polifonie

POLIFONÍE, polilonii, s.f. Artă şi ştiinţă a suprapunerii coordonate a mai multor linii melodice care se află în relaţii armonice, fără ca în ansamblu ele să-şi piardă individualitatea melodică; p. restr. contrapunct. – Din fr. polyphonie.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

POLIFONÍ//E ~i f. Tip de muzică bazat pe îmbinarea armonică a mai multor linii melodice (voci) în cadrul unei opere muzicale, fără a-şi pierde individualitatea. [G.-D. polifoniei] /<fr. polyphonie
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

POLIFONÍE s.f. 1. (op. o m o f o n i e) Arta suprapunerii armonice a mai multor voci, fiecare păstrându-şi, în ansamblu, individualitatea melodică. ♦ Muzică vocală contrapunctică. 2. Ştiinţă muzicală care studiază suprapunerea coordonată a mai multor linii melodice independente, care se află în relaţii armonice. [Gen. -iei. / < fr. polyphonie, cf. gr. polys – numeros, phone – sunet].
(Dicţionar de neologisme)

POLIFONÍE s. f. 1. arta şi tehnica suprapunerii armonice a două sau a mai multor părţi vocale ori instrumentale, fiecare păstrându-şi, în ansamblu, individualitatea melodică. 2. halucinaţie auditivă în perceperea mai multor voci inexistente. (< fr. polyphonie)
(Marele dicţionar de neologisme)

polifoníe s. f., art. polifonía, g.-d. art. polifoníei; pl. polifoníi, art. polifoníile
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
POLIFONÍE s. v. contrapunct.
(Dicţionar de sinonime)