polară dex - definiţie, sinonime, conjugare
POLÁR, -Ă, polari, -e, adj., s.f. 1. Adj. Privitor la cei doi poli1 ai Pământului, de la poli1, caracteristic polilor1; din regiunea sau din zona polilor1. ♢ Noapte polară = noapte de iarnă care se întâlneşte în regiunile situate dincolo de cercul polar şi care poate dura până la o jumătate de an. Steaua polară = steaua principală din constelaţia Carului-Mic, situată pe prelungirea boreală a axei Pământului, care serveşte ca mijloc de orientare şi după care se poate stabili direcţia nordului. Urs polar = urs alb, v. urs. 2. Adj. Privitor la polii1 unui magnet sau ai unei pile electrice. ♦ Referitor la un corp sau la un mediu care prezintă polaritate. 3. Adj. (Mat.; în sintagma) ♢ Coordonate polare = coordonate al căror sistem de referinţă este alcătuit dintr-un punct şi o semiaxă care porneşte din acel punct. 4. Adj. (Fil.) Care se află într-un raport de polaritate, care prezintă polaritate. 5. S.f. Locul geometric al punctelor conjugate armonic cu un punct dat în raport cu cele două puncte în care o dreaptă variabilă ce trece prin punctul dat intersectează conica dată. – Din lat. polaris, it. polare, fr. polaire.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

POLÁR ~ă (~i, ~e) 1) Care este caracteristic polilor Pământului; de la poli. ♢ Stea ~ă stea principală din constelatia Ursa Mică, după care se poate determina direcţia spre polul nord. Noapte ~ă v. NOAPTE. Urs ~ v. URS. 2) Care ţine de polii unui (electro)magnet; propriu polilor unui (electro)magnet. 3) fig. Care se caracterizează prin polaritate; cu polaritate. /<lat. polaris, fr. polaire
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

POLÁR adj. 1. Referitor la poli (2), de la poli. ♦ Zonă polară = zonă cuprinsă între latitudinile de 75° şi poli. 2. Referitor la polii unui magnet sau ai unei pile electrice. ♦ Referitor la un corp sau la un mediu care prezintă polaritate. 3. (Mat.) Coordonate polare = numere reale care determină poziţia unui punct în plan. 4. (Fil.) Care se află în raport de polaritate (1), care prezintă polaritate. [Cf. fr. polaire].
(Dicţionar de neologisme)

POLÁRĂ s.f. Loc geometric al punctelor conjugate cu un punct dat, în raport cu cele două puncte în care o secantă mobilă ce trece prin punctul dat intersectează o conică. [< germ. Polare].
(Dicţionar de neologisme)

POLÁR I. adj. 1. referitor la poli (2), de la poli, caracteristic polilor. o zonă ~ă = zonă cuprinsă între latitudinile de 75ş şi poli; cerc ~ = cerc paralel cu ecuatorul, care delimitează zonele polare; Steaua P~ă = stea principală din constelaţia Carului-Mic, care indică direcţia nord. 2. referitor la polii unui magnet sau ai unei pile electrice. ♢ referitor la un corp, la un mediu care prezintă polaritate. 3. (mat.) coordonate ĕ = coordonate al căror sistem de referinţă este format dintr-un punct (pol) şi o semiaxă cu originea în acesta. 4. (fil.) care se află în raport de polaritate (2). II. s. f. loc geometric al punctelor conjugate cu un punct dat, în raport cu cele două puncte în care o secantă variabilă ce trece prin punctul dat intersectează o conică. (< fr. polaire, lat. polaris, it. polare)
(Marele dicţionar de neologisme)

Steáua Poláră s. pr. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

urs polár s. m. + adj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

polár adj. m., pl. polári; f. sg. poláră, pl. poláre
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
POLÁR adj. (GEOGR., MET.) rece, (înv.) polaric. (Climă, zonă ~.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: po pol pola polar

Cuvinte se termină cu literele: ra ara lara olara