PUÍ3, pers. 3 puieşte, vb. IV. Tranz. (Reg; despre păsări) A face pui1. [Var.: puiá vb. I] – Din pui1.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PUI1, pui, s.m., interj. I. S.m. 1. (De obicei urmat de determinări care indică specia) Pasăre, de la ieşirea din ou până la maturitate. ♢ Expr. Pui de cuc = bastard. Pui de bogdaproste = a) pui de găină (de obicei mai mic şi mai slab) care se dă de pomană la înmormântare; b) copil mic, prăpădit; copil al nimănui; bastard. 2. Spec. Pui1 (I 1) de găină; carnea gătită a acestei păsări. 3. P. gener. Orice animal de la naştere până la maturitate. ♢ Expr. Pui de viperă (sau de năpârcă) = om rău, viclean, primejdios. 4. Ou sau larvă de insectă. 5. Copil. ♢ Expr. Pui de lele = a) copil din flori, bastard; p. ext. derbedeu; b) bărbat afemeiat; c) femeie uşuratică, imorală. (Nici) pui de om = nici ţipenie, nimeni. ♦ (Fam.; adesea la voc.) Termen de dezmierdare folosit când vorbeşti cu sau despre un copil ori cu sau despre bărbatul iubit. ♦ (Urmat de prep. „de”, care introduce un nume de obiect, dă acestuia valoare de diminutiv) Pui de mămăligă. Pui de pernă. ♦ (Urmat de prep. „de”, care introduce diverse nume, conferă acestora valoare de superlativ) Pui de somn. Pui de bătaie. 6. Plantă tânără, puiet; ramură tânără care creşte din rădăcina sau tulpina unei plante; mlădiţă, lăstar. ♦ Spec. Vlăstar care răsare pe lângă tulpina porumbului, copileţ. 7. (Pop.; la pl.) Cusătură decorativă măruntă în formă de cruciuliţe pe pieptul, pe poalele şi pe mânecile cămăşilor ţărăneşti. ♦ (Reg.) Puncte de altă culoare pe fondul unei ţesături; picăţele. 8. Ambarcaţie mică cu vâsle, folosită pentru anumite servicii la bordul vaselor mai mari. II. Interj. (De obicei repetat) Strigăt cu care se cheamă puii1 (I 2) sau alte păsări de curte. – Lat. *pulleus (= pullus).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PUI2, pui, s.m. Puişor2. – Din scr. pulja.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PÚNE, pun, vb. III. A aşeza, a instala, a plasa într-un loc. ♢ Expr. A pune foc = a) a incendia; b) fig. a înrăutăţi situaţia. A pune (ceva) la foc = a expune (ceva) acţiunii focului (pentru a fierbe, a găti etc.). A pune (cuiva ceva) la picioare (sau la picioarele cuiva) = a oferi (cuiva ceva util, valoros). A pune (cuiva ceva) înainte = a da (cuiva ceva) de mâncare. A pune (ceva) la cântar (sau în cumpănă, în balanţă) = a cumpăni, a chibzui (importanţa, valoarea etc.) pentru a putea lua o hotărâre întemeiată. A pune gura (pe ceva) = a gusta sau a mânca (ceva). A pune ochii (pe cineva sau ceva) = a se opri cu interes (asupra cuiva sau a ceva), a remarca, a dori să obţină; a supraveghea. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva). A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pământ = a avea o atitudine modestă, plecând privirea; a se ruşina, a se sfii. (Fam.) A pune osul = a munci din greu. A pune umărul = a-şi aduce contribuţia la o acţiune; a contribui. A(-şi) pune (ceva) în (sau de) gând (sau în cap, în minte) = a avea intenţia de a..., a plănui, a decide. A pune o vorbă (bună) sau un cuvânt (bun) (pentru cineva) = a interveni în favoarea cuiva. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exgerate, neverosimile, inventate; b) a-şi înşela soţul. A pune (o chestiune, un subiect etc.) pe tapet = a aduce (o chestiune etc.) în discuţie. Unde (mai) pui că... = fără a mai socoti că...; presupunând, considerând că... A pune paie pe (sau peste) foc = a contribui la înrăutăţirea unei situaţii grave, dificile. A pune (pe cineva) jos = a trânti (pe cineva) la pământ. A pune (pe cineva) sub sabie sau a pune (cuiva) capul sub picior = a ucide. A pune (pe cineva) la zid = a) a împuşca; b) a condamna, a demasca, a dezaproba. (Fam.) A pune bine (pe cineva) = a face cuiva rău, uneltind împotriva lui. A(-şi) pune capul (sau gâtul) (la mijloc) pentru cineva (sau ceva) = a-şi primejdui viaţa; a fi singur, a garanta pentru cineva sau de ceva. A pune (ceva) pe hârtie = a însemna, a nota. A pune (o melodie) pe note = a transpune o melodie pe note muzicale. (Refl.) A se pune bine cu (sau pe lângă) cineva = a intra în voie cuiva, a se face plăcut cuiva (prin adulare, linguşeli, spre a obţine avantaje). ♦ Tranz. A întinde, a expune. ♢ Expr. A pune (cuiva ceva) în vedere = a atrage (cuiva) atenţia, a aduce la cunoştinţă. ♦ Refl. A se depune, a se aşterne; fig. a începe, a se ivi. S-a pus zăpada. S-a pus o iarnă grea. 2. Tranz. A aduce pe cineva într-o situaţie nouă neaşteptată, a face pe cineva să ajungă într-o anumită stare. L-a pus în inferioritate. ♦ A aşeza, a numi pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujbă; a determina, a fixa locul, ierarhia cuiva între mai mulţi. ♢ Expr. A pune (pe cineva) în pâine = a angaja (pe cineva) într-o slujbă spre a-şi câştiga existenţa. A pune (pe cineva) în disponibilitate (sau, fam., pe liber) = a concedia, a elibera (pe cineva) dintr-o slujbă. 