pronunţare dex - definiţie, sinonime, conjugare
PRONUNŢÁ, pronunţ, vb. I. 1. Tranz. A emite, a rosti sunete, silabe, cuvinte, propoziţii, fraze; a articula. ♦ A ţine un discurs, o cuvântare etc. 2. Tranz. A da o hotărâre, o sentinţă judecătorească; a declara ceva în virtutea autorităţii cu care este învestit. 3. Refl. A-şi spune părerea, a-şi da avizul; a lua atitudine. – Din lat. pronuntiare, fr. prononcer.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PRONUNŢÁRE, pronunţări, s.f. Acţiunea de a (se) pronunţa şi rezultatul ei. – V. pronunţa.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A PRONUNŢÁ pronúnţ tranz. 1) (sunete, silabe, cuvinte etc.) A emite cu ajutorul organelor vorbirii; a rosti; a articula. 2) (sentinţe, hotărâri etc.) A declara potrivit prevederilor legii; a aduce la cunoştinţa publicului după dezbaterile legale. /<lat. pronuntiare, fr. prononcer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE PRONUNŢÁ mă pronúnţ intranz. A-şi spune părerea; a se rosti. /<lat. pronuntiare, fr. prononcer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PRONUNŢÁ vb. I. 1. tr. A articula, a rosti (sunete, silabe, cuvinte). ♦ A ţine, a rosti (un discurs). 2. tr., refl. (Jur.) A face cunoscut, a comunica o sentinţă, o hotărâre etc. 3. refl. A-şi spune părerea; a lua atitudine. [P.i. pronúnţ. / < lat. pronuntiare, cf. it. pronunziare, fr. prononcer].
(Dicţionar de neologisme)

PRONUNŢÁRE s.f. Acţiunea de a (se) pronunţa şi rezultatul ei; pronunţie; (spec.; jur.) dare a unei sentinţe; sentinţă pronunţată. [< pronunţa].
(Dicţionar de neologisme)

PRONUNŢÁ vb. I. tr. a articula, a rosti (sunete, silabe, cuvinte). ♢ a ţine, a rosti (un discurs). II. tr., refl. (jur.) a decide în urma unor dezbateri, a comunica o sentinţă, o hotărâre etc. III. refl. a-şi spune părerea; a opina. (< lat. pronuntiare, fr. prononcer)
(Marele dicţionar de neologisme)

pronunţá vb., ind. prez. 1 sg. pronúnţ, 3 sg. şi pl. pronúnţă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pronunţáre s. f., g.-d. art. pronunţării; pl. pronunţări
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
PRONUNŢÁ vb. 1. a articula, a emite, a rosti. (A ~ desluşit sunetele.) 2. a rosti, (înv.) a proforisi. (~ literele pe rând.) 3. a (se) spune. (În Moldova, „picior” se ~ „chicior”.) 4. v. scoate. 5. v. formula. 6. (JUR.) a rosti. (A ~ sentinţa.) 7. a rosti, a ţine. (A ~ un discurs.) 8. (rar) a se rosti. (Se ~ într-o problemă.) 9. v. declara.
(Dicţionar de sinonime)

PRONUNŢÁRE s. 1. articulare, articulaţie, emitere, pronunţie, rostire, (înv.) prozodie. (~ desluşită a sunetelor.) 2. v. pronunţie. 3. v. dicţiune. 4. v. fonetism. 5. v. formulare. 6. (JUR.) rostire. (După ~ sentinţei ...) 7. rostire, ţinere. (~ unui discurs.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: pr pro pron pronu pronun

Cuvinte se termină cu literele: re are tare ntare untare