POLARIZÁ, polarizez, vb. I. 1. Tranz. (Fiz.) A transforma lumina naturală prin fenomene de reflexie, refracţie, birefringenţă etc. ♦ Intranz. şi refl. A dobândi proprietatea de a avea poli electrici sau magnetici. 2. Tranz. Fig. A aduna, a strânge, a concentra în jurul său. 3. Refl. (Fil.) A da naştere unei polarităţi (3), a forma extreme opuse care se condiţionează reciproc. – Din fr. polariser.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
POLARIZÁRE, polarizări, s.f. Acţiunea de a (se) polariza şi rezultatul ei. 1. (Fiz.) Proces prin care un corp sau un sistem fizic dobândeşte proprietatea de polaritate (1); stare a unui corp care a suferit un astfel de proces. ♢ Polarizare electrică = realizare a unei asimetrii în distribuţia sarcinii electrice pozitive şi negative a unui sistem fizic (atom, moleculă etc.), a unui mediu sau a unui corp. Polarizare electrolitică (sau electrochimică) = acumulare la electrozii unei băi de electroliză sau ai unei pile electrochimice a ionilor care realizează conducţia prin soluţia electrolitului. Polarizare rotatorie = fenomen de rotire a planului de polarizaţie al luminii liniar polarizate la trecerea ei printr-o substanţă activă din punct de vedere optic. ♦ Proces fizic prin care un sistem capătă proprietăţi preferenţiale după o anumită direcţie; stare a unui sistem care a suferit un astfel de proces. 2. (Lingv.) Dezvoltare în direcţii opuse a sensurilor unui cuvânt, nediferenţiate la origine. 3. (Fil.) Formare a unor termeni opuşi polari; realizare a unei polarităţi (3). – V. polariza.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A POLARIZ//Á ~éz 1. tranz. 1) A face să se polarizeze. 2) fig. A strânge în jurul său. ~ masele. 2. intranz. A căpăta proprietatea de a avea poli (electrici sau magnetici). /<fr. polariser, germ. polarisieren
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE POLARIZ//Á pers. 3 se ~eáză intranz. şi fig. fiz. A forma extreme opuse care se condiţionează reciproc. Atitudinile s-au ~at. /<fr. polariser, germ. polarisieren
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
POLARIZ//ÁRE ~ări f. 1) v. A POLARIZA şi A SE POLARIZA. 2) lingv. Scindare a sensului unui cuvânt în sensuri opuse. /v. a (se) polariza
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
POLARIZÁ vb. I. tr. A produce polarizare. ♦ (Fig.) A aduna, a concentra. [< fr. polariser, cf. gr. polos – axă, pivot].
(Dicţionar de neologisme)
POLARIZÁRE s.f. 1. Fenomen fizic prin care unele corpuri capătă însuşirea de a avea poli magnetici sau electrici; polarizaţie. ♦ Proces fizic prin care raza de lumină îşi schimbă mişcarea normală ondulatorie pe mai multe planuri într-o mişcare ondulatorie pe un singur plan. 2. Stare a unui corp care a suferit un astfel de proces. ♦ Stare a unui mediu ale cărui proprietăţi sunt descrise local de mărimi vectoriale; (p. ext.) mărimea vectorială care descrie o astfel de stare. 3. Diferenţiere şi dezvoltare în direcţii deosebite a sensurilor unui cuvânt care avea iniţial un singur înţeles. ♦ (Fil.) Formare a unor termeni opuşi polari. [< polariza].
(Dicţionar de neologisme)
POLARIZÁ vb. 1. tr. a face ca un corp să capete poli; a aduce în stare de polarizaţie. ♢ a transforma lumina naturală în lumină polarizată. II. tr., refl. (fig.) a (se) aduna, a (se) concentra. III. refl. a da naştere unei polarităţi (2). (< fr. polariser)
(Marele dicţionar de neologisme)
POLARIZÁRE s. f. 1. faptul de a (se) polariza; polarizaţie. 2. dezvoltare în direcţii opuse a sensurilor unui cuvânt, iniţial cu un singur înţeles. 3. (fil.) formare a unor termeni opuşi, polari. 4. metodă terapeutică prin folosirea curentului electric de foarte joasă amplitudine, trecut prin electrozi fixaţi cu polul pozitiv pe arcadele orbitale, iar cu cel negativ la nivelul picioarelor. (< polariza)
(Marele dicţionar de neologisme)
polarizá vb., ind. prez. 1 sg. polarizéz, 3 sg. şi pl. polarizeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
polarizáre s. f., g.-d. art. polarizării; pl. polarizări
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
POLARIZÁ vb. v. concentra.