3. Tranz. şi refl. A (se) aşeza într-un anumit fel, într-o anumită poziţie. ♢ Expr. (Tranz.) A pune (fire, fibre) în două (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mânunchi din două (sau trei etc.) fire. ♦ Tranz. A atârna, a agăţa. 4. Tranz. A face să stea într-un anumit loc, a aşeza la locul dinainte stabilit sau cel mai potrivit, a depune la locul lui, a plasa; p. ext. a aşeza într-un anumit loc faţă de alte obiecte de acelaşi fel, a aranja, a situa. ♢ Expr. A pune caii = a înhăma. A pune în scenă = a regiza, a monta o piesă de teatru. ♦ A planta, a sădi, a semăna. 5. Tranz. şi refl. A(-şi) aşeza pe corp obiectele de îmbrăcăminte necesare; a (se) îmbrăca sau a (se) încălţa. 6. Tranz. A depune valori băneşti (în păstrare, spre fructificare etc.); a investi valori băneşti. ♢ Expr. A pune deoparte = a) a economisi; b) a rezerva (pentru cineva). A pune preţ = a oferi un preţ mare; p. ext. a considera valoros, merituos. 7. Tranz. A fixa, a stabili; orândui, a institui. A pune impozite. A pune un diagnostic. 8. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a sta împotrivă. Te pui pentru un fleac! ♢ Expr. A se pune în calea cuiva = a împiedica pe cineva să acţioneze. 9. Refl. recipr. A se lua la întrecere, a se măsura sau a se compara cu cineva. ♢ Expr. (Tranz.). A pune (de) faţă sau faţă în faţă = a compara; a confrunta. 10. Refl. A tăbărî asupra cuiva, a se repezi la cineva. 11. Tranz. A face, a determina pe cineva să execute un lucru; a îndemna; a sili, a obliga. ♦ A îmboldi; a asmuţi. 12. Refl. (Adesea cu determinări introduse prin prep. „pe”) A începe o acţiune, a se apuca (cu stăruinţă) de ceva. ♢ Expr. A se pune cu gura pe cineva = a cicăli pe cineva sau a insista pe lângă cineva. (Reg.) A se pune (cu rugăminţi, cu vorbe dulci etc.) pe lângă cineva = a ruga insistent pe cineva. A se pune pe gânduri = a deveni gânditor, îngrijorat. E pus pe... = e gata să... (Tranz.) A-şi pune puterea sau (toate) puterile = a-şi da toată silinţa, a se strădui. 13. Tranz. (În loc. şi expr.) A pune (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva (spre a-i cunoaşte valoarea, însuşirile). A pune (pe cineva) la cazne = a căzni, a chinui. A pune o întrebare (sau întrebări) = a întreba, a chestiona. A pune stavila = a stăvili. A pune în primejdie = a primejdui. A-şi pune nădejdea (sau speranţa, credinţa) în cineva sau ceva = a nădăjdui, a se încrede în ajutorul cuiva sau a ceva. A pune temei = a se bizui, a se întemeia. A pune vina (pe cineva sau ceva) = a învinui (pe nedrept). A pune în (sau pe) seama (sau la activul) cuiva (sau a ceva) = a atribui (pe nedrept). A pune grabă = a se grăbi. A pune nume (sau poreclă) = a numi, a porecli. A pune în valoare = a valorifica. A pune în evidenţă = a evidenţia, a sublinia, a releva. A pune la îndoială = a se îndoi. A pune la socoteală = a socoti, a îngloba. A pune în loc = a înlocui. A pune iscălitura = a iscăli. A pune rămăşag (sau pariu) = a paria. A pune aprobarea = a aproba. [Prez. ind. şi: (reg.) pui] – Lat. ponere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PUI1 ~ m. I. 1) Pasăre de la ieşirea din găoace şi până la maturitate. ~ de găină. ~ de curcă. ♢ ~ de cuc (sau de bogdaproste) copil al nimănui. 2) Carne de găină tânără. Zeamă de ~. 3) Orice fiinţă vie în prima fază de dezvoltare. ~ de om. ~ de urs. ♢ ~ de lele a) persoană uşuratică, amorală; b) copil nelegitim; bastard. ~ de viperă (sau de năpârcă, de şarpe) om rău, perfid. 4) Ramură tânără care porneşte de la rădăcina unei plante; copileţ. 5) fig. fam. Fiinţă scumpă, dragă. 6) la pl. pop. Cusătură decorativă în formă de cruciuliţe mărunte făcută pe pieptul şi pe mânecile cămăşilor ţărăneşti. II. (în îmbinări cu valoare de superlativ): ~ de ger ger cumplit. ~ de somn somn bun, reconfortant. ~ de chef chef mare. ~ de bătaie bătaie zdravănă. /<lat. pulleus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
