prag
[Sinonime]
PRAG, praguri, s.n. 1. Partea de jos, orizontală, a unui toc de uşă sau a unei porţi, puţin mai ridicată de la pământ, peste care se trece la intrare şi ieşire. ♢ Expr. A călca (sau a trece, a păşi) pragul (casei) = a) a ieşi din casă; b) a intra în casa cuiva, a vizita pe cineva. A se pune prag = a se aşeza în calea cuiva; a se împotrivi, a se opune acţiunilor cuiva. A pune piciorul în prag = a se opune cu dârzenie la ceva, a avea o atitudine intransigentă, a soma pe cineva să facă ceva. ♦ Mică ridicătură special amenajată pe terenul de sport, pentru a marca limita de la care se efectuează săriturile atletice. ♦ Partea de sus, orizontală, a tocului uşii. ♢ Expr. A da (sau a se lovi, a se izbi) cu capul de pragul de sus = a se convinge de unele adevăruri în urma unei triste experienţe. ♦ Fig. Treaptă socială, rang. 2. Uşă, poartă; p. ext. casă, locuinţă; cămin, familie. ♢ Expr. Din prag în prag = din casă în casă. A bate pragurile = a umbla pe la multe case, a hoinări, a colinda. ♦ Porţiune de teren din faţa uşii de la ieşirea dintr-o casă. ♦ (Rar) Temelie. 3. Fig. Început al unei situaţii noi, limită care desparte două situaţii, perioade etc. diferite. În pragul verii. 4. Ridicătură naturală a fundului albiei unei ape curgătoare; banc de depuneri format de materialele transportate de apă; treaptă mai înaltă pe fundul unui bazin oceanic sau marin. ♦ Ridicătură de teren în formă de prag (1); treaptă de stâncă greu de trecut. ♦ Perete de piatră, stâncă peste care trece o apă, formând o cascadă. 5. Proeminenţă în formă de treaptă pe suprafaţa unei piese de lemn, care intră într-o scobitură făcută în altă piesă îmbinată cu aceasta, pentru a împiedica deplasarea celor două piese una faţă de alta. ♦ P. gener. Proeminenţă în formă de treaptă executată sau formată (în urma uzurii) pe suprafaţa unei piese. 6. (Fiz.) Valoarea maximă sau minimă a unei mărimi caracteristice unui fenomen dat, deasupra sau dedesubtul căreia fenomenul nu se mai poate petrece. ♦ (Med.) Valoare minimă a unui factor necesară pentru a determina apariţia unui fenomen fiziologic sau patologic. ♢ Prag de excitabilitate = intensitatea minimă a unui excitant capabilă să provoace o stare de excitaţie într-o celulă sau într-un complex de celule nervoase. Prag senzorial absolut = mărime minimă a unui excitant, necesara pentru a provoca o senzaţie abia perceptibilă. 7. Bucăţică de lemn (de abanos) sau de os de elefant care se fizeaxă perpendicular pe capătul superior al corpului unor instrumente muzicale şi pe care se sprijină coardele. – Din sl. pragŭ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PRAG ~uri n. 1) Parte componentă orizontală a unui toc de uşă care uneşte capetele uşorilor. ♢ A călca (sau a trece, a păşi) ~ul casei a face o vizită cuiva; a intra în casa cuiva. A pune piciorul în ~ v. PICIOR. A bate ~urile a) a umbla pe la casele oamenilor; b) a solicita ceva, apelând la diferite instanţe. Din ~ în ~ din casă în casă. 2) Locul din faţa uşii. 3) fig. Ajun a ceva (a unei noi perioade de timp, a unui eveniment, a unei situaţii etc.). În ~ul primăverii. 4) Ridicătură naturală pe fundul albiei unei ape curgătoare, care face imposibilă navigaţia; treaptă înaltă de stâncă, peste care curge o apă. 5) fig. Valoare maximă sau minimă a unei mărimi. 6) (la instrumentele muzicale cu coarde) Piesă constând dintr-o bucăţică de lemn cu crestături, care se fixează sub coarde pentru ca acestea să nu se atingă de corpul rezonator al instrumentului. 7) fam. Partea de jos a pântecelui. /<sl. pragu
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
prag (práguri), s.n. – 1. Partea de jos, orizontală a tocului uşii. – 2. Consolă, treaptă. – 3. (Înv.) Stîlp de pod. – 4. Banc, grind. – 5. Şuvoi adînc, cădere de apă. – 6. Cordar. – 7. Pubis. – Mr., megl. prag. Sl. pragŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 385; Conev 80); cf. bg. prag, alb. prak. Pentru sensul 5, cf. Bărbulescu, Arhiva, XXIX, 123. – Der. prăgar, s.m. (Olt., prag de sus sau de jos, grindă pe temelia unei case).
(Dicţionarul etimologic român)
prag s. n., pl. práguri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
SĂPTĂMÂNA DE PRÁGURI s. v. cârneleagă, harţi.
(Dicţionar de sinonime)
PRAG s. 1. v. poartă. 2. (MUZ.) prăguş. (~ la un instrument cu coarde.) 3. v. banc. 4. v. preajmă. 5. (FIZIOL.) limită. (~ de excitabilitate.)
(Dicţionar de sinonime)
PRAG s. v. bazin, pelvis, soclu.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PRAG ~uri n. 1) Parte componentă orizontală a unui toc de uşă care uneşte capetele uşorilor. ♢ A călca (sau a trece, a păşi) ~ul casei a face o vizită cuiva; a intra în casa cuiva. A pune piciorul în ~ v. PICIOR. A bate ~urile a) a umbla pe la casele oamenilor; b) a solicita ceva, apelând la diferite instanţe. Din ~ în ~ din casă în casă. 2) Locul din faţa uşii. 3) fig. Ajun a ceva (a unei noi perioade de timp, a unui eveniment, a unei situaţii etc.). În ~ul primăverii. 4) Ridicătură naturală pe fundul albiei unei ape curgătoare, care face imposibilă navigaţia; treaptă înaltă de stâncă, peste care curge o apă. 5) fig. Valoare maximă sau minimă a unei mărimi. 6) (la instrumentele muzicale cu coarde) Piesă constând dintr-o bucăţică de lemn cu crestături, care se fixează sub coarde pentru ca acestea să nu se atingă de corpul rezonator al instrumentului. 7) fam. Partea de jos a pântecelui. /<sl. pragu
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionarul etimologic român)
prag s. n., pl. práguri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
SĂPTĂMÂNA DE PRÁGURI s. v. cârneleagă, harţi.
(Dicţionar de sinonime)
PRAG s. 1. v. poartă. 2. (MUZ.) prăguş. (~ la un instrument cu coarde.) 3. v. banc. 4. v. preajmă. 5. (FIZIOL.) limită. (~ de excitabilitate.)
(Dicţionar de sinonime)
PRAG s. v. bazin, pelvis, soclu.
(Dicţionar de sinonime)