poetică dex - definiţie, sinonime, conjugare
POÉTIC, -Ă, poetici, -ce, adj., s.f. 1. Adj. Care aparţine poeziei, privitor la poezie. ♦ De poet. 2. Adj. Fig. Care poate inspira pe poeţi, demn de a fi motiv de inspiraţie; p. ext. impresionant, fermecător. 3. S.f. (Şi adjectival, în sintagma artă poetică) Tratat despre creaţia poetică; ansamblu de reguli pentru alcătuirea unei opere literare; ramură a teoriei literaturii care se ocupă de creaţia poetică. 4. S.f. Ansamblu de forme şi de principii poetice (1) caracteristice unei epoci sau unui curent literar; manieră poetică caracteristică unui poet. – Din ngr. poiitkós, poiitikí, lat. poeticus, poetica, it. poetico, poetica, fr. poétique.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

POÉTI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care ţine de poezie; propriu poeziei. Imagine ~că. ♢ Licenţă ~că v. LICENŢĂ. 2) fig. Care este plin de poezie; care încântă prin frumuseţe şi prin farmec. /<ngr. poiitikós, lat. poeticus, poetica, fr. poétique
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

POÉTICĂ f. 1) Ramură a teoriei literaturii care se ocupă cu studiul creaţiei poetice. 2) Tra-tat de poezie. 3) Teorie generală despre esenţa şi istoria poeziei. 4) Ansamblu de principii ale versificaţiei, caracteristice unui poet, unui curent literar sau unei epoci. /<ngr. poiitilkós, poiitiki, lat. poeticus, poetica, it. poetico, poetica, fr. poétique
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

POÉTIC, -Ă adj. 1. Propriu, caracteristic poeziei, de poezie. ♢ Artă poetică v. artă; licenţă poetică v. licenţă. 2. (Fig.) Propriu a inspira un poet; (p. ext.) încântător, minunat. // s.n. Categorie estetică desemnând genul poetic. [Pron. po-e-, pl. -ci, -ce. / < lat. poeticus, cf. fr. poétique].
(Dicţionar de neologisme)

POÉTICĂ s.f. 1. Ramură a teoriei literaturii care tratează despre creaţia poetică. ♦ Tratat despre creaţia poetică. 2. Sistem de principii poetice caracteristice unei epoci sau unui curent literar; fel de a scrie propriu unui poet. 3. Parte constitutivă a lingvisticii care se ocupă cu raporturile dintre funcţia poetică şi celelalte funcţii ale limbajului. [< lat., it. poetica, cf. fr. poétique].
(Dicţionar de neologisme)

POÉTIC, -Ă I. adj. 1. propriu poeziei. 2. (fig.) demn a inspira un poet; (p. ext.) încântător, expresiv, plastic, sensibil, liric. II. s. n. categorie estetică desemnând genul poetic. III. s. f. 1. ramură a teoriei literaturii care tratează despre creaţia poetică. ♢ tratat despre creaţia poetică. 2. sistem de principii poetice caracteristice unei epoci sau unui curent literar; fel de a scrie propriu unui poet. 3. parte a lingvisticii care se ocupă cu raporturile dintre funcţia poetică şi celelalte funcţii ale limbajului. (< fr. poétique, lat. poeticus, it. poetico, gr. poietikos)
(Marele dicţionar de neologisme)

poétic adj. m., pl. poétici; f. sg. poétică, pl. poétice
(Dicţionar ortografic al limbii române)

poétică s. f., g.-d. art. poéticii
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
LICENŢĂ POÉTICĂ s. (STILISTICĂ) (înv.) slobozenie.
(Dicţionar de sinonime)

POÉTIC adj. (înv.) poeticesc. (O imagine ~.)
(Dicţionar de sinonime)

POÉTIC s. v. poet.
(Dicţionar de sinonime)

POÉTICĂ s. (înv.) poezie. (Studii de ~.)
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Poeticapoetic
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: po poe poet poeti poetic

Cuvinte se termină cu literele: ca ica tica etica oetica