PUI2 ~ m. pop. Iritaţie a pielii la mâini sau/şi la picioare, manifestată prin crăpături mărunte, uneori sângerânde, provocată de acţiunea concomitentă a umezelii, frigului şi a murdăriei. /<lat. pulleus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
PUI3 interj. (se foloseşte repetat ca strigăt cu care se cheamă, mai ales, puii de găină şi găinile). /<lat. pulleus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A PUÍ pers. 3 puiéşte intranz. rar A scoate pui; a se înmulţi. /v. pui
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A PÚNE pun tranz. I. 1) (obiecte sau fiinţe) A face să stea (orizontal, vertical sau atârnat); a aşeza. ~ stiloul pe carte. ~ paltonul pe umerar. ~ copilul în cărucior. ♢ ~ (sau a aşterne, a închina) ceva la picioarele cuiva v. PICIOR. ~ piciorul în prag v. PICIOR. ~ pe note (o melodie) a înregistra (o melodie) cu ajutorul notelor muzicale; a compune o melodie. ~ în scenă (o piesă) a înscena (o piesă). ~ ochii (sau ochiul) pe cineva (sau pe ceva) a) a râvni la cineva (sau la ceva); b) a urmări cu gând rău pe cineva. ~ (sau a lăsa) ochii (sau privirea, nasul, capul) în pământ a fi cuprins de un sentiment de jenă sau vinovăţie. ~ umărul a contribui la ceva; a ajuta. A-şi ~ în gând a intenţiona. ~ problema a atrage atenţia asupra unei probleme. ~ la cântar a chibzui, dând aprecierile necesare. A-şi ~ minţile (sau creierul) în mişcare a se gândi mai adânc; a-şi concentra gândul. ~ (pe cineva) pe foc (sau pe jăratic) a) a enerva tare (pe cineva) spunându-i ceva neplăcut; b) a grăbi (pe cineva) să acţioneze; a zori. A-şi ~ (sau da) capul (la mijloc) a garanta cu viaţa. A-şi ~ viaţa în primejdie v. VIAŢĂ. ~ (ceva) la inimă v. INIMĂ. ~(ceva) în gură v. GURĂ. ~ beţe în roate v. BĂŢ. Unde mai pui că ... dacă mai ei la socoteală şi ... 2) A desemna ca potrivit (într-o funcţie); a numi. ~ şef de secţie. ~ bibliotecară. 3) A lăsa de o parte (drept rezervă). ~ cartofi pentru sămânţă. ♢ ~ mână de la mână v. MÂNĂ. ~ deoparte a ascunde cu un anumit scop. ~ preţ a socoti ca valoros. 4) (obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte) A potrivi pe corp. A-şi ~ căciula. 5) (obiecte sau piese prevăzute pentru a constitui un ansamblu cu altele) A aranja fixând (la locul cuvenit). ~ aţă în ac. ♢ ~ masa a pregăti şi a aşeza pe masă toate cele necesare pentru a servi mâncarea. ~ cu botul pe labe (pe cineva) v. BOT. ~ (ceva sau pe cineva) la punct v. PUNCT. 6) (seminţe, arbori etc.) A introduce în sol (pentru vegetare). 7) (fiinţe) A determina la o acţiune (prin constrângere). ~ să citească. ~ să mănânce. ♢ ~ (cuiva) unghia în gât a forţa să acţioneze, nelăsându-i nici o posibilitate de abatere. 8) (substanţe) A adăuga ca ingredient. ~ sare în supă. 9) A face să se pună. II. (în îmbinări) 1) (sugerând ideea de prezentare publică) ~ în circulaţie. ~ la vot. ♢ ~ la bătaie v. BĂTAIE. 2) (sugerând ideea de instituire a unei plăţi) ~ bir. ~ impozit. ~ vamă. 3) (sugerând ideea de situare în condiţii speciale) ~ în inferioritate. ~ în încurcătură. 4) (redând sensul verbului de acelaşi radical cu substantivul din îmbinare sau cu echivalentul lui semantic) ~ amendă a amenda. ~ diagnosticul a diagnostica. ~ în valoare a valora. ~ rămăşag (sau pariu) a paria. ~ nume a numi. ~ poreclă a porecli. ~ stavilă a stăvili. ~ stăpânire a stăpâni. ~ la adăpost a adăposti. ~ la cântar a cântări. ~ la cazne a căzni. ~ la încercare a încerca. ~ la socoteală a socoti. ~ capăt (sau sfârşit) a sfârşi. ~ iscălitura a iscăli. ~ în loc a înlocui. ♢ A-şi ~ capăt zilelor a se sinucide. /<lat. ponere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE PÚNE mă pun intranz. I. 1) pop. A se instala pentru a şedea; a se aşeza. ♢ ~ bine pe lângă (sau cu) cineva a căuta să obţină avantaje prin linguşire. 2) (despre substanţe pulverulente) A se aşeza pe o suprafaţă, formând un strat; a se aşterne. S-a pus praf pe sticlă. 3) pop. A sta împotrivă; a se împotrivi; a se opune. ♢ ~ în poară v. POARĂ. ~ (sau a sta) în calea cuiva a) a nu lăsa pe cineva să treacă; b) a încurca pe cineva să realizeze ceva. A nu ~ cu cineva a nu admite pe cineva ca obiect de comparaţie. 4) pop. (despre persoane) A intra la lucru. S-a pus vânzătoare. II. (în îmbinări sugerând ideea de antrenare în ceva) ~ pe lucru. ~ pe gânduri. ~ pe râs. ~ pe plâns. ♢ ~ cu gura pe cineva a cicăli pe cineva. /<lat. ponere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
