plini dex - definiţie, sinonime, conjugare
PLIN, -Ă, plini, -e, adj., s.n. I. Adj. 1. (Despre vase, încăperi, recipiente etc.) Care este umplut cu ceva, în care se află ceva până la limită. ♢ Expr. Plin ochi = umplut până la limita capacităţii. A fi plin de sine (sau de el) = a avea o părere foarte bună despre sine, a fi încrezut, îngâmfat. A-i fi (cuiva) paharul plin, se spune despre cineva care a îndurat prea multe necazuri şi nu le mai poate suporta. ♦ (Despre arme de foc) În care au fost introduse cartuşe; încărcat. 2. Fără goluri; întreg, compact, masiv. ♦ Întreg, deplin, neştirbit. ♢ Profesor plin = profesor universitar titular, cu toate titlurile şi drepturile prevăzute de lege. Catedră plină = catedră care are numărul de ore prevăzut de regulament. 3. Care cuprinde, conţine, are ceva în cantitate sau în număr mare. ♦ (Despre ochi) Năpădit, inundat de lacrimi. 4. Care este acoperit, încărcat total sau parţial cu ceva. ♦ Murdar, mânjit, uns (cu ceva). 5. (Despre fiinţe, corpul lor sau părţi ale corpului) Cu forme rotunde, durdulii; grăsuţ. 6. Care are amploare, intensitate; desăvârşit. Lună plină = lună perfect rotundă, aflată în faza ei maximă. Voce plină = voce sonoră, cu volum. ♢ Expr. În plin(ă)... = în mijlocul..., în miezul..., în toiul... II. S.n. Ceea ce umple un vas, o cavitate, un spaţiu etc.; conţinut, cuprins. ♢ Plinul conductei = cantitate de fluid care rămâne în permanenţă într-o conductă de transport. ♢ Loc adv. Din plin = din abundenţă. ♢ Loc. adj. şi adv. În plin = în centru, la ţintă. ♢ Loc. prep. În plinul... = în mijlocul...; p. ext. în toiul... ♢ Expr. A-i merge cuiva în plin = a-i merge cuiva bine, a avea succes, a reuşi, a izbândi. A da o lovitură (sau a lovi, a nimeri) în plin = a nimeri bine ţinta vizată, a-şi ajunge scopul. A-i ieşi cuiva cu plin(ul) = a-i ieşi cuiva în cale cu un vas plin (fapt considerat în credinţa populară ca semn prielnic). A face plinul = a umple cu benzină până la refuz rezervorul unei maşini. – Lat. plenus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PLINÍ, plinesc, vb. IV. Tranz. şi refl. (Înv. şi reg.) A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) îndeplini. – V. plin.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PLIN1 n. Conţinut al unui recipient. ♢ Din ~ din belşug; din abundenţă. A face ~ul a umple cu benzină rezervorul unei maşini. A-i merge (cuiva) din ~ a reuşi în toate. A-i ieşi (cuiva) cu ~ul a ieşi în faţa sau a trece pe dinaintea cuiva cu ceva plin, în special cu o căldare de apă, ceea ce, în superstiţii, este considerat ca semn bun. /<lat. plenus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PLIN2 ~ă (~i, ~e) 1) şi fig. (în opoziţie cu gol) (despre vase, recipiente, încăperi etc.) Care conţine atât cât poate cuprinde. Pahar ~. Sac ~. Magazie ~ă.~ (cu) ochi umplut până la limită. A fi ~ de sine a fi încrezut. 2) şi fig. Care posedă sau conţine o cantitate ori un număr mare (de ceva). ~ de bani. ~ de greşeli. ~ de emoţii. 3) Care cuprinde toate elementele necesare; căruia nu-i lipseşte nimic; întreg; complet. ♢ Lună ~ă lună rotundă. Voce ~ă voce puternică şi sonoră. 4) (despre persoane sau despre părţi ale corpului) Care are forme rotunde. ~ la trup. Faţă ~ă. 5) Care este fără goluri; care nu e deşert. Nucă ~ă. Ştiulete ~. /<lat. plenus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

plin (plínă), adj. – 1. Umplut, ocupat. – 2. Compact, masiv. – 3. (S.n.) Întîlnire întîmplătoare cu o persoană care duce un vas plin cu apă; se consideră de bun augur, iar dacă vasul este gol, de rău augur. – Cu plin, în mod fericit; în plin, perfect; din plin, întocmai, exact. – Mr. plin, megl. (am)plin, istr. pl’ir. Lat. plenus (Puşcariu 1337; Candrea-Dens., 1405; REW 6596), cf. it. pieno, prov. ple, fr. plein, sp. lleno, port. cheio. – Der. plinătate, s.f. (plenitudine), format după fr. plénitude; plineală, s.f. (înv., îndeplinire, executare silită); plinuţ, adj. (aproape plin; durduliu); împlini (var. plini), vb. (a umple, a face plin; a completa; a satisface; a executa, a îndeplini; a atinge o vîrstă sau o cantitate; refl., a se realiza, a se verifica; refl., a ajunge la soroc, la scadenţă; refl., a-şi găsi naşul, a i se înfunda), se consideră îndeobşte ca der. din lat. (im)plenῑre (Densusianu, Hlr., 150; Candrea-Dens., 1407; Puşcariu 789), în timp ce Cihac, II, 265, îl deriva din sl. (na)plŭniti; neîmplinit, adj. (neexecutat; imperfect); împlinitor, s.m. (înv., executor); deplin, adv. (împlinit; adj., complet); deplinătate, s.f. (plenitudine); îndeplini, vb. (a executa). – Cf. suplini.
(Dicţionarul etimologic român)

plin adj. m., pl. plini; f. sg. plínă, pl. plíne
(Dicţionar ortografic al limbii române)

plin s. n., (spaţii) pl. plínuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pliní vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. plinésc, imperf. 3 sg. plineá; conj. prez. 3 sg. şi pl. plineáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
PLIN adj. 1. întreg, neînceput. (Pe masă se află un pahar ~ cu apă.) 2. complet. (Vagonul este ~.) 3. v. doldora. 4. încărcat, umplut, (Transilv.) tecăruit. (Pivniţă ~ cu lemne) 5. v. încărcat. 6. v. masiv. 7. v. înţesat. 8. acoperit, încărcat. (O grădină ~ cu flori.) 9. încărcat, (prin Olt.) rapăn. (Un cais ~ de fructe.) 10. v. scăldat. 11. v. întreg. 12. v. grăsuţ. 13. v. gras. 14. gras, împlinit, rotund, rotunjit. (Braţe ~.) 15. v. măşcat.
(Dicţionar de sinonime)

PLIN s. v. conţinut, cuprins.
(Dicţionar de sinonime)

PLINÍ vb. v. achita, comite, completa, efectua, executa, face, făptui, împlini, îndeplini, înfăptui, întregi, lichida, onora, plăti, realiza, rotunji, satisface, săvârşi, umple.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Plin ≠ deşert, gol, sec
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: pl pli plin

Cuvinte se termină cu literele: ni ini lini