PRÍMĂVARĂ, primăveri, s.f. Unul dintre cele patru anotimpuri care urmează după iarnă şi precedă vara, cuprinzând (în emisfera noastră) intervalul dintre echinocţiul de la 21 martie şi solstiţiul de la 21 iunie. ♢ Expr. Primăvara vieţii = tinereţea; tineretul. ♦ (Adverbial; art.) În timpul sau în cursul acestui anotimp; în fiecare primăvară. ♦ Fig. (La pl.) Ani (de tinereţe). Are 20 de primăveri. [Acc. şi: primăváră] – Lat. primavera.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PRÍMĂV//ARĂ ~éri f. 1) Anotimp al anului care cuprinde lunile martie, aprilie şi mai. ♢ De ~ a) necesar pentru primăvară; b) care are loc primăvara; caracteristic primăverii. La ~ când va sosi primăvara; în timpul primăverii viitoare. Astă ~ primăvara trecută. De cu ~ încă din timpul primăverii. ~ara vieţii tinereţe. 2) la pl. fig. Ani (în tinereţe) fericiţi. [G.-D. primăverii] /<lat. primavera
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
PRÍMĂVARA adv. În timpul primăverii; pe timp de primăvară. /<lat. primavera
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
primăváră (primăvéri), s.f. – Al doilea anotimp al anului. – Mr. primăveară, prumuveară, megl. primăveară, istr. primavera. Lat. primavera (Diez, I, 441; Puşcariu 1386; REW 6754 şi 9765), cf. alb. prendëverë (Philippide, II, 652), it., prov., cat., sp., port. primavera, fr. primevère. – Der. primăvăratic, adj. (de primăvară); primăvăriţă, s.f. (ghiocel, Galanthus nivalis); primăvăros, adj. (de primăvară); împrimăvăra, vb. (a veni primăvara); desprimăvăra, vb. (a veni primăvara).
(Dicţionarul etimologic român)
ruscúţă de prímăvară s. f. + prep. + s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
prímăvară s. f., g.-d. art. prímăverii; pl. prímăveri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ástă-primăváră adv. (în tempo rapid: as-primăvară)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
primăvărá, primăvăréz, vb. I (reg.) 1. a-şi petrece primăvara undeva. 2. (refl. impers.) a se desprimăvăra.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
VIOLĂ-DE-PRIMĂVÁRĂ s. v. nopticoasă.
(Dicţionar de sinonime)
PRIMĂVĂRÁ vb. v. desprimăvăra, împrimă-văra.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Primăvară ≠ toamnă
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PRÍMĂV//ARĂ ~éri f. 1) Anotimp al anului care cuprinde lunile martie, aprilie şi mai. ♢ De ~ a) necesar pentru primăvară; b) care are loc primăvara; caracteristic primăverii. La ~ când va sosi primăvara; în timpul primăverii viitoare. Astă ~ primăvara trecută. De cu ~ încă din timpul primăverii. ~ara vieţii tinereţe. 2) la pl. fig. Ani (în tinereţe) fericiţi. [G.-D. primăverii] /<lat. primavera
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
primăváră (primăvéri), s.f. – Al doilea anotimp al anului. – Mr. primăveară, prumuveară, megl. primăveară, istr. primavera. Lat. primavera (Diez, I, 441; Puşcariu 1386; REW 6754 şi 9765), cf. alb. prendëverë (Philippide, II, 652), it., prov., cat., sp., port. primavera, fr. primevère. – Der. primăvăratic, adj. (de primăvară); primăvăriţă, s.f. (ghiocel, Galanthus nivalis); primăvăros, adj. (de primăvară); împrimăvăra, vb. (a veni primăvara); desprimăvăra, vb. (a veni primăvara).
(Dicţionarul etimologic român)
ruscúţă de prímăvară s. f. + prep. + s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
prímăvară s. f., g.-d. art. prímăverii; pl. prímăveri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ástă-primăváră adv. (în tempo rapid: as-primăvară)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
primăvărá, primăvăréz, vb. I (reg.) 1. a-şi petrece primăvara undeva. 2. (refl. impers.) a se desprimăvăra.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
VIOLĂ-DE-PRIMĂVÁRĂ s. v. nopticoasă.
(Dicţionar de sinonime)
PRIMĂVĂRÁ vb. v. desprimăvăra, împrimă-văra.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Primăvară ≠ toamnă
(Dicţionar de antonime)