púi (púi), s.m. – 1. Progenitură de pasăre, mai ales de găină. – 2. Căţeluş. – 3. Nevîrstnic, tînăr. – 4. Vlăstar, mlădiţă. – 5. (Trans.) Sămînţă, bob. – 6. Fiu, odraslă de ... – 7. Perniţă. – 8. Model de cusătură pe ii şi pe cămăşi. – 9. (Banat, Trans.) Lădiţă, cutiuţă. – 10. Petic între picioare, bazon, tur de indispensabili. – 11. Bulină, picăţea. – 12. Acţiune dintr-o nouă emisiune avînd un curs mai scăzut. – Mr. pu(i)l’u, megl. pul’u, istr. pul’. Lat. pŭllus, probabil prin intermediul formei vulgare *pŭlleus (Puşcariu 1395; Candrea-Dens., 1454; REW 6826), cf. mil. pui, püi, alb. puljë, bearn. pul’. Se poate pleca şi direct din pŭllus (› it., sp., port. pollo, prov. pool, fr. poule); › rom. *pul, cu pierderea finalei la pl., ca în copil, pl. copii; în acest caz, sing. pui, ar fi o formă reconstituită după pl. Der. pui, interj. (serveşte pentru a chema găinile); pu(i)eţ, s.m. (mlădiţă, pomişor); pu(i)ezi, vb. refl. (a se înmulţi, a prolifera), probabil de la a puia, plecîndu-se de la prezentul puiez (după Scriban, vb. provine din poedie „mulţime”, soluţie îndoielnică); puia (var. împuia), vb. (a făta, a naşte, a face; a face ouă, mai ales despre insecte; refl., a se înmulţi, a prolifera; a mîzgăli; a ameţi, a asurzi); pui, vb. (a copili porumbul; refl., a se împreuna, despre cîini şi lupi; a prolifera); puiac, s.m. (căţelandru; arpagic); puiag, s.n. (Trans., podul grajdului); puia-gaia, s.f. (joc de copii care prezintă lupta cloştii cu uliul); puiandru, s.m. (pui mare, căţelandru; mlădiţă); puiat, s.n. (reproducţie, perioadă de împerechere la animale); puică, s.f. (pui de sex feminin, găină tînără, găină pînă la un an; boabă de porumb rămasă neînflorită după ce s-au făcut floricele; copileţ, bobocel, tînără cu aspect plăcut; iubită, termen de adresare către femeia iubită; prietenă, fetiţă, bobocel), cu suf. dim. -că, cf. mr., megl. pul’ca; puicuţă (var. puiculiţă, puiculeană, puichiţă), s.f. (puică, iubită); puiete, s.m. (răsad, plantă tînără), cf. pueţ; puios, adj. (prolific); puişor, s.m. (pui; puică; pernuţă; Mold., muşchiuleţ de porc; Trans., Mold., cusătură decorativă pe ii, cămăşi etc.); puit, s.n. (împerechere); puiţă, s.f. (Mold., haită de cîini care urmăresc o căţea in călduri); puiţa, vb. refl. (a se înmulţi, a se reproduce). Din rom. provin bg. puika, sb. pujka, rut. puljka, alb. puljkë, toate cu sensul de curcă (Meyer 356; Candrea, Elemente, 405; Candrea-Dens., 1454; Capidan, Raporturile, 217), mag. puj, pulyka, puykuca, săs. pujka. – Cf. pulă.
(Dicţionarul etimologic român)
púne (pún, pús), vb. – 1. A aşeza, a amplasa. – 2. A dispune, a pregăti. – 3. A (se) situa, a (se) plasa. – 4. A numi, a instala, a preda. 5. A introduce, a fixa. – 6. A impune, a stabili. – 7. A comanda, a sili, a îndemna. – 8. A recurge la ... – 9. A obliga, a forţa. – 10. A expune, a risca. – 11. A (se) folosi, a (se) întrebuinţa. – 12. A îmbrăca, a purta. – 13. A presupune, a admite. – 14. A socoti, a calcula. – 15. (Refl.) A se aşeza. – 16. (Refl.) A ieşi afară, a avea scaun. – 17. (Refl.) A se băga, a intra în, a se întinde. – 18. (Refl.) A ase opune, a rezista. – 19. (Refl.) A se certa, a se bate. – 20. (Refl.) A intra în serviciu. – 21. (Refl.) A începe, a se aşterne, a se produce o intemperie. – Mr., megl. pun, puş, istr. pur, pus. Lat. pōnĕre (Puşcariu 1401; Candrea-Dens., 1461; REW 6647), cf. it. porre (logud. ponnere), prov. ponre, fr. pondre „a depune ouă”, sp. poner, port. pôr. Persoana a doua a prezentului, pui ‹ ponis, a influenţat-o pe prima, eu pun, care se pronunţă adesea eu pui; la fel să pun, să pui; gerunziul punînd şi puind, cu suf. de agent punător şi puitor. La fel se pot conjuga şi derivatele lui (apune, depune, supune, răpune, despune, spune, prepune) ca şi veni şi ţine. S-au adaptat la conjug. lui toate der. împrumutate din fr. poser; compune, vb.; impune; dispune; presupune; repune; contrapune etc. Der. puitor, s.m. (persoană care pune ceva; lucrător care alimentează presa de imprimat); puitoare, s.f. (lucrătoare care alimentează presa de imprimat); puitură, s.f. (semănat; cusătură de ie); pus, s.n. (acţiunea de a pune); pusătură, s.f. (înv., aşezare, poziţie; boală rezultată din vrăji; farmece); pusoare, s.f. (situaţie; poziţie; viţă-de-vie sădită recent; Trans., aşteptare, pîndă, post de vînătoare). Cf. apune, depune, prepune, răpune, supune. Der. neol. compune, v. mai sus; contrapune, vb.; expune, vb.; interpune, vb.; justapune, vb.; opune, vb.; propune, vb.; suprapune, vb.
