prevăzut dex - definiţie, sinonime, conjugare
PREVEDEÁ, prevắd, vb. II. 1. Tranz. A deduce (din fapte care precedă) evoluţia evenimentelor viitoare; a avea intuiţia celor ce urmează să se întâmple; a întrezări; a presimţi. 2. Tranz. (Despre legi, regulamente, îndrumări etc.) A specifica, a prescrie; a indica, a menţiona. 3. Tranz. A echipa, a înzestra pe cineva sau ceva cu cele necesare. 4. Refl. (Înv. şi reg.) A se vedea prin ceva; a se întrezări. ♦ A se oglindi, a se reflecta. – Pre1- + vedea (după fr. prévoir).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PREVĂZÚT, -Ă, prevăzuţi, -te, adj. 1. Care este dedus din fapte, fenomene, date etc. precedente. 2. Care este prescris, specificat de o lege, de un regulament etc. 3. Care este înzestrat cu cele necesare. – V. prevedea.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A PREVEDEÁ prevăd tranz. 1) A intui din timp (pe baza unor date cunoscute); a vedea în perspectivă cu mult înainte; a întrevedea. 2) A asigura drept completare necesară (pentru a întregi un ansamblu); a înzestra. 3) (despre legi) A indica cu precizie (cum trebuie să se procedeze într-o anumită situaţie). /pre- + a vedea
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PREVEDEÁ vb. II. 1. tr. A-şi da seama, a deduce mersul evenimentelor viitoare din unele fapte prezente sau trecute a căror legătură cauzală cu ele este evidentă. 2. tr. (Despre legi) A stabili, a specifica. 3. tr. A echipa, a înzestra cu... 4. refl. A se întrezări. [P.i. prevăd. / după fr. prévoir, it. prevedere < lat. praevidere].
(Dicţionar de neologisme)

PREVEDEÁ vb. tr. 1. a deduce evoluţia evenimentelor viitoare plecând de la cele prezente; a anticipa ceea ce s-ar putea întâmpla; a previziona. ♢ a întrezări. 2. a organiza dinainte. 3. (despre legi) a stabili, a specifica. 4. a echipa, a înzestra cu... (< fr. prévoir, după lat. praevidere)
(Marele dicţionar de neologisme)

prevedeá vb. vedea
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
PREVEDEÁ vb. 1. (rar) a preşti, (înv.) a prejudeca. (Totul s-a întâmplat cum a ~.) 2. a se aştepta. (Am ~ asta.) 3. v. bănui. 4. v. intui. 5. v. prognoza. 6. (livr.) a prelimina. (A ~ în buget suma de ...) 7. v. preconiza. 8. v. dota. 9. a preciza, a scrie, a specifica. (După cum ~ pravila.) 10. a menţiona, a prescrie, a specifica, a stabili, a stipula. (Articolul 1 ~ următoarele...)
(Dicţionar de sinonime)

PREVEDEÁ vb. v. întrevedea, întrezări, oglindi, proiecta, răsfrânge, reflecta, transpărea.
(Dicţionar de sinonime)

PREVĂZÚT adj. 1. (fig.) întrevăzut. (Lucru ~.) 2. aşteptat, previzibil, scontat. (Un efect ~.) 3. (livr.) preliminat. (Recoltă ~.)
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Prevăzutneprevăzut
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: pr pre prev preva prevaz

Cuvinte se termină cu literele: ut zut azut vazut evazut