pliocen dex - definiţie, sinonime, conjugare

pliocen

PLIOCÉN, -Ă, plioceni, -e, adj., s.n. 1. Adj. Care aparţine celei de-a doua epoci a neogenului, care se referă la această epocă. 2. S.n. A doua epocă a neogenului, situată intre miocen şi perioada cuaternară, reprezentată, în partea de vest a Europei, prin depozite marine, iar în cea de est prin depozite lacustre. 3. S.n. Serie de straturi geologice din pliocen (2). [Pr.: pli-o-] – Din fr. pliocène.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PLIOCÉN1 n. geol. 1) Perioada a doua a neogenului, situată între miocen şi pleistocen şi caracterizată prin depozite marine sau lacustre. 2) Ansamblu de straturi ale scoarţei terestre datând din această perioadă. [Sil. pli-o-] /<fr. pliocene
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PLIOCÉN2 ~ă (~i, ~e) Care ţine de perioada a doua a neogenului; din perioada a doua a neogenului. [Sil. pli-o-] /<fr. pliocene
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PLIOCÉN s.n. (Geol.) Epoca (seria) superioară a neogenului. // adj. Care aparţine acestei epoci. [Pron. pli-o-. / < fr. pliocène, cf. gr. pleion – mai mare, kainos – recent].
(Dicţionar de neologisme)

PLIOCÉN, -Ă adj., s. n. (din) epoca superioară a neogenului. (< fr. pliocène)
(Marele dicţionar de neologisme)

pliocén adj. m. (sil. pli-o-), pl. pliocéni; f. sg. pliocénă, pl. pliocéne
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pliocén s. n. (sil. pli-o-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: pl pli plio plioc plioce

Cuvinte se termină cu literele: en cen ocen iocen liocen