(Dicţionarul etimologic român)
ce puii mei! expr. ce naiba! (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
când cucii / puii mei? expr. când naiba? (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
cine cucii / puii mei? expr. cine naiba? (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
Clóşca-cu-Pui (astron.) s. pr. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
pui (fiinţă, obiect mic, monedă, acţiune bancară) s. m., pl. pui, art. púii
(Dicţionar ortografic al limbii române)
pui (cusătură) s. m., pl. pui, art. púii
(Dicţionar ortografic al limbii române)
pui interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
pui, pui interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
puí vb., ind. prez. 3 sg. puiéşte, imperf. 3 sg. puiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. puiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
púne vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. pun, 2 sg. pui, 1 pl. púnem, perf. s. 1 sg. puséi, 1 pl. púserăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. púnă; ger. punând; part. pus
(Dicţionar ortografic al limbii române)
PUI DE BALTĂ s.m. În gastronomie, denumire înscrisă pe lista de bucate pentru broască (Rana esculenta), respectiv pentru preparatele din pulpe de broască.
(Dicţionar gastronomic explicativ)
Sinonime:
CLOŞCA-CU-PÚI s. art. v. pleiadele.
(Dicţionar de sinonime)
PUI-DE-GÂSCĂ s. v. păpădie.
(Dicţionar de sinonime)
PUI s. v. bobiţă, copil, mişină, picăţea, sertar.
(Dicţionar de sinonime)
PUÍ vb. v. copili, face, făta, goni, împerechea, împreuna, încrucişa, înfrăţi, naşte, plivi.
(Dicţionar de sinonime)
PUI s. I. 1. (pop.) făt. (~ul iepei.) 2. prăsilă, progenitură, (Mold.) tinc, (înv.) prăsitură. (Pisica cu ~ii ei.) *3. (reg.) căţel. (~ul unei insecte.) 4. v. copil. II. v. pernuţă.
(Dicţionar de sinonime)
PUIUL SÍLVEI s. v. vasilcă.
(Dicţionar de sinonime)
PÚNE vb. 1. v. culca. *2. (fam. fig.) a se aşeza, a se aşterne. (Se ~ pe carte, pe învăţătură) 3. a aşeza, a lua. (L-a ~ pe genunchi.) 4. a aşeza, (reg.) a alipui. (~ cana pe masă.) 5. v. depune. 6. v. plasa. 7. v. aranja. 8. v. aşterne. 9. a aranja, a aşeza, a aşterne, a pregăti. (~ masa.) 10. a depune. (~ pe birou tot ce ai în buzunare.) *11. (fig.) a se lăsa. (S-a ~ o iarnă grea.) 12. v. urca. 13. v. turna. 14. v. întinde. 15. v. împrăştia. 16. a adăuga. (~ puţină sare la supă.) 17. v. ascunde. 18. v. aplica. 19. a aplica, a prinde. (Îşi ~ barbă şi mustăţi.) 20. v. coase. 21. v. rezema. 22. a fixa, a prinde. (~ olanele pe casă.) 23. v. înhăma. 24. v. înjuga. 25. a-şi îmbrăca, a-şi lua. (Şi-a ~ haina şi a plecat.) 26. a îmbrăca, a trage. (~ cămaşa pe tine.) 27. v. încălţa. 28. v. planta. 29. v. semăna. 30. v. băga. 31. v. încuia. 32. v. închide. 33. v. alege. 34. v. înscăuna. 35. v. desemna. 36. v. indica. 37. v. fixa. 38. v. compara. 39. v. întrece. 40. v. începe.
(Dicţionar de sinonime)
PÚNE vb. v. aşeza, pierde, sta, şedea.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PUI1, pui, s.m., interj. I. S.m. 1. (De obicei urmat de determinări care indică specia) Pasăre, de la ieşirea din ou până la maturitate. ♢ Expr. Pui de cuc = bastard. Pui de bogdaproste = a) pui de găină (de obicei mai mic şi mai slab) care se dă de pomană la înmormântare; b) copil mic, prăpădit; copil al nimănui; bastard. 2. Spec. Pui1 (I 1) de găină; carnea gătită a acestei păsări. 3. P. gener. Orice animal de la naştere până la maturitate. ♢ Expr. Pui de viperă (sau de năpârcă) = om rău, viclean, primejdios. 4. Ou sau larvă de insectă. 5. Copil. ♢ Expr. Pui de lele = a) copil din flori, bastard; p. ext. derbedeu; b) bărbat afemeiat; c) femeie uşuratică, imorală. (Nici) pui de om = nici ţipenie, nimeni. ♦ (Fam.; adesea la voc.) Termen de dezmierdare folosit când vorbeşti cu sau despre un copil ori cu sau despre bărbatul iubit. ♦ (Urmat de prep. „de”, care introduce un nume de obiect, dă acestuia valoare de diminutiv) Pui de mămăligă. Pui de pernă. ♦ (Urmat de prep. „de”, care introduce diverse nume, conferă acestora valoare de superlativ) Pui de somn. Pui de bătaie. 6. Plantă tânără, puiet; ramură tânără care creşte din rădăcina sau tulpina unei plante; mlădiţă, lăstar. ♦ Spec. Vlăstar care răsare pe lângă tulpina porumbului, copileţ. 7. (Pop.; la pl.) Cusătură decorativă măruntă în formă de cruciuliţe pe pieptul, pe poalele şi pe mânecile cămăşilor ţărăneşti. ♦ (Reg.) Puncte de altă culoare pe fondul unei ţesături; picăţele. 8. Ambarcaţie mică cu vâsle, folosită pentru anumite servicii la bordul vaselor mai mari. II. Interj. (De obicei repetat) Strigăt cu care se cheamă puii1 (I 2) sau alte păsări de curte. – Lat. *pulleus (= pullus).