poartă dex - definiţie, sinonime, conjugare
POÁRTĂ, porţi, s.f. 1. Deschidere amenajată într-un zid, într-un gard etc. în care s-au prins cu balamale tăblii de lemn, de fier etc. pentru a permite accesul din interior în exterior şi invers; deschizătura împreună cu tăbliţa, cu balamalele etc.; tăblia care închide deschizătura. ♢ Loc. adv. Poartă-n poartă cu cineva = faţă în faţă, vizavi, peste drum. ♢ Expr. A bate la toate porţile (sau la porţile cuiva) = a se adresa tuturor, solicitând sprijin, ajutor într-o împrejurare grea. Poartă de scăpare = mijloc de a ieşi dintr-o situaţie dificilă. A sta (sau a rămâne, a se uita) ca viţelul la poarta nouă = a sta (sau a rămâne, a se uita) uimit, nedumerit, dezorientat (în faţa unei situaţii noi şi neaşteptate, căreia nu-i poţi face faţă). ♦ Intrare într-o cetate sau într-un oraş. ♦ Regiune periferică din jurul unui oraş, al unui ţinut, al unei ţări; margine, hotar. ♦ Fig. Cale de acces; posibilitate de a realiza ceva, mijloc. 2. Uşă la intrarea principală a unei clădiri; p. ext. casă, gospodărie. ♢ Expr. Din poartă în poartă = din casă în casă, dintr-un loc într-altul. 3. Arcul pe care îl formează o conductă de aer comprimat traversând galeria unei mine. 4. Cadru format din două bare verticale unite la capătul de sus printr-o bară orizontală (de care se prinde o plasă), instalat pe terenurile de sport, în care se urmăreşte introducerea mingii sau a pucului la unele jocuri sportive (fotbal, handbal, hochei etc.). 5. Vale îngustă prin care o apă îşi deschide trecerea între două şiruri de munţi; pas, trecătoare, defileu. ♦ Loc îngust între pereţii de stâncă ai vârfurilor de munte, prin care se trece pe alt versant. 6. (Înv.; în epoca suzeranităţii turceşti asupra ţărilor române) Reşedinţa, curtea sultanului sau a unui paşă; p. ext. Imperiul Otoman. – Lat. porta.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PURTÁ, port, vb. I. 1. Tranz. A lua, a ridica, a ţine pe cineva sau ceva în mână, în braţe etc. pentru a-l transporta în altă parte; a duce. ♢ Expr. A purta pe cineva pe palme = a arăta cuiva o grijă deosebită, a răsfăţa pe cineva. A purta (pe cineva) pe degete = a dispune de cineva după bunul său plac. (Înv.) A purta arma = a aduce arma în poziţia regulamentară de salut. ♦ A trece, a transmite ceva (dintr-o mână într-alta, din mână în mână, de la unul la altul) ♢ Expr. A purta vorbe (sau minciuni) = a cleveti, a bârfi. ♦ (Despre vehicule) A transporta, a căra. ♦ (Despre animale) A trage după sine. 2. Tranz. A duce dintr-o parte în alta, dintr-un loc în altul sau într-un anumit loc; a conduce (îndrumând, călăuzind, dirijând); a însoţi. ♦ (Înv. şi pop.) A induce în eroare; a amăgi, a păcăli. ♢ Expr. A purta (pe cineva) cu vorba = a face promisiuni fără a-şi ţine cuvântul (pentru a obţine un răgaz); a tărăgăna. ♦ (Pop.) A mânui o unealtă. 3. Tranz. A-şi duce sarcina, a avea făt în pântece. ♦ Fig. A suporta, a suferi, a răbda. 4. Refl. (Reg.) A umbla (de colo până colo), a circula, a merge. 5. Tranz. A mişca încoace şi încolo corpul sau o parte a corpului; a umbla sau a-şi ţine corpul într-o anumită poziţie. ♦ A face să se mişte de colo până colo; a agita, a plimba dintr-o parte în alta. 6. Tranz. A avea, a poseda, a deţine; a conţine, a ascunde. ♦ A avea anumite sentimente, atitudini; a nutri. ♢ Loc. vb. A purta duşmănie (sau pică) = a duşmăni. A purta interes = a se interesa de... (Reg.) A purta frică de... = a se teme de... 7. Tranz. A avea, a moşteni sau a transmite un nume. 8. Tranz. A avea, a ţine asupra sa (pentru a se folosi la nevoie). 9. Tranz. A pune pe sine un obiect de îmbrăcăminte, o podoabă etc., a fi îmbrăcat, încălţat sau împodobit cu..., a folosi un anumit obiect de îmbrăcăminte sau de încălţăminte. ♢ Loc. adj. De purtat = care serveşte ca îmbrăcăminte (de fiecare zi). ♢ Expr. A purta doliu = a umbla îmbrăcat în negru (în semn de doliu) sau cu un semn negru de doliu pe îmbrăcăminte. ♦ A avea ceva pe sine (de la natură sau datorită obiceiului, a modei etc.) Poartă un coc monumental. ♢ Expr. (Fam.) A purta coarne = (despre bărbaţi) a fi înşelat în căsnicie. (Refl. impers.) Se poartă = e la modă, se obişnuieşte, e modern. ♦ Refl. A se conforma unei anumite mode. ♦ Tranz. A aranja îmbrăcămintea, accesoriile de îmbrăcăminte, părul etc. într-un anumit fel. Poarta părul peste cap. 10. Tranz. A suporta cheltuielile, grija cuiva; a întreţine. ♢ Expr. A purta de grijă cuiva = a îngriji. A purta grija cuiva = a fi îngrijorat din cauza cuiva. 11. Tranz. A deţine o funcţie, un post, un titlu. ♢ Expr. A purta răspunderea = a fi răspunzător. 12. Tranz. A întreţine, a duce, a susţine. ♢ Loc. vb. A purta (o) discuţie = a discuta. A purta (o) conversaţie = a conversa. A purta lupte (sau război) = a se lupta, a se război. 13. Tranz. (Despre obiecte) A avea imprimat, gravat etc. un semn distinctiv. 14. Refl. A se comporta, a se manifesta (într-un anumit fel). – Lat. portare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