(Dicţionar de sinonime)
POLARIZÁRE s. (FIZ.) 1. polarizaţie. (~ luminii.) 2. polarizare magnetică v. magnetizare.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A polariza ≠ a depolariza
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
POLARIZÁRE, polarizări, s.f. Acţiunea de a (se) polariza şi rezultatul ei. 1. (Fiz.) Proces prin care un corp sau un sistem fizic dobândeşte proprietatea de polaritate (1); stare a unui corp care a suferit un astfel de proces. ♢ Polarizare electrică = realizare a unei asimetrii în distribuţia sarcinii electrice pozitive şi negative a unui sistem fizic (atom, moleculă etc.), a unui mediu sau a unui corp. Polarizare electrolitică (sau electrochimică) = acumulare la electrozii unei băi de electroliză sau ai unei pile electrochimice a ionilor care realizează conducţia prin soluţia electrolitului. Polarizare rotatorie = fenomen de rotire a planului de polarizaţie al luminii liniar polarizate la trecerea ei printr-o substanţă activă din punct de vedere optic. ♦ Proces fizic prin care un sistem capătă proprietăţi preferenţiale după o anumită direcţie; stare a unui sistem care a suferit un astfel de proces. 2. (Lingv.) Dezvoltare în direcţii opuse a sensurilor unui cuvânt, nediferenţiate la origine. 3. (Fil.) Formare a unor termeni opuşi polari; realizare a unei polarităţi (3). – V. polariza.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE POLARIZ//Á pers. 3 se ~eáză intranz. şi fig. fiz. A forma extreme opuse care se condiţionează reciproc. Atitudinile s-au ~at. /<fr. polariser, germ. polarisieren
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
POLARIZ//ÁRE ~ări f. 1) v. A POLARIZA şi A SE POLARIZA. 2) lingv. Scindare a sensului unui cuvânt în sensuri opuse. /v. a (se) polariza
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
POLARIZÁ vb. I. tr. A produce polarizare. ♦ (Fig.) A aduna, a concentra. [< fr. polariser, cf. gr. polos – axă, pivot].
(Dicţionar de neologisme)
POLARIZÁRE s.f. 1. Fenomen fizic prin care unele corpuri capătă însuşirea de a avea poli magnetici sau electrici; polarizaţie. ♦ Proces fizic prin care raza de lumină îşi schimbă mişcarea normală ondulatorie pe mai multe planuri într-o mişcare ondulatorie pe un singur plan. 2. Stare a unui corp care a suferit un astfel de proces. ♦ Stare a unui mediu ale cărui proprietăţi sunt descrise local de mărimi vectoriale; (p. ext.) mărimea vectorială care descrie o astfel de stare. 3. Diferenţiere şi dezvoltare în direcţii deosebite a sensurilor unui cuvânt care avea iniţial un singur înţeles. ♦ (Fil.) Formare a unor termeni opuşi polari. [< polariza].
(Dicţionar de neologisme)
POLARIZÁ vb. 1. tr. a face ca un corp să capete poli; a aduce în stare de polarizaţie. ♢ a transforma lumina naturală în lumină polarizată. II. tr., refl. (fig.) a (se) aduna, a (se) concentra. III. refl. a da naştere unei polarităţi (2). (< fr. polariser)
(Marele dicţionar de neologisme)
POLARIZÁRE s. f. 1. faptul de a (se) polariza; polarizaţie. 2. dezvoltare în direcţii opuse a sensurilor unui cuvânt, iniţial cu un singur înţeles. 3. (fil.) formare a unor termeni opuşi, polari. 4. metodă terapeutică prin folosirea curentului electric de foarte joasă amplitudine, trecut prin electrozi fixaţi cu polul pozitiv pe arcadele orbitale, iar cu cel negativ la nivelul picioarelor. (< polariza)
(Marele dicţionar de neologisme)
polarizá vb., ind. prez. 1 sg. polarizéz, 3 sg. şi pl. polarizeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
polarizáre s. f., g.-d. art. polarizării; pl. polarizări
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
POLARIZÁ vb. v. concentra.
(Dicţionar de sinonime)
POLARIZÁRE s. (FIZ.) 1. polarizaţie. (~ luminii.) 2. polarizare magnetică v. magnetizare.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A polariza ≠ a depolariza
(Dicţionar de antonime)