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PÚNE, pun, vb. III. A aşeza, a instala, a plasa într-un loc. ♢ Expr. A pune foc = a) a incendia; b) fig. a înrăutăţi situaţia. A pune (ceva) la foc = a expune (ceva) acţiunii focului (pentru a fierbe, a găti etc.). A pune (cuiva ceva) la picioare (sau la picioarele cuiva) = a oferi (cuiva ceva util, valoros). A pune (cuiva ceva) înainte = a da (cuiva ceva) de mâncare. A pune (ceva) la cântar (sau în cumpănă, în balanţă) = a cumpăni, a chibzui (importanţa, valoarea etc.) pentru a putea lua o hotărâre întemeiată. A pune gura (pe ceva) = a gusta sau a mânca (ceva). A pune ochii (pe cineva sau ceva) = a se opri cu interes (asupra cuiva sau a ceva), a remarca, a dori să obţină; a supraveghea. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva). A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pământ = a avea o atitudine modestă, plecând privirea; a se ruşina, a se sfii. (Fam.) A pune osul = a munci din greu. A pune umărul = a-şi aduce contribuţia la o acţiune; a contribui. A(-şi) pune (ceva) în (sau de) gând (sau în cap, în minte) = a avea intenţia de a..., a plănui, a decide. A pune o vorbă (bună) sau un cuvânt (bun) (pentru cineva) = a interveni în favoarea cuiva. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exgerate, neverosimile, inventate; b) a-şi înşela soţul. A pune (o chestiune, un subiect etc.) pe tapet = a aduce (o chestiune etc.) în discuţie. Unde (mai) pui că... = fără a mai socoti că...; presupunând, considerând că... A pune paie pe (sau peste) foc = a contribui la înrăutăţirea unei situaţii grave, dificile. A pune (pe cineva) jos = a trânti (pe cineva) la pământ. A pune (pe cineva) sub sabie sau a pune (cuiva) capul sub picior = a ucide. A pune (pe cineva) la zid = a) a împuşca; b) a condamna, a demasca, a dezaproba. (Fam.) A pune bine (pe cineva) = a face cuiva rău, uneltind împotriva lui. A(-şi) pune capul (sau gâtul) (la mijloc) pentru cineva (sau ceva) = a-şi primejdui viaţa; a fi singur, a garanta pentru cineva sau de ceva. A pune (ceva) pe hârtie = a însemna, a nota. A pune (o melodie) pe note = a transpune o melodie pe note muzicale. (Refl.) A se pune bine cu (sau pe lângă) cineva = a intra în voie cuiva, a se face plăcut cuiva (prin adulare, linguşeli, spre a obţine avantaje). ♦ Tranz. A întinde, a expune. ♢ Expr. A pune (cuiva ceva) în vedere = a atrage (cuiva) atenţia, a aduce la cunoştinţă. ♦ Refl. A se depune, a se aşterne; fig. a începe, a se ivi. S-a pus zăpada. S-a pus o iarnă grea. 2. Tranz. A aduce pe cineva într-o situaţie nouă neaşteptată, a face pe cineva să ajungă într-o anumită stare. L-a pus în inferioritate. ♦ A aşeza, a numi pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujbă; a determina, a fixa locul, ierarhia cuiva între mai mulţi. ♢ Expr. A pune (pe cineva) în pâine = a angaja (pe cineva) într-o slujbă spre a-şi câştiga existenţa. A pune (pe cineva) în disponibilitate (sau, fam., pe liber) = a concedia, a elibera (pe cineva) dintr-o slujbă. 3. Tranz. şi refl. A (se) aşeza într-un anumit fel, într-o anumită poziţie. ♢ Expr. (Tranz.) A pune (fire, fibre) în două (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mânunchi din două (sau trei etc.) fire. ♦ Tranz. A atârna, a agăţa. 4. Tranz. A face să stea într-un anumit loc, a aşeza la locul dinainte stabilit sau cel mai potrivit, a depune la locul lui, a plasa; p. ext. a aşeza într-un anumit loc faţă de alte obiecte de acelaşi fel, a aranja, a situa. ♢ Expr. A pune caii = a înhăma. A pune în scenă = a regiza, a monta o piesă de teatru. ♦ A planta, a sădi, a semăna. 5. Tranz. şi refl. A(-şi) aşeza pe corp obiectele de îmbrăcăminte necesare; a (se) îmbrăca sau a (se) încălţa. 6. Tranz. A depune valori băneşti (în păstrare, spre fructificare etc.); a investi valori băneşti. ♢ Expr. A pune deoparte = a) a economisi; b) a rezerva (pentru cineva). A pune preţ = a oferi un preţ mare; p. ext. a considera valoros, merituos. 7. Tranz. A fixa, a stabili; orândui, a institui. A pune impozite. A pune un diagnostic. 8. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a sta împotrivă. Te pui pentru un fleac! ♢ Expr. A se pune în calea cuiva = a împiedica pe cineva să acţioneze. 9. Refl. recipr. A se lua la întrecere, a se măsura sau a se compara cu cineva. ♢ Expr. (Tranz.). A pune (de) faţă sau faţă în faţă = a compara; a confrunta. 10. Refl. A tăbărî asupra cuiva, a se repezi la cineva. 11. Tranz. A face, a determina pe cineva să execute un lucru; a îndemna; a sili, a obliga. ♦ A îmboldi; a asmuţi. 