pomeni dex - definiţie, sinonime, conjugare
POMÁNĂ, pomeni, s.f. 1. Dar, danie, ofrandă făcute cuiva şi servind, potrivit credinţei creştine, la iertarea păcatelor, la mântuirea sufletului; milostenie, binefacere. ♢ Loc. adj. şi adv. De pomană = a) (în mod) gratuit sau la un preţ foarte scăzut; b) (în mod) inutil, zadarnic sau neîntemeiat. ♢ Expr. A cere de pomană = a cerşi. A-şi face (milă şi) pomană cu cineva = a ajuta pe cineva, a face un bine cuiva. ♦ (Fam.) Ocazie binevenită, rară, extrem de avantajoasă (sub raport material); chilipir. ♢ Expr. A umbla după (sau a căuta) pomană = a umbla după avantaje materiale nemeritate. 2. (În ritualul creştin) Praznic care se face după o înmormântare sau după un parastas şi la care de obicei se dăruiesc (săracilor) diverse obiecte (ale mortului); (concr.) ceea ce se dăruieşte cu acest prilej. ♢ Expr. Ca la pomană = în mare număr. 3. Parastas. – Din sl. pomĕnŭ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

POMENÍ, pomenesc, vb. IV. 1. Intranz. şi tranz. A aminti de cineva sau de ceva (în treacăt), fără a insista; a aduce (intenţionat) vorba despre cineva sau despre ceva. ♦ Refl. impers. A se menţiona lucruri, fapte a căror amintire se transmite (oral sau în scris) din generaţie în generaţie; a se aminti, a se cita. ♢ Expr. Nici că se pomeneşte! (sau unde se pomeneşte?) = nici vorbă, nici pomeneală. 2. Tranz. şi intranz. A ţine minte, a-şi aduce aminte, a-şi aminti. ♦ Tranz. (Înv. şi pop.) A aniversa, a comemora, a sărbători. 3. Tranz. A apuca să vezi ceva (important), a trăi în timpul unui eveniment sau într-o anumită perioadă. 4. Tranz. A vedea sau a întâlni o persoană, un fenomen, o situaţie. ♦ Refl. A se afla, a se vedea (pe neaşteptate) în faţa cuiva sau a ceva care provoacă surpriză sau uimire, ori într-o situaţie neaşteptată. ♢ Expr. Te pomeneşti că... = poate că..., se poate întâmpla că...; nu cumva... 5. Tranz. (În ritualul creştin) A rosti numele cuiva în cadrul unui serviciu religios, pentru a atrage harul divinităţii asupra lui, pentru a obţine iertarea păcatelor lui etc. 6. Refl. şi tranz. (Pop.) A (se) trezi din somn. – Din sl. pominĕti.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

POM//ÁNĂ ~éni f. rel. 1) Dar oferit pentru iertarea păcatelor, de sufletul celor morţi sau de sănătatea cuiva; binefacere; milostenie. A lua de ~. ♢ De ~ a) în mod gratuit sau la un preţ foarte mic; b) în zadar; degeaba. A cere de ~ a cerşi. A face ~ cu cineva a-i face un bine cuiva; a ajuta pe cineva. A umbla după ~ a căuta să obţină avantaje nemeritate. De-a cui ~? pentru ce? la ce bun? Ca la ~ în număr mare. 2) Bun (aparţinând unui decedat) ce se dăruieşte la/după înmormântare. 3) Masă care se face după înmormântare sau după parastas. /<sl. pomĕnu
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A POMEN//Í ~ésc 1. tranz. 1) A aminti printre altele. 2) A păstra bine în memorie; a ţine minte (pentru mult timp). ♢ Are să mă ~ească ameninţare prin care cineva este avertizat că va avea de suferit pentru cele săvârşite. Nici că se ~eşte nici nu poate fi vorba. 3) A aminti peste un anumit timp (într-un anumit fel). Mă va ~ de bine. 4) rel. (persoane) A numi în timpul slujbei (pentru a atrage harul divinităţii). 5) (în construcţii interogative sau negative) A se întâmpla să vezi sau să auzi. Unde s-a mai ~it aşa ceva? 2. intranz. A aduce vorba în treacăt (despre ceva sau despre cineva); a aminti. /<sl. pominĕti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE POMEN//Í mă ~ésc intranz. A ajunge pe neaşteptate (într-un loc sau într-o situaţie); a nimeri; a se trezi; a pica; a cădea. ♢ Te ~eşti că se prea poate că; mai ştii. /<sl. pominĕti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

