POLÍŢIE, poliţii, s.f. 1. Organ de stat însărcinat cu menţinerea ordinii publice şi cu reprimarea infracţiunilor. ♢ Expr. A face poliţie = a menţine ordinea într-un mod sever şi autoritar. ♦ Pază, supraveghere, control (al ordinii, disciplinei). 2. Local în care se află instalată o poliţie (1). 3. (La sg.; colectiv) Totalitatea poliţiştilor (1) dintr-o poliţie (2); reprezentanţii poliţiei (1). – Din rus. poliţija.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
POLITÍE, politii, s.f. (Înv.) 1. Activitate, practică politică, afaceri politice. 2. Oraş. – Din ngr. politía.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
POLÍŢI//E ~i f. 1) Organ de stat care are sarcina de a menţine ordinea. 2) (cu sens colectiv) Totalitate a persoanelor care alcătuiesc acest organ. 3) Clădire în care se află acest organ. 4) Organizare a controlului şi a supravegherii ordinii publice. ~ rutieră. /<lat. politia, fr. police
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
politíe (politíi), s.f. – 1. Stat, republică. – 2. Oraş. – 3. Conductă. – Mr. pulitie „oraş”. Mgr. πολιτεία. Sec. XVII, înv. E dublet al lui poliţie, s.f., din it. polizia, fr. police, prin intermediul rus. policija (Cihac, II, 274; Tiktin). Der. politic, adj., s.m., din fr. politique, şi mai înainte din ngr. πολιτιϰός; politică, s.f. (ideologie, doctrină; activitate), din ngr. πολιτιϰή (Murnu, 46; Gáldi 233); politicale, s.f. pl. (intrigi sau discuţii politice), din ngr. πολιτιϰά; politicastru, s.m. (om fără orizont); politicesc, adj. (politic), înv.; politiceşte (var. politicamente), adv. (din punct de vedere politic); politician, s.m., din fr. politicien; politicianism, s.n. (orientare exclusivă şi abuzivă către politică); politicos, adj. (civilizat), din ngr. πολιτιϰός (Gáldi 234), cf. sp. politicón; nepoliticos, adj. (necivilizat); politevsi, vb. (a măguli, a ademeni), din ngr. πολιτεύομαι (Tiktin), sec. XVIII, înv.; politefsi, vb. (înv., a fi în uz, a se folosi), dublet al cuvîntului anterior; politeţe, s.f. , din fr. politesse; nepoliteţe (var. impoliteţe), s.f. (lipsă de curtoazie); politr(i)uc, s.n. (comisar politic bolşevic), din rus. politruk. Der. de la poliţie: poliţai, s.m. (copoi, poliţist), din germ. Polizei; poliţienesc, adj. (propriu poliţiei), prin intermediul unui adj. *poliţian, ca politician, gardian; poliţist, adj. (poliţienesc; s.m., agent de poliţie); poliţaimaistru, s.m. (înv., comandant, şef de poliţie), din germ. Polizeimeister, cf. rus. policijmejster.
(Dicţionarul etimologic român)
POLÍŢIE s. f. 1. organ de stat care menţine ordinea publică şi reprimă infracţiunile. ♢ localul în care se află. 2. reprezentanţii poliţiei (1). (< germ Polizei, fr. police, rus. poliţiia)
(Marele dicţionar de neologisme)
políţie s. f. (sil. -ţi-e), art. políţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. políţiei; pl. políţii, art. políţiile (sil. -ţi-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
politíe s. f., art. politía, g.-d. art. politíei; pl. politíi, art. politíile
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
POLÍŢIE s. secţie. (A dus hoţul la ~.)
(Dicţionar de sinonime)
POLITÍE s. v. aglomeraţie, alai, aşezare, cetate, comportament, comportare, conduită, fast, fortăreaţă, localitate, oraş, politică, pompă, purtare, stat, ţară.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
POLITÍE, politii, s.f. (Înv.) 1. Activitate, practică politică, afaceri politice. 2. Oraş. – Din ngr. politía.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
politíe (politíi), s.f. – 1. Stat, republică. – 2. Oraş. – 3. Conductă. – Mr. pulitie „oraş”. Mgr. πολιτεία. Sec. XVII, înv. E dublet al lui poliţie, s.f., din it. polizia, fr. police, prin intermediul rus. policija (Cihac, II, 274; Tiktin). Der. politic, adj., s.m., din fr. politique, şi mai înainte din ngr. πολιτιϰός; politică, s.f. (ideologie, doctrină; activitate), din ngr. πολιτιϰή (Murnu, 46; Gáldi 233); politicale, s.f. pl. (intrigi sau discuţii politice), din ngr. πολιτιϰά; politicastru, s.m. (om fără orizont); politicesc, adj. (politic), înv.; politiceşte (var. politicamente), adv. (din punct de vedere politic); politician, s.m., din fr. politicien; politicianism, s.n. (orientare exclusivă şi abuzivă către politică); politicos, adj. (civilizat), din ngr. πολιτιϰός (Gáldi 234), cf. sp. politicón; nepoliticos, adj. (necivilizat); politevsi, vb. (a măguli, a ademeni), din ngr. πολιτεύομαι (Tiktin), sec. XVIII, înv.; politefsi, vb. (înv., a fi în uz, a se folosi), dublet al cuvîntului anterior; politeţe, s.f. , din fr. politesse; nepoliteţe (var. impoliteţe), s.f. (lipsă de curtoazie); politr(i)uc, s.n. (comisar politic bolşevic), din rus. politruk. Der. de la poliţie: poliţai, s.m. (copoi, poliţist), din germ. Polizei; poliţienesc, adj. (propriu poliţiei), prin intermediul unui adj. *poliţian, ca politician, gardian; poliţist, adj. (poliţienesc; s.m., agent de poliţie); poliţaimaistru, s.m. (înv., comandant, şef de poliţie), din germ. Polizeimeister, cf. rus. policijmejster.
(Dicţionarul etimologic român)
POLÍŢIE s. f. 1. organ de stat care menţine ordinea publică şi reprimă infracţiunile. ♢ localul în care se află. 2. reprezentanţii poliţiei (1). (< germ Polizei, fr. police, rus. poliţiia)
(Marele dicţionar de neologisme)
políţie s. f. (sil. -ţi-e), art. políţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. políţiei; pl. políţii, art. políţiile (sil. -ţi-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
politíe s. f., art. politía, g.-d. art. politíei; pl. politíi, art. politíile
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
POLÍŢIE s. secţie. (A dus hoţul la ~.)
(Dicţionar de sinonime)
POLITÍE s. v. aglomeraţie, alai, aşezare, cetate, comportament, comportare, conduită, fast, fortăreaţă, localitate, oraş, politică, pompă, purtare, stat, ţară.
(Dicţionar de sinonime)