proprii dex - definiţie, sinonime, conjugare

proprii

[Sinonime]
PRÓPRIU, -IE, proprii, adj. 1. Care aparţine în mod exclusiv cuiva; personal. ♢ Nume (sau substantiv) propriu = nume care se dă unui lucru sau unei fiinţe spre a le deosebi de alte lucruri sau fiinţe din aceeaşi categorie şi care se scrie cu iniţială mare. 2. Caracteristic, specific. 3. Care este bun pentru...; indicat, potrivit, adecvat. 4. (Despre cuvinte, despre termeni) Care redă exact ideea ce trebuie exprimată. ♢ Expr. Propriu-zis = de fapt, la drept vorbind. ♦ (Despre sensuri) De bază, prim. – Din lat. proprius, fr. propre.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PRÓPRI//U ~e (~i) 1) Care este proprietatea cuiva; care aparţine unei persoane; individual. ♢ Nume (sau substantiv) ~ nume dat unei fiinţe sau unui lucru pentru a le deosebi de alte fiinţe sau lucruri. 2) Care întruneşte trăsături ce individualizează; tipic; specific; distinctiv; caracteristic. Pronunţare ~e. 3) Care este în concordanţă deplină; adecvat; potrivit. 4) (despre cuvinte) Care redă exact ideea ce trebuie exprimată. ♢ Sens ~ sens iniţial, de bază. ~-zis la drept vorbind; de fapt. /<lat. proprius, fr. propre
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

própriu (próprie), adj. – Personal, specific. Fr. propre. – Der. impropriu, adj., din fr. impropre; proprietar (var. vulg. propietar), s.m., din fr. propriétaire; prop(r)ietăreasă, s.f. (stăpînă); prop(r)ietate, s.f., din fr. propriéte; improprietate, s.f., din fr. impropriéte; împrop(r)ietări, vb. (a se face proprietar; a da ţăranilor proprietăţi agricole). Toate var. fără r sînt vulgare.
(Dicţionarul etimologic român)

PRÓPRIU, -IE adj. 1. Care aparţine cuiva în mod exclusiv; personal. ♢ Amor propriu = sentiment al propriei demnităţi, conştiinţa valorii proprii. 2. Caracteristic, particular. 3. Indicat, bun pentru... 4. (Despre un cuvânt sau un termen) Care redă precis ideea de exprimat. ♢ Propriu-zis = de fapt, la drept vorbind. ♦ (Despre sensuri; op. f i g u r a t) Prim, de bază, natural. [Pron. -priu. / < lat. proprius, cf. fr. propre].
(Dicţionar de neologisme)

PRÓPRIU, -IE adj. 1. care aparţine în mod exclusiv cuiva; personal. 2. caracteristic, particular. 3. care este bun, indicat pentru... 4. (despre cuvinte, stil etc.) care redă exact noţiunea sau ideea ce trebuie exprimată. ♦ ~-zis = de fapt; la drept vorbind. ♦ (despre sensuri) prim, de bază. (< lat. proprius, fr. propre)
(Marele dicţionar de neologisme)

amór-própriu s. n. [-priu pron. -priu], art. amórul-própriu, g.-d. art. amórului-própriu
(Dicţionar ortografic al limbii române)

própriu-zís adj. m. [-priu pron. -priu], pl. própriu-zíşi; f. sg. própriu-zísă, pl. própriu-zíse
(Dicţionar ortografic al limbii române)

própriu adj. m. [-priu pron. -priu], art. própriul, pl. próprii, art. própriii (sil. -pri-ii); f. sg. próprie (sil. -pri-e), art. própria (sil. -pri-a), g.-d. art. própriei, pl. próprii, art. própriile (sil. -pri-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
PRÓPRIU adj. 1. v. particular. 2. v. personal. 3. individual, particular, personal, (rar) subiectiv. (O viziune, o creaţie ~.) 4. v. caracteristic. 5. adecvat, bun, indicat, nimerit, potrivit. (Un teren ~ pentru înflorirea artelor.)
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Propriu ≠ comun, figurat, impropriu, necaracteristic
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: pr pro prop propr propri

Cuvinte se termină cu literele: ii rii prii oprii roprii