poliță dex - definiţie, sinonime, conjugare
PÓLIŢĂ1, poliţe, s.f. Suport de scândură fixat orizontal pe un perete, într-un dulap etc., pe care se ţin diferite obiecte. ♦ Obiect de mobilier prevăzut cu asemenea suporturi. [Pl. şi: poliţi] – Din sl. polica.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PÓLIŢĂ2, poliţe, s.f. 1. (În sistemul financiar) Act prin care o persoană dispune debitorului ei să plătească o sumă de bani unei alte persoane sau la ordinul acesteia; trată. ♢ Poliţă în alb = poliţă2 (1) pe care nu figurează numele beneficiarului. ♢ Expr. A plăti (cuiva) poliţa = a se răzbuna (pe cineva). 2. (În sintagma) Poliţă de asigurare = document emis de către o instituţie de asigurare, prin care aceasta certifică încheierea unui contract de asigurare a vieţii sau a bunurilor materiale ale cuiva. – Din it. polizza.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PÓLIŢ//Ă1 ~e f. 1) Suport de scândură aşezat în poziţie orizontală pe un perete sau într-un dulap, pe care se ţin diferite obiecte. 2) Mobilier prevăzut cu astfel de suporturi. [G.-D. poliţei] /<sl. polica
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PÓLIŢ//Ă2 ~e f. 1) fin. Act financiar în baza căruia debitorul este obligat, la ordinul creditorului, să plătească beneficiarului o sumă de bani la un anumit termen; vecsel. ♢ ~ în alb poliţă pe care nu este indicat numele beneficiarului. A plăti cuiva o ~ a se răzbuna pe cineva. 2): ~ de asigurare document prin care se confirmă încheierea unui contract de asigurare. [G.-D. poliţei] /<it. polizza
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

póliţă (póliţe), s.f. – 1. Consolă, placă. – 2. Raft, blidar. – 3. Stinghia inferioară a jugului. – 4. Cormană. – Mr., megl. puliţă. Sl. (sb., cr., pol.) polica, bg. policŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 274; Conev 62), cf. ngr. πόλίτσα, alb. policë, mag. pólcz. – Der. policioară, s.f. (blidar; cormană, apărătoare de urechi; Banat, jugastru).
(Dicţionarul etimologic român)

póliţă (póliţe), s.f. – 1. Cambie, trată; ordin de plată. – 2. Contract de asigurare. – Mr. poliţă, puliţă. It. polizza, prin intermediul ngr. πόλιτσα (Gáldi 233; cf. REW 528).
(Dicţionarul etimologic român)

PÓLIŢĂ s. f. 1. trată. 2. ~ de asigurare = act prin care se încheie o asigurare; a plăti (cuiva) o ~ = a răzbuna. (< it. polizza)
(Marele dicţionar de neologisme)

póliţă (mobilă, act) s. f., g.-d. art. póliţei; pl. póliţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
PÓLIŢĂ s. 1. v. etajeră. 2. v. raft. 3. v. policioară.
(Dicţionar de sinonime)

PÓLIŢĂ s. cambie, trată, (înv.) obligă, sinet, (ger-manism înv.) vecsel.
(Dicţionar de sinonime)

PÓLIŢĂ s. v. cormană, răsturnătoare.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: po pol poli polit

Cuvinte se termină cu literele: ta ita lita olita