politică dex - definiţie, sinonime, conjugare
POLÍTIC, -Ă, politici, -ce, s.f., adj. I. S.f. 1. Ştiinţa şi practica de guvernare a unui stat; sferă de activitate social-istorică ce cuprinde relaţiile, orientările şi manifestările care apar între partide, între categorii şi grupuri sociale, între popoare etc. în legătură cu promovarea intereselor lor, în lupta pentru putere etc.; orientare, activitate, acţiune a unui partid, a unor grupuri sociale, a puterii de stat etc. în domeniul conducerii treburilor interne şi externe; ideologie care reflectă această orientare, activitate, acţiune. ♢ Expr. A face politică = a lua parte în mod activ la discutarea şi rezolvarea treburilor statului. 2. Tactică, comportare (abilă) folosită de cineva pentru atingerea unui scop. II. Adj. 1. Care aparţine politicii (I), care se referă la politică, de politică; politicesc1. ♢ Drepturi politice = drepturile de participare a cetăţenilor la conducerea treburilor statului. Nivel politic = grad de pregătire a cuiva în probleme de politică generală; orientare justă în astfel de probleme. Om politic (şi, înv., substantivat, m.) = persoană care are un rol important în activitatea politică, care îşi desfăşoară activitatea principală în domeniul politicii (I 1). ♦ (Substantivat, n.) Aspect, element politic (II 1), viaţă politică. 2. Care are sau care exprimă o comportare abilă; dibaci, şiret. – Din lat. politicus, ngr. politikós, fr. politique.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

POLITICÁ, politicale, s.f. (Fam.; mai ales la pl.) Chestiune politică; noutate politică. ♦ Stratagemă. ♦ (Adjectival; rar) Care ţine de politică, privitor la politică. – Din ngr. politikí.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

POLÍTI//C ~că (~ci, ~ce) Care ţine de politică; propriu politicii. Program ~. ♢ Drepturi ~ce drepturile cetăţenilor de a participa la activitatea de conducere a statului. Om ~ persoană a cărei ocupaţie principală este activitatea politică. /<lat. politicus, ngr. politikós, fr. politique
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

POLÍTI//CĂ ~ci f. 1) Totalitate de scopuri şi obiective urmărite de clasele sau grupurile sociale în lupta pentru interesele lor, precum şi metodele şi mijloacele cu ajutorul cărora se ating aceste scopuri şi obiective. ~ de democratizare. ~ de pace. ♢ ~ vamală sistem de reglementare de către stat a importului şi a exportului de mărfuri. ~ economică sistem de măsuri economice înfăptuite de un stat. 2) fam. Manieră de a acţiona pentru atingerea unui scop. /<lat. politicus, ngr. politikós, fr. politique
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

POLITICÁ, politichez, vb. I. Intranz. (Înv.) A face politică, a discuta despre probleme politice. – Fr. politiquer.
(Dicţionarul limbii române moderne)

POLÍTIC, -Ă adj. Care aparţine politicii, referitor la politică. ♦ Nivel politic = grad de pregătire a cuiva în probleme de politică generală; orientare justă în astfel de probleme; drepturi politice = drepturi referitoare la participarea cetăţenilor la viaţa obştească şi la conducerea treburilor societăţii; economie politică = v. economie. [Cf. fr. politique, lat. politicus, gr. politikos < polis – oraş].
(Dicţionar de neologisme)

POLÍTICĂ s.f. 1. Activitate a claselor sociale, a grupurilor sociale, în raport cu statul, determinată de interesele şi de scopurile lor; activitate a organelor puterii şi conducerii de stat în domeniul treburilor publice interne şi externe, care reflectă orânduirea socială şi structura economică a ţării; participare la treburile statului. 2. Fel de a înţelege şi de a acţiona într-un anumit domeniu al afacerilor publice. ♦ Dibăcie cu care se poartă cineva pentru a-şi atinge scopul. [< fr. politique, it. politica, cf. germ. Politik, rus. politika < gr. politike – arta de a administra bine].
(Dicţionar de neologisme)

POLÍTIC, -Ă I. adj. referitor la politică. o nivel ~ = grad de pregătire a cuiva în probleme de politică generală; orientare justă în astfel de probleme; om ~ = cel care îşi desfăşoară activitatea în domeniul politicii (II, 1); drepturi če = drepturi referitoare la participarea cetăţenilor la viaţa obştească şi la conducerea treburilor societăţii II. s. f. 1. activitate a claselor, a grupurilor sociale în raport cu statul, determinată de interesele şi de scopurile lor; activitate a organelor puterii şi conducerii de stat în domeniul treburilor publice interne şi externe. 2. tactică, comportare, abilitate folosită de cineva pentru a-şi atinge scopul. (< fr. politique, lat. politicus, gr. politikos, /II/ politike)
(Marele dicţionar de neologisme)

polític adj. m., pl. polítici; f. sg. polítică, pl. polítice
(Dicţionar ortografic al limbii române)

polítică s. f., g.-d. art. políticii; pl. polítici
(Dicţionar ortografic al limbii române)

politicále s. f. pl.
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
POLÍTIC adj. (înv.) politicesc. (Doctrină ~.)
(Dicţionar de sinonime)

POLÍTIC adj. v. diplomatic.
(Dicţionar de sinonime)

POLÍTIC s. v. om politic, politician.
(Dicţionar de sinonime)

SOCIAL-POLÍTIC adj. sociopolitic.
(Dicţionar de sinonime)

POLÍTICĂ s. 1. (înv.) politichie. (O ~ democratică.) 2. diplomaţie. (A uzat de o ~ inteligentă.)
(Dicţionar de sinonime)

POLÍTICĂ s. v. ceremonial, ceremonie, etichetă, protocol, regulă, ritual, rânduială, tipic.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: po pol poli polit politi

Cuvinte se termină cu literele: ca ica tica itica litica