pragmatică dex - definiţie, sinonime, conjugare
PRAGMÁTIC, -Ă, pragmatici, -ce, adj. 1. Care aparţine pragmatismului, referitor la pragmatism, bazat pe pragmatism; care ia în consideraţie eficacitatea, utilitatea practică. ♦ Care judecă exclusiv în funcţie de utilitatea practică (reală sau aparentă). 2. (În sintagmele) Istorie pragmatică = prezentare istorică limitată la fapte, la evenimente. Sancţiune pragmatică = (în unele ţări) decret de stat privitor la o importantă problemă laică sau bisericească. – Din fr. pragmatique.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PRAGMÁTI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care ţine de pragmatism; propriu pragmatismului. Concepţie ~că. 2) depr. (despre persoane) Care apreciază realitatea numai în funcţie de utilitatea practică a acesteia. Politician ~. /<fr. pragmatique
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PRAGMÁTIC, -Ă, pragmatici, -e, adj. 1. Referitor la pragmatism; bazat pe pragmatism. 2. (Înv.; în expr.) Istorie pragmatică = prezentare istorică care se ocupă numai de succesiunea evenimentelor politice şi militare, fără a ţine seama de complexul economic şi cultural al dezvoltării societăţii. Sancţiune pragmatică = (în ţările din apusul Europei) decret de stat privitor la o importantă problemă laică sau bisericească. – Fr. pragmatique (< gr.).
(Dicţionarul limbii române moderne)

PRAGMÁTIC, -Ă adj. 1. Referitor la pragmatism; bazat pe pragmatism. ♦ (Peior.) Care ia drept criteriu al adevărului valoarea practică. 2. Bazat pe studierea faptelor. 3. (Ist.) Pragmatica sancţiune = lege care emană de la parlament sau de la suveran, cu privire la o importantă problemă laică sau religioasă. [Cf. fr. pragmatique, lat. pragmaticus < lat., gr. pragma – afacere].
(Dicţionar de neologisme)

PRAGMÁTICĂ s.f. Parte a semioticii care studiază modul în care omul înţelege şi foloseşte semnele. [Cf. engl. pragmatics, germ. Pragmatik].
(Dicţionar de neologisme)

PRAGMÁTIC, -Ă I. adj. 1. care urmăreşte aspectul practic, utilitatea; (peior.) care ia drept criteriu al adevărului valoarea practică. 2. bazat pe studierea faptelor. ♦ ~ a sanctiune = lege care emană de la parlament sau de la suveran, cu privire la o importantă problemă laică sau religioasă. II. s. f. parte a semioticii care studiază modul în care omul înţelege şi foloseşte semnele. (< fr. pragmatique, lat. pragmaticus, gr. pragmatikos, /II/ engl. pragmatics)
(Marele dicţionar de neologisme)

pragmátic adj. m., pl. pragmátici; f. sg. pragmátică, pl. pragmátice
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pragmátică s. f., g.-d. art. pragmáticii
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
PRAGMÁTIC adj. v. practic.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: pr pra prag pragm pragma

Cuvinte se termină cu literele: ca ica tica atica matica