pománă (poméni), s.f. – 1. (Înv.) Memorie, amintire, comemorare. – 2. Mîncare oferită în memoria unui mort, după înmormîntare şi după slujba de pomenire. – 3. Pîine împletită sau colac care se dă la înmormîntări. – 4. Colivă de înmormîntare care serveşte ca suport pentru pomul de înmormîntare. – 5. Obiect dăruit pentru iertarea păcatelor unui mort. – 6. Milostenie, binefacere. – 7. Chilipir, pleaşcă. – Înv. pomeană. Mr. pumean, megl. pumeană. Sl. pomĕnŭ „memorie” (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 275; cf. Schneeweiss, REB, I, 166), cf. bg., sb. pomen „memorie”. Bg., sb., cr., rut. pomana „milostenie, binefacere” provine din rom. (Miklosich, Wander., 118; Berneker II, 49; Capidan, Raporturile, 193). Der. pomină (var. înv. pomenă), s.f. (memorie, faimă, zgomot), probabil din bg. pomjen (Scriban; după Tiktin şi Cihac, deverbal de la pomeni); pomelnic, s.n. (listă cu numele morţilor; numele morţilor pomenite de preot în timpul slujbei de pomenire; litanie, înşiruire, poliloghie), din sl. pomĕnĭnikŭ, bg. pomenik cu l expresiv; pomeni, vb. (a aminti, a comemora; a menţiona, a pronunţa; a cita; a-şi aminti; a-şi deprinde auzul; a apuca o epocă trecută, a ţine minte, a avea în minte; refl., a se păstra, a se şti, a avea memorie; refl., a avea cunoştinţă, a fi de la sine înţeles, a şti de cînd lumea; refl., a se lovi de, a da de, a surveni; refl., Trans. şi Olt., a se trezi), din sl. pominati, pomĭnĕti (Miklosich, Lexicon, 621; Conev 111); pomeneală, s.f. (amintire; menţionare; urmă, trăsătură); pomeneată (var. pom(i)neată, pom(i)nete), s.f. (bucată de pînză cu o lumînare şi o monedă, care se dă de pomană la înmormîntări; colac de pomană), probabil din sl. pamętĭ „amintire” (Tiktin); pomenitor, s.f. (persoană care pomeneşte), sec. XVI, înv.; ne(mai)pomenit, adj. (fără asemănare, nemaiauzit); pominoc, s.n. (înv., dar, danie), din sl. pominikŭ „înmormîntare”; pomanagiu, s.m. (chilipirgiu, pleşcar); pomanagioaică, s.f. (chilipirgioaică); pomănui, vb. (a da de pomană); pomonoci, vb. (înv., a dedica).
(Dicţionarul etimologic român)

a arde gazul de pomană expr. a lenevi, a trândăvi (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

pománă s. f., g.-d. art. poménii; pl. poméni
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pomení vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. pomenésc, imperf. 3 sg. pomeneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. pomeneáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
POMÁNĂ s. 1. v. parastas. 2. (BIS.) praznic, (înv. şi reg.) prinos, (reg.) comând, comândare. (~ de după înmormântare.) 3. milă, milostivire, (înv. şi pop.) milostenie. (Trăieşte din ~ altora.)
(Dicţionar de sinonime)

POMÁNĂ s. v. amintire, chilipir, comemorare, datină, fel, obicei, pomenire, rânduială, sărbătorire, serbare, tradiţie, uz, uzanţă.
(Dicţionar de sinonime)

POMENÍ vb. 1. v. aminti. 2. (BIS.) a comânda. (~ morţii.) 3. a se întâmpla, (reg.) a se da. (Aşa ceva nu s-a mai ~.) 4. a auzi. (Aşa ceva n-am ~.) 5. a se afla, a se găsi, a se trezi, a se vedea. (S-a ~ încolţit de creditori.)
(Dicţionar de sinonime)

POMENÍ vb. v. chema, deştepta, numi, scula, spune, trezi, zice.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: po pom pome pomen

Cuvinte se termină cu literele: ni eni meni omeni