publica dex - definiţie, sinonime, conjugare
PÚBLIC, -Ă, publici, -ce, s.n. sg., adj. 1. S.n. sg. Colectivitate mare de oameni; mulţime, lume; spec. totalitatea persoanelor care asistă la un spectacol, la o conferinţă etc. ♢ Loc. adj. şi adv. În public = (care are loc) în faţa unui anumit număr de persoane, în văzul lumii. ♢ Marele public = Ansamblu de persoane considerate în raport cu participarea la un eveniment cultural, social, artistic etc. 2. Adj. Care aparţine unei colectivităţi umane sau provine de la o asemenea colectivitate; care priveşte pe toţi, la care participă toţi. ♢ Opinie publică = părere, judecată a colectivităţii; p. ext. public (1). ♦ Care are loc în prezenţa unui mare număr de oameni. 3. Adj. Al statului, de stat; care priveşte întregul popor; pus la dispoziţia tuturor. ♢ Viaţa publică = viaţa politică-administrativă a unui stat; activitatea cuiva în legătură cu funcţiile de stat pe care le ocupă. Grădină publică = parc. Drept public = subîmpărţire mai veche a dreptului, care se ocupa de relaţiile persoanelor cu statul. Forţă publică = poliţie. Datorie publică = datorie a statului, rezultată din împrumuturi interne şi externe. Învăţământ public sau instrucţie, şcoală publică = învăţământ sau şcoală organizate şi controlate de stat. ♦ (Despre persoane) Care ocupă o funcţie în stat. – Din lat. publicus, fr. public.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PUBLICÁ, públic, vb. I. Tranz. A face cunoscut tuturor ceva prin tipărire, afişare etc.; a face să apară, a tipări cărţi, articole, informaţii etc. – Din lat. publicare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PÚBLIC1 n. 1) Număr mare de persoane; lume; mulţime. 2) Totalitate a persoanelor care asistă la un spectacol sau la o conferinţă. ♢ Marele ~ masele largi ale populaţiei. În ~ în văzul lumii; în faţa unui număr mare de oameni. /<lat. publicus, fr. public
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PÚBLI//C2 ~că (~ci, ~ce) 1) Care ţine de o colectivitate de oameni; propriu unei colectivităţi omeneşti. Atitudine ~că. Manifestare ~că. ♢ Opinie ~că părere a colectivităţii. Viaţă ~că a) viaţa politică şi administrativă dintr-un stat; b) activitatea unei persoane în raport cu funcţiile sociale pe care le exercită. 2) Care aparţine întregii societăţi. Bunuri ~ce. Învăţământ ~. 3) Care este accesibil pentru toţi membrii societăţii; pus la dispoziţia tuturor; comun. Bibliotecă ~că. ♢ Grădină ~că parc. 4) Care aparţine statului; de stat. 5) Care are loc în prezenţa unui mare număr de oameni. Scrutin ~. Judecată ~că. /<lat. publicus, fr. public
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A PUBLICÁ públic tranz. 1) (cărţi, articole, ştiri, hotărâri etc.) A face să apară pe calea tiparului; a tipări; a edita. 2) (ştiri, noutăţi etc.) A face cunoscut unui cerc larg de persoane (pe calea tiparului); a anunţa în mod public; a răspândi; a divulga. /<lat. publicare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

públic (públică), adj. – Obştesc, general. Fr. publique. – Der. publică, s.f. (republică), din lat. res publica, cf. pol. publika (Tiktin), sec. XVIII, înv.; publica (var. înv. publicarisi), vb., din lat. publicare, var. cu suf. ngr. -isi; publicui, vb. (înv., a publica); publicaţi(un)e, s.f., din fr. publication; publicist, s.m., din fr. publiciste; publicitate, s.f., din fr. publicité; republică, s.f., din fr. république; republican, adj., din fr. républicain.
(Dicţionarul etimologic român)

PÚBLIC, -Ă adj. 1. (Op. p r i v a t) Care priveşte tot poporul, care aparţine întregii naţiuni. ♦ Care poate fi folosit de toată lumea. 2. Care se petrece, care are loc în faţa unei adunări de oameni. 3. Care vine de la colectivitate, la care participă întreaga colectivitate. ♦ Opinie publică = v. opinie. // s.n. 1. Colectivitate mare de oameni; mulţime, lume. 2. Totalitatea persoanelor care asistă la un spectacol, la o conferinţă etc. [Cf. fr. public, it. pubblico, lat. publicus].
(Dicţionar de neologisme)

PUBLICÁ vb. I. tr. A tipări (o carte, un articol etc.). a face să apară; a difuza. [P.i. públic. / < lat. publicare, cf. it. pubblicare].
(Dicţionar de neologisme)

PÚBLIC, -Ă I. adj. 1. care priveşte tot poporul, aparţine întregii naţiuni. ♢ care poate fi folosit de toată lumea. ♢ (despre persoane) care ocupă o funcţie de stat. 2. care are loc în faţa unei adunări de oameni. 3. care vine de la colectivitate, la care participă întreaga colectivitate. II. s. n. 1. colectivitate mare de oameni; mulţime. 2. totalitatea persoanelor care asistă la un spectacol, la o conferinţă. (< lat. publicus, fr. public)
(Marele dicţionar de neologisme)

PUBLICÁ vb. tr. a tipări, a face să apară (o carte, un articol etc.). ♢ a edita. (< lat. publicare)
(Marele dicţionar de neologisme)

públic adj. m. (sil. -blic), pl. públici; f. sg. públică, pl. públice
(Dicţionar ortografic al limbii române)

públic s. n. (sil. -blic)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

publicá vb. (sil. -bli-), ind. prez. 1 sg. públic, 3 sg. şi pl. públică
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
FEMEIE PÚBLICĂ s. v. cocotă, curvă, femeie de stradă, prostituată, târfă.
(Dicţionar de sinonime)

MINISTER PÚBLIC s. v. acuzator, procuror.
(Dicţionar de sinonime)

PÚBLIC adj., s. 1. adj. v. general. 2. adj. (livr.) exoteric. (Doctrină ~.) 3. s. v. asistenţă. 4. s. sală. (~ul a izbucnit în aplauze.)
(Dicţionar de sinonime)

PÚBLIC s. v. locuitori, populaţie.
(Dicţionar de sinonime)

PUBLICÁ vb. 1. a edita, a imprima, a scoate, a tipări, (înv.) a publicarisi, a publicui, a scrie. (A ~ o revistă.) 2. v. apărea.
(Dicţionar de sinonime)

PUBLICÁ vb. v. anunţa, bârfi, blama, calomnia, cleveti, defăima, denigra, discredita, încunoştinţa, înştiinţa, ponegri, vesti.
(Dicţionar de sinonime)

PÚBLICĂ s. v. republică, stat, ţară.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Publicprivat
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: pu pub publ publi public

Cuvinte se termină cu literele: ca ica lica blica ublica