preexistență dex - definiţie, sinonime, conjugare

preexistență

preexistent preexistenţă
PREEXISTÉNT, -Ă, preexistenţi, -te, adj. Care există de mai înainte, care preexistă. [Pr.: pre-e-] – Din fr. préexistant.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PREEXISTÉNŢĂ, preexistenţe, s.f. Faptul de a preexista. ♢ (În diverse concepţii religioase) Presupusă existenţă anterioară a sufletului. [Pr.: pre-e] – Din fr. préexistence.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PREEXISTÉN//T ~tă (~ţi, ~te) Care preexistă; existent de mai înainte. [Sil. pre-e-] /<fr. préexistant
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PREEXISTÉNŢĂ f. Existenţă anterioară. [Sil. pre-e-] /<fr. préexistence
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PREEXISTÉNT, -Ă adj. Care preexistă. [Cf. fr. préexistant].
(Dicţionar de neologisme)

PREEXISTÉNŢĂ s.f. Faptul de a exista înaintea altui fenomen; existenţa anterioară. ♦ Doctrină mistică antică profesată şi de unii filozofi, care admite existenţa sufletului înainte de existenţa corpului, precum şi reîncarnarea sufletelor. [Cf. fr. préexistence, it. preesistenza].
(Dicţionar de neologisme)

PREEXISTÉNT, -Ă adj. care preexistă. (< fr. préexistant)
(Marele dicţionar de neologisme)

PREEXISTÉNŢĂ s. f. faptul de a preexista; existenţă anterioară. ♢ doctrină filozofică sau religioasă care admite existenţa sufletului înainte de cea a corpului, precum şi reîncarnarea sufletelor. (< fr. préexistence)
(Marele dicţionar de neologisme)

preexistént adj. → existent
(Dicţionar ortografic al limbii române)

preexisténţă s. f. → existenţă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Antonime:
Preexistenţăpostexistenţă
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: pr pre pree preex preexi

Cuvinte se termină cu literele: ta nta enta tenta stenta