PRESTÁNŢĂ s.f. Ţinută, înfăţişare, atitudine impunătoare, demnă. – Din fr. prestance.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PRESTÁNŢĂ f. Atitudine impunătoare; aspect impozant. /<fr. prestance
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
PRESTÁNŢĂ s.f. Ţinută, atitudine demnă, impunătoare. [Cf. it. prestanza, fr. prestance].
(Dicţionar de neologisme)
PRESTÁNT, -Ă adj. (Liv.) Cu prestanţă. ♦ Cu aspect impunător, plăcut. [< it. prestante].
(Dicţionar de neologisme)
PRESTÁNŢĂ s. f. ţinută, atitudine demnă, impunătoare. (< fr. prestance)
(Marele dicţionar de neologisme)
PRESTÁNT, -Ă adj. cu prestanţă. (< it. prestante)
(Marele dicţionar de neologisme)
prestánţă s. f., g.-d. art. prestánţei
(Dicţionar ortografic al limbii române)
prestánt adj. m., pl. prestánţi; f. sg. prestántă, pl. prestánte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
PRESTÁNŢĂ s. (rar) maiestate. (~ ţinutei.)
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PRESTÁNŢĂ f. Atitudine impunătoare; aspect impozant. /<fr. prestance
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar de neologisme)
PRESTÁNT, -Ă adj. (Liv.) Cu prestanţă. ♦ Cu aspect impunător, plăcut. [< it. prestante].
(Dicţionar de neologisme)
PRESTÁNŢĂ s. f. ţinută, atitudine demnă, impunătoare. (< fr. prestance)
(Marele dicţionar de neologisme)
PRESTÁNT, -Ă adj. cu prestanţă. (< it. prestante)
(Marele dicţionar de neologisme)
prestánţă s. f., g.-d. art. prestánţei
(Dicţionar ortografic al limbii române)
prestánt adj. m., pl. prestánţi; f. sg. prestántă, pl. prestánte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
PRESTÁNŢĂ s. (rar) maiestate. (~ ţinutei.)
(Dicţionar de sinonime)