POÁRT//Ă porţi f. 1) Deschizătură într-un gard sau zid care face posibilă intrarea într-un spaţiu împrejmuit şi ieşirea din el. 2) Panou mobil (simplu sau dublu) care închide această deschizătură. ♢ Din ~ în ~ din casă în casă; la fiecare casă. ~-n ~ peste drum; vizavi. A se uita (sau a sta, a rămâne) ca viţelul la ~ nouă a rămâne dezorientat, uluit în faţa unei situaţii neaşteptate. A bate la toate porţile a se adresa tuturor după ajutor. 3) Loc de intrare (special amenajat) într-un oraş sau într-o cetate. 4) Cadru cuprins între două bare verticale unite în partea de sus printr-o orizontală şi închis printr-o plasă, în care se trimite mingea sau pucul la unele jocuri sportive. 5) înv. Curtea sultanului turcesc. ♢ ~a Otomană Imperiul Otoman. 6) Vale îngustă între două şiruri de munţi (prin care trece o apă curgătoare). [G.-D. porţii] /<lat. porta
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A PURTÁ port tranz. I. 1) (fiinţe sau lucruri) A deplasa ţinând (în braţe, pe spate, într-un loc special amenajat în acest scop etc.); a duce. ~ ghiozdanul. ♢ ~ (pe cineva) pe palme (sau ca pe palme) a avea o grijă deosebită (faţă de cineva). ~ arma a mânui arma pentru a da onorul. 2) fig. (greutăţi de ordin moral) A răbda simţind inutilitatea protestului; a îndura. Poartă cu greu ura duşmanului. ♢ ~ jugul a fi împilat, exploatat. 3) (fiinţe sau lucruri) A duce dintr-un loc în altul (mai ales cu ajutorul unui mijloc de transport); a transporta; a căra. Trenul l-a ~t prin multe oraşe. 4) (fiinţe) A duce cu sine sau după sine. Poartă copilul la lucru. Îl poartă de mână. ♢ ~ cu vorba (pe cineva) a tărăgăna realizarea celor promise. 5) (obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte, podoabe etc.) A avea cu sine. El poartă barbă. Port cercei de aur. ♢ ~ sarcină a fi gravidă. 6) (acte, bani etc.) A ţine la sine (pentru a fi folosit la necesitate). 7) A avea imprimat în calitate de semn distinctiv. Documentul poartă antetul instituţiei.Poartă numele (sau porecla, titlul) a avea drept nume (sau poreclă, titlu). 8) (corpul sau părţi ale lui) A mişca dintr-un loc în altul sau dintr-o poziţie în alta; a deplasa; a dirija. Îşi purta mâna deasupra capului meu. 9) (unelte şi instrumente) A pune în funcţiune operând (dibaci) cu mâinile; a mânui; a manipula. Poartă cu iscusinţă bisturiul. 10) A face să se poarte. II. (în îmbinări stabile) 1) (sugerând ideea de menţinere a unei stări de spirit). ~ (cuiva) de grijă, ~ grija cuiva v. GRIJĂ. ~ răspunderea a răspunde de ceva. ~ duşmănie (sau pică) a duşmăni. ~ cuiva sâmbetele a purta pizmă cuiva. ~ interes v. INTERES. Interesul poartă fesul v. FES. A-i ~ frica cuiva a se teme de cineva. 2) (sugerând ideea de conducere şi de organizare) ~ gospodăria a avea în grijă sa treburile gospodăriei. ~ război (sau lupte) a se război. ~ o discuţie a discuta. ~ biruinţă a birui. /<lat. portare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE PURTÁ mă port intranz. A avea un anumit fel de conduită; a se comporta. ~ grosolan. /<lat. portare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