12. Refl. (Adesea cu determinări introduse prin prep. „pe”) A începe o acţiune, a se apuca (cu stăruinţă) de ceva. ♢ Expr. A se pune cu gura pe cineva = a cicăli pe cineva sau a insista pe lângă cineva. (Reg.) A se pune (cu rugăminţi, cu vorbe dulci etc.) pe lângă cineva = a ruga insistent pe cineva. A se pune pe gânduri = a deveni gânditor, îngrijorat. E pus pe... = e gata să... (Tranz.) A-şi pune puterea sau (toate) puterile = a-şi da toată silinţa, a se strădui. 13. Tranz. (În loc. şi expr.) A pune (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva (spre a-i cunoaşte valoarea, însuşirile). A pune (pe cineva) la cazne = a căzni, a chinui. A pune o întrebare (sau întrebări) = a întreba, a chestiona. A pune stavila = a stăvili. A pune în primejdie = a primejdui. A-şi pune nădejdea (sau speranţa, credinţa) în cineva sau ceva = a nădăjdui, a se încrede în ajutorul cuiva sau a ceva. A pune temei = a se bizui, a se întemeia. A pune vina (pe cineva sau ceva) = a învinui (pe nedrept). A pune în (sau pe) seama (sau la activul) cuiva (sau a ceva) = a atribui (pe nedrept). A pune grabă = a se grăbi. A pune nume (sau poreclă) = a numi, a porecli. A pune în valoare = a valorifica. A pune în evidenţă = a evidenţia, a sublinia, a releva. A pune la îndoială = a se îndoi. A pune la socoteală = a socoti, a îngloba. A pune în loc = a înlocui. A pune iscălitura = a iscăli. A pune rămăşag (sau pariu) = a paria. A pune aprobarea = a aproba. [Prez. ind. şi: (reg.) pui] – Lat. ponere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PUI1 ~ m. I. 1) Pasăre de la ieşirea din găoace şi până la maturitate. ~ de găină. ~ de curcă. ♢ ~ de cuc (sau de bogdaproste) copil al nimănui. 2) Carne de găină tânără. Zeamă de ~. 3) Orice fiinţă vie în prima fază de dezvoltare. ~ de om. ~ de urs. ♢ ~ de lele a) persoană uşuratică, amorală; b) copil nelegitim; bastard. ~ de viperă (sau de năpârcă, de şarpe) om rău, perfid. 4) Ramură tânără care porneşte de la rădăcina unei plante; copileţ. 5) fig. fam. Fiinţă scumpă, dragă. 6) la pl. pop. Cusătură decorativă în formă de cruciuliţe mărunte făcută pe pieptul şi pe mânecile cămăşilor ţărăneşti. II. (în îmbinări cu valoare de superlativ): ~ de ger ger cumplit. ~ de somn somn bun, reconfortant. ~ de chef chef mare. ~ de bătaie bătaie zdravănă. /<lat. pulleus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
PUI2 ~ m. pop. Iritaţie a pielii la mâini sau/şi la picioare, manifestată prin crăpături mărunte, uneori sângerânde, provocată de acţiunea concomitentă a umezelii, frigului şi a murdăriei. /<lat. pulleus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
PUI3 interj. (se foloseşte repetat ca strigăt cu care se cheamă, mai ales, puii de găină şi găinile). /<lat. pulleus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A PUÍ pers. 3 puiéşte intranz. rar A scoate pui; a se înmulţi. /v. pui
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A PÚNE pun tranz. I. 1) (obiecte sau fiinţe) A face să stea (orizontal, vertical sau atârnat); a aşeza. ~ stiloul pe carte. ~ paltonul pe umerar. ~ copilul în cărucior. ♢ ~ (sau a aşterne, a închina) ceva la picioarele cuiva v. PICIOR. ~ piciorul în prag v. PICIOR. ~ pe note (o melodie) a înregistra (o melodie) cu ajutorul notelor muzicale; a compune o melodie. ~ în scenă (o piesă) a înscena (o piesă). ~ ochii (sau ochiul) pe cineva (sau pe ceva) a) a râvni la cineva (sau la ceva); b) a urmări cu gând rău pe cineva. ~ (sau a lăsa) ochii (sau privirea, nasul, capul) în pământ a fi cuprins de un sentiment de jenă sau vinovăţie. ~ umărul a contribui la ceva; a ajuta. A-şi ~ în gând a intenţiona. ~ problema a atrage atenţia asupra unei probleme. ~ la cântar a chibzui, dând aprecierile necesare. A-şi ~ minţile (sau creierul) în mişcare a se gândi mai adânc; a-şi concentra gândul. ~ (pe cineva) pe foc (sau pe jăratic) a) a enerva tare (pe cineva) spunându-i ceva neplăcut; b) a grăbi (pe cineva) să acţioneze; a zori. A-şi ~ (sau da) capul (la mijloc) a garanta cu viaţa. A-şi ~ viaţa în primejdie v. VIAŢĂ. ~ (ceva) la inimă v. INIMĂ. ~(ceva) în gură v. GURĂ. ~ beţe în roate v. BĂŢ. Unde mai pui că ... dacă mai ei la socoteală şi ... 2) A desemna ca potrivit (într-o funcţie); a numi. ~ şef de secţie. ~ bibliotecară. 3) A lăsa de o parte (drept rezervă). ~ cartofi pentru sămânţă. ♢ ~ mână de la mână v. MÂNĂ. ~ deoparte a ascunde cu un anumit scop. ~ preţ a socoti ca valoros. 4) (obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte) A potrivi pe corp. A-şi ~ căciula. 5) (obiecte sau piese prevăzute pentru a constitui un ansamblu cu altele) A aranja fixând (la locul cuvenit). ~ aţă în ac. ♢ ~ masa a pregăti şi a aşeza pe masă toate cele necesare pentru a servi mâncarea. ~ cu botul pe labe (pe cineva) v. BOT. ~ (ceva sau pe cineva) la punct v. PUNCT. 