -Ă, plini, -e, adj., s.n. I. Adj. 1. (Despre vase, încăperi, recipiente etc.) Care este umplut cu ceva, în care se află ceva până la limită. ♢ Expr. Plin ochi = umplut până la limita capacităţii. A fi plin de sine (sau de el) = a avea o părere foarte bună despre sine, a fi încrezut, îngâmfat. A-i fi (cuiva) paharul plin, se spune despre cineva care a îndurat prea multe necazuri şi nu le mai poate suporta. ♦ (Despre arme de foc) În care au fost introduse cartuşe; încărcat. 2. Fără goluri; întreg, compact, masiv. ♦ Întreg, deplin, neştirbit. ♢ Profesor plin = profesor universitar titular, cu toate titlurile şi drepturile prevăzute de lege. Catedră plină = catedră care are numărul de ore prevăzut de regulament. 3. Care cuprinde, conţine, are ceva în cantitate sau în număr mare. ♦ (Despre ochi) Năpădit, inundat de lacrimi. 4. Care este acoperit, încărcat total sau parţial cu ceva. ♦ Murdar, mânjit, uns (cu ceva). 5. (Despre fiinţe, corpul lor sau părţi ale corpului) Cu forme rotunde, durdulii; grăsuţ. 6. Care are amploare, intensitate; desăvârşit. Lună plină = lună perfect rotundă, aflată în faza ei maximă. Voce plină = voce sonoră, cu volum. ♢ Expr. În plin(ă)... = în mijlocul..., în miezul..., în toiul... II. S.n. Ceea ce umple un vas, o cavitate, un spaţiu etc.; conţinut, cuprins. ♢ Plinul conductei = cantitate de fluid care rămâne în permanenţă într-o conductă de transport. ♢ Loc adv. Din plin = din abundenţă. ♢ Loc. adj. şi adv. În plin = în centru, la ţintă. ♢ Loc. prep. În plinul... = în mijlocul...; p. ext. în toiul... ♢ Expr. A-i merge cuiva în plin = a-i merge cuiva bine, a avea succes, a reuşi, a izbândi. A da o lovitură (sau a lovi, a nimeri) în plin = a nimeri bine ţinta vizată, a-şi ajunge scopul. A-i ieşi cuiva cu plin(ul) = a-i ieşi cuiva în cale cu un vas plin (fapt considerat în credinţa populară ca semn prielnic). A face plinul = a umple cu benzină până la refuz rezervorul unei maşini. – Lat. plenus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PLIN1 n. Conţinut al unui recipient. ♢ Din ~ din belşug; din abundenţă. A face ~ul a umple cu benzină rezervorul unei maşini. A-i merge (cuiva) din ~ a reuşi în toate. A-i ieşi (cuiva) cu ~ul a ieşi în faţa sau a trece pe dinaintea cuiva cu ceva plin, în special cu o căldare de apă, ceea ce, în superstiţii, este considerat ca semn bun. /<lat. plenus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PLIN2 ~ă (~i, ~e) 1) şi fig. (în opoziţie cu gol) (despre vase, recipiente, încăperi etc.) Care conţine atât cât poate cuprinde. Pahar ~. Sac ~. Magazie ~ă.~ (cu) ochi umplut până la limită. A fi ~ de sine a fi încrezut. 2) şi fig. Care posedă sau conţine o cantitate ori un număr mare (de ceva). ~ de bani. ~ de greşeli. ~ de emoţii. 3) Care cuprinde toate elementele necesare; căruia nu-i lipseşte nimic; întreg; complet. ♢ Lună ~ă lună rotundă. Voce ~ă voce puternică şi sonoră. 4) (despre persoane sau despre părţi ale corpului) Care are forme rotunde. ~ la trup. Faţă ~ă. 5) Care este fără goluri; care nu e deşert. Nucă ~ă. Ştiulete ~. /<lat. plenus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

plin (plínă), adj. – 1. Umplut, ocupat. – 2. Compact, masiv. – 3. (S.n.) Întîlnire întîmplătoare cu o persoană care duce un vas plin cu apă; se consideră de bun augur, iar dacă vasul este gol, de rău augur. – Cu plin, în mod fericit; în plin, perfect; din plin, întocmai, exact. – Mr. plin, megl. (am)plin, istr. pl’ir. Lat. plenus (Puşcariu 1337; Candrea-Dens., 1405; REW 6596), cf. it. pieno, prov. ple, fr. plein, sp. lleno, port. cheio. – Der. plinătate, s.f. (plenitudine), format după fr. plénitude; plineală, s.f. (înv., îndeplinire, executare silită); plinuţ, adj. (aproape plin; durduliu); împlini (var. plini), vb. (a umple, a face plin; a completa; a satisface; a executa, a îndeplini; a atinge o vîrstă sau o cantitate; refl., a se realiza, a se verifica; refl., a ajunge la soroc, la scadenţă; refl., a-şi găsi naşul, a i se înfunda), se consideră îndeobşte ca der. din lat. (im)plenῑre (Densusianu, Hlr., 150; Candrea-Dens., 1407; Puşcariu 789), în timp ce Cihac, II, 265, îl deriva din sl. (na)plŭniti; neîmplinit, adj. (neexecutat; imperfect); împlinitor, s.m. (înv., executor); deplin, adv. (împlinit; adj., complet); deplinătate, s.f. (plenitudine); îndeplini, vb. (a executa). – Cf. suplini.
(Dicţionarul etimologic român)

plin adj. m., pl. plini; f. sg. plínă, pl. plíne
(Dicţionar ortografic al limbii române)

plin s. n., (spaţii) pl. plínuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
PLIN adj. 1. întreg, neînceput. (Pe masă se află un pahar ~ cu apă.) 2. complet. (Vagonul este ~.) 3. v. doldora. 4. încărcat, umplut, (Transilv.) tecăruit. (Pivniţă ~ cu lemne) 5. v. încărcat. 6. v. masiv. 7. v. înţesat. 8. acoperit, încărcat. (O grădină ~ cu flori.) 9. încărcat, (prin Olt.) rapăn. (Un cais ~ de fructe.) 10. v. scăldat. 11. v. întreg. 12. v. grăsuţ. 13. v. gras. 14. gras, împlinit, rotund, rotunjit. (Braţe ~.) 15. v. măşcat.
(Dicţionar de sinonime)

PLIN s. v. conţinut, cuprins.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Plin ≠ deşert, gol, sec
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: pl pli

Cuvinte se termină cu literele: in lin