prior

PRÍOR², -Ă, priori, -e, s.m. şi f. Conducător al unei mănăstiri catolice. [Pr.: pri-or] – Din lat. prior, germ. Prior.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PRÍOR¹, priori, adj. (Pop.; despre miei) Născut primăvara foarte timpuriu. [Pr.: pri-or] – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PRIÓR¹ ~i adj. pop. (despre miei) Care este fătat primăvara devreme. /<ngr. próoros
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PRIÓR² ~ă (~i, ~e) m. şi f. Conducător al unei mănăstiri catolice. /<lat. prior, germ. Prior
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PRÍOR¹ s.m. (Ist.) Titlul unui înalt magistrat în vechile oraşe-republici italiene (Florenţa, Roma etc.). // adj.invar. (Rar) Cel dintâi (în timp sau la rând). [Pron. pri-or. / < it. priore, lat. prior].
(Dicţionar de neologisme)

PRÍOR² s.m. Superior al unei mănăstiri catolice. [Acc. şi priór. / < fr. prieur, cf. lat. prior].
(Dicţionar de neologisme)

PRÍOR¹ I. s. m. titlul unui înalt magistrat în vechile oraşe-republici italiene (Florenţa, Roma etc.). II. adj. inv. cel dintâi. (< it. priore, lat. prior)
(Marele dicţionar de neologisme)

PRÍOR², -Ă s. m. f. superior al unei mănăstiri sau congregaţii de călugări catolici. (< lat. prior, germ. Prior)
(Marele dicţionar de neologisme)

priór (despre miei) adj. m., pl. prióri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

priór (titlu în magistratură, în ierarhia clericală) s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

priór¹, prióri, s.m. (reg.) prigoare, albinărel, ploier.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)