predica dex - definiţie, sinonime, conjugare
PRÉDICĂ, predici, s.f. Cuvântare rostită de un cleric în biserică, în care se explică şi se comentează un text biblic şi se dau credincioşilor îndrumări morale; omilie; p. gener. expunere cu conţinut moralizator. – Din predica.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PREDICÁ, prédic, vb. I. Intranz. (Despre clerici) A rosti o predică. ♢ Expr. A predica în deşert (sau în pustiu) = a vorbi degeaba, a da sfaturi cuiva care nu le ascultă. ♦ Tranz. A recomanda ceva cu insistenţă; a răspândi, a propaga idei, concepţii etc. – Din lat. praedicare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PRÉDI//CĂ ~ci f. 1) Cuvântare rostită de un slujitor al cultului în biserică, la sfârşitul liturghiei, care conţine îndrumări morale. 2) fig. Expunere cu conţinut moralizator. [G.-D. predicii] /v. a predica
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A PREDICÁ prédic 1. intranz. rel. A rosti o predică; a propovădui. ♢ ~ în deşert (sau în pustiu) a vorbi în zadar. 2. tranz. fig. (idei, concepţii, învăţături etc.) A propaga cu insistenţă. /<lat. praedicare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

predicá (prédic, predicát), vb. – A explica un text biblic. Lat. praedicare (sec. XIX). – Der. predică, s.f. (propovedanie, didahie), din ngr. πρέντιϰα ‹ it. predica; predicaţie, s.f. (predică), din lat. praedicatio, prin intermediul mag. prédikatió (sec. XVII); predicat, s.n., din fr. prédicat; predicator, s.m., din fr. prédicateur.
(Dicţionarul etimologic român)

PRÉDICĂ s.f. Cuvântare rostită de preot în biserică; propovedanie, cazanie; (p. ext.) orice expunere cu conţinut moralizator. [< it. predica].
(Dicţionar de neologisme)

PREDICÁ vb. I. intr. 1. A rosti o predică. ♦ tr. (Fig.) A sfătui, a recomanda cu insistenţă. 2. (Fil.) A atribui unui subiect o calitate sau un atribut. [P.i. prédic. / < lat. praedicare, cf. it. predicare].
(Dicţionar de neologisme)

PRÉDICĂ s. f. 1. cuvântare rostită de preot în biserică, axată pe un text biblic şi cuprinzând învăţături. 2. (peior.) expunere cu conţinut moralizator; dojană. (< it. predica)
(Marele dicţionar de neologisme)

PREDICÁ vb. I. intr. 1. a rosti o predică. 2. (fil.) a atribui unui obiect o calitate sau un atribut. II. tr. a recomanda cu insistenţă; a propovădui. (< lat. praedicare)
(Marele dicţionar de neologisme)

prédică s. f., g.-d. art. prédicii; pl. prédici
(Dicţionar ortografic al limbii române)

predicá vb., ind. prez. 1 sg. prédic, 3 sg. şi pl. prédică
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
PRÉDICĂ s. v. cazanie.
(Dicţionar de sinonime)

PREDICÁ vb. v. propovădui.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: pr pre pred predi predic

Cuvinte se termină cu literele: ca ica dica edica redica