poártă (pórţi), s.f. – 1. Deschizătură şi loc de trecere într-un loc împrejmuit. – 2. Imperiul otoman. – Mr., megl. poartă, istr. poartę. Lat. porta (Puşcariu 1347; Candrea-Dens., 1421; REW 6671), cf. it., prov., cat., port. porta, fr. porte, sp. puerta. – Der. portar (mr. purtar), s.m. (paznic; Munt., şambelan, boier însărcinat cu protocolul, cel care introduce trimişii Porţii; Mold., comandantul cetăţii Suceava, capitala ţării, şeful armatei), ar putea reprezenta direct lat. portārius (Puşcariu 1358; REW 6673); portăreasă, s.f. (femeie care păzeşte poarta); portărel, s.m. (înv., slujbaş domnesc subordonat marelui portar; executor judecătoresc); portărie, s.f. (meseria de portar). – Der. neol. portic, s.n., din fr. portique; portieră, s.f., din fr. portière; portal, s.n., din fr. portail.
(Dicţionarul etimologic român)

purtá (pórt, purtát), vb. – 1. A duce. – 2. A transporta, a conduce. – 3. A dirija, a administra, a guverna. – 4. A trage după sine, a ţine, a poseda. – 5. A pune pe sine, a folosi, a îmbrăca. – 6. A îmbrăca pe altcineva, a întreţine (un fiu, o femeie etc.). – 7. A împinge, a determina. – 8. A susţine, a sprijini. – 9. (Refl.) A merge, a se mişca. – 10. (Refl.) A se comporta. – Mr. portu, purtare, megl., istr. port. Lat. portāre (Puşcariu 1357; Candrea-Dens., 1483; REW 6672), cf. it. portare, prov., cat., sp., port. portar, fr. porter. – Der. purtare, s.f. (acţiunea de a se purta; conduită); purtăreţ, adj. (uşor de purtat; înv., mobil, nestatornic; de toate zilele, curent); purtat, adj. (dus, transportat; uzat; experimentat, învechit); purtător, s.m. (aducător), pe care Candrea-Dens., 1484 şi REW 6674 îl derivă direct din lat. portātor; nepurtat, adj. (nefolosit); prepurta, vb. refl. (Banat, a plimba). – Der. neol. porto, s.m., din germ. Porto; port-altoi, s.n. (plantă care poartă altoiul), după fr. porte-greffe; port-drapel, s.m. (stegar), din fr. porte-drapeau; por(t)moneu, s.n., din fr. porte-monnaie; portofel, s.n., după fr. portefeuille, prin intermediul ngr. πορτοφόλι, dublet al lui portofoliu, s.n. (funcţie ministerială, titlu); port-ţigar, s.n., înv., din fr. porte-cigares; port-ţigaretă, s.f., din fr. porte-cigarettes; port-vizit, s.n., din fr. porte-visite; importa, vb., din fr. importer; important, adj., din fr. important; importanţă, s.f., din fr. importance; deporta, vb., din fr. déporter; comporta, vb.; suporta, vb.; reporta, vb.; transporta, vb. etc.
(Dicţionarul etimologic român)

