precuvânta
[Conjugare]
PRECUVÂNTÁ, precuvântez, vb. I. Tranz. (Înv.) A scrie, a face o precuvântare. – Pre1- + cuvânta.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
precuvântá vb., ind. prez. 1 sg. precuvântéz, 3 sg. şi pl. precuvânteáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
precuvântá, precuvântéz, vb. I (înv.) 1. a scrie, a face o precuvântare (v.), o prefaţă; a prefaţa. 2. (despre discursuri) a ţine un discurs.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
precuvântá vb., ind. prez. 1 sg. precuvântéz, 3 sg. şi pl. precuvânteáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)