potcă dex - definiţie, sinonime, conjugare
PÓTCĂ, potce, s.f. (Pop.) 1. Încurcătură, necaz, belea; vrajbă, ceartă. ♢ Expr. A da de potcă = a o păţi. 2. Epitet depreciativ pentru o persoană nedezvoltată din punct de vedere fizic, urâtă sau schiloadă; pocitanie; p. ext. epitet depreciativ pentru o persoană fără caracter. – Din sl. potŭka.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

pótcă (-ci), s.f. – 1. Arac, durere subită care, după imaginaţia populară, este provocată de deochi. – 2. Supărare, necaz, ceartă. – 3. Plantă, Chenopodium murale. – 4. Momîie, pocitanie. – 5. (Trans.) Băţ, par. Sl. potŭka „luptă” (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 269; Conev 93), cf. pol. potka „pagubă”. – Der. potcaş, s.m. (viclean, greoi; certăreţ, arţăgos); poci (var. înv. potci), vb. (a suci, a îndoi; a deforma; a desfigura, a sluţi), cuvînt pe care Iordan, BF, VII, 372, îl consideră anterior lui potcă; poci (var. împocia), vb. (Trans., a pune pari; Bucov., a lega via pe araci); pocie, s.f. (Olt., arac); pocinci, s.m. (Trans., par); pociumb, s.m. (băţ, arac), puţin folosit în Munt., probabil rezultat dintr-o contaminare cu carîmb; pociumpos, adj. (grosolan); pocitanie, s.f. (baubau, stîrpitură); pocitor, s.m. (fantomă, duh rău); pocitoare, s.f. (arătare); pocitură, s.f. (durere bruscă, atac; monstru, arătare; duh rău; Trans., ţăruş); poceală, s.f. (atac, paralizie, atribuită duhurilor rele numite Sfinte).
(Dicţionarul etimologic român)

pótcă s. f., g.-d. art. pótcei; pl. pótce
(Dicţionar ortografic al limbii române)

frúnză-de-pótcă s. f., g.-d. art. frúnzei-de-pótcă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
PÓTCĂ s. v. belea, bucluc, dandana, deochetură, deochi, hâdoşenie, încurcătură, monstru, monstruozitate, năpastă, neajuns, necaz, nemulţumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, pocinog, pocitanie, pocitură, rău, schimonositură, sluţenie, sluţitură, supărare, urâciune, urâţenie.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: po pot potc

Cuvinte se termină cu literele: ca tca otca