Sublíma Poártă s. pr. f. (sil. -bli-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

poártă (constr., geogr., sport) s. f., g.-d. art. pórţii; pl. porţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Poártă (reşedinţa sultanului) s. pr. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

búnă purtáre adj. + s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

purtá vb., ind. prez. 1 sg. port, 3 sg. şi pl. poártă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

poártă1, pórţi, cal mătăhălos şi urât.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

poártă2, pórţi, s.f. (reg.) mal, ţărm.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
POÁRTĂ s. I. 1. prag, uşă, (Dobr.) tocat. (A ieşit în ~.) 2. (SPORT) (livr.) but. (Apără ~ echipei de fotbal.) II. (IST.) 1. (n. pr.) v. Imperiul otoman. 2. lude.
(Dicţionar de sinonime)

PURTÁ vb. 1. v. căra. 2. a transmite, a trece. (~ paharul din mână în mână.) 3. a avea, a ţine. (~ în mână un buchet de flori.) 4. a ţine. (O ~ de talie.) 5. v. duce. 6. a sprijini, a susţine, a ţine. (Vom merge cât ne-or ~ picioarele.) 7. a merge, a umbla. (Vara ~ o bluză subţire.) 8. a avea. (~ pantofi galbeni.) 9. v. comporta. 10. a avea, a deţine, a poseda. (~ numele de român.) 11. a avea, a nutri. (~ cele mai bune sentimente pentru ...) 12. a păstra, a reţine. (~ în suflet icoana copilăriei.) 13. a duce, a întreţine. (A ~ o corespondenţă vie cu ...) 14. a da, a desfăşura, a duce, a susţine, (înv.) a sta. (Au ~ o luptă continuă cu inerţia.) 15. a ademeni, a amăgi, a încânta, a înşela, a minţi, a momi, a păcăli, a prosti, a trişa, (livr.) a iluziona, (înv. şi reg.) a juca, a planisi, a poticări, a prilesti, a sminti, a smomi, a şutili, (reg.) a şugui, (Transilv. şi Ban.) a celui, (Munt.) a mâglisi, (Transilv.) a tăşca, (înv.) a aromi, a blăzni, a gâmbosi, a măguli, a mistifica, a surprinde, (fam.) a duce, a fraieri, a şmecheri, (fam. fig.) a arde, a frige, a încălţa, a pingeli, a pingelui, a pârli, a potcovi, a prăji, (Mold. fig.) a boi, (înv. fig.) a luneca. (I-a ~ cu minciuni.)
(Dicţionar de sinonime)

PURTÁ vb. v. apuca, câştiga, cuceri, deplasa, desfăşura, dobândi, duce, evolua, grăbi, iuţi, îndrepta, îndura, întâmpla, lua, merge, mişca, obţine, orienta, păşi, pătimi, păţi, petrece, pleca, porni, răbda, realiza, repurta, suferi, suporta, trage, umbla, zori.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: po poa poar poart

Cuvinte se termină cu literele: ta rta arta oarta