6) (seminţe, arbori etc.) A introduce în sol (pentru vegetare). 7) (fiinţe) A determina la o acţiune (prin constrângere). ~ să citească. ~ să mănânce. ♢ ~ (cuiva) unghia în gât a forţa să acţioneze, nelăsându-i nici o posibilitate de abatere. 8) (substanţe) A adăuga ca ingredient. ~ sare în supă. 9) A face să se pună. II. (în îmbinări) 1) (sugerând ideea de prezentare publică) ~ în circulaţie. ~ la vot. ♢ ~ la bătaie v. BĂTAIE. 2) (sugerând ideea de instituire a unei plăţi) ~ bir. ~ impozit. ~ vamă. 3) (sugerând ideea de situare în condiţii speciale) ~ în inferioritate. ~ în încurcătură. 4) (redând sensul verbului de acelaşi radical cu substantivul din îmbinare sau cu echivalentul lui semantic) ~ amendă a amenda. ~ diagnosticul a diagnostica. ~ în valoare a valora. ~ rămăşag (sau pariu) a paria. ~ nume a numi. ~ poreclă a porecli. ~ stavilă a stăvili. ~ stăpânire a stăpâni. ~ la adăpost a adăposti. ~ la cântar a cântări. ~ la cazne a căzni. ~ la încercare a încerca. ~ la socoteală a socoti. ~ capăt (sau sfârşit) a sfârşi. ~ iscălitura a iscăli. ~ în loc a înlocui. ♢ A-şi ~ capăt zilelor a se sinucide. /<lat. ponere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE PÚNE mă pun intranz. I. 1) pop. A se instala pentru a şedea; a se aşeza. ♢ ~ bine pe lângă (sau cu) cineva a căuta să obţină avantaje prin linguşire. 2) (despre substanţe pulverulente) A se aşeza pe o suprafaţă, formând un strat; a se aşterne. S-a pus praf pe sticlă. 3) pop. A sta împotrivă; a se împotrivi; a se opune. ♢ ~ în poară v. POARĂ. ~ (sau a sta) în calea cuiva a) a nu lăsa pe cineva să treacă; b) a încurca pe cineva să realizeze ceva. A nu ~ cu cineva a nu admite pe cineva ca obiect de comparaţie. 4) pop. (despre persoane) A intra la lucru. S-a pus vânzătoare. II. (în îmbinări sugerând ideea de antrenare în ceva) ~ pe lucru. ~ pe gânduri. ~ pe râs. ~ pe plâns. ♢ ~ cu gura pe cineva a cicăli pe cineva. /<lat. ponere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
púi (púi), s.m. – 1. Progenitură de pasăre, mai ales de găină. – 2. Căţeluş. – 3. Nevîrstnic, tînăr. – 4. Vlăstar, mlădiţă. – 5. (Trans.) Sămînţă, bob. – 6. Fiu, odraslă de ... – 7. Perniţă. – 8. Model de cusătură pe ii şi pe cămăşi. – 9. (Banat, Trans.) Lădiţă, cutiuţă. – 10. Petic între picioare, bazon, tur de indispensabili. – 11. Bulină, picăţea. – 12. Acţiune dintr-o nouă emisiune avînd un curs mai scăzut. – Mr. pu(i)l’u, megl. pul’u, istr. pul’. Lat. pŭllus, probabil prin intermediul formei vulgare *pŭlleus (Puşcariu 1395; Candrea-Dens., 1454; REW 6826), cf. mil. pui, püi, alb. puljë, bearn. pul’. Se poate pleca şi direct din pŭllus (› it., sp., port. pollo, prov. pool, fr. poule); › rom. *pul, cu pierderea finalei la pl., ca în copil, pl. copii; în acest caz, sing. pui, ar fi o formă reconstituită după pl. Der. pui, interj. (serveşte pentru a chema găinile); pu(i)eţ, s.m. (mlădiţă, pomişor); pu(i)ezi, vb. refl. (a se înmulţi, a prolifera), probabil de la a puia, plecîndu-se de la prezentul puiez (după Scriban, vb. provine din poedie „mulţime”, soluţie îndoielnică); puia (var. împuia), vb. (a făta, a naşte, a face; a face ouă, mai ales despre insecte; refl., a se înmulţi, a prolifera; a mîzgăli; a ameţi, a asurzi); pui, vb. (a copili porumbul; refl., a se împreuna, despre cîini şi lupi; a prolifera); puiac, s.m. (căţelandru; arpagic); puiag, s.n. (Trans., podul grajdului); puia-gaia, s.f. (joc de copii care prezintă lupta cloştii cu uliul); puiandru, s.m. (pui mare, căţelandru; mlădiţă); puiat, s.n. (reproducţie, perioadă de împerechere la animale); puică, s.f. (pui de sex feminin, găină tînără, găină pînă la un an; boabă de porumb rămasă neînflorită după ce s-au făcut floricele; copileţ, bobocel, tînără cu aspect plăcut; iubită, termen de adresare către femeia iubită; prietenă, fetiţă, bobocel), cu suf. dim. -că, cf. mr., megl. pul’ca; puicuţă (var. puiculiţă, puiculeană, puichiţă), s.f. (puică, iubită); puiete, s.m. (răsad, plantă tînără), cf. pueţ; puios, adj. (prolific); puişor, s.m. (pui; puică; pernuţă; Mold., muşchiuleţ de porc; Trans., Mold., cusătură decorativă pe ii, cămăşi etc.); puit, s.n. (împerechere); puiţă, s.f. (Mold., haită de cîini care urmăresc o căţea in călduri); puiţa, vb. refl. (a se înmulţi, a se reproduce). Din rom. provin bg. puika, sb. pujka, rut. puljka, alb. puljkë, toate cu sensul de curcă (Meyer 356; Candrea, Elemente, 405; Candrea-Dens., 1454; Capidan, Raporturile, 217), mag. puj, pulyka, puykuca, săs. pujka. – Cf. pulă.
(Dicţionarul etimologic român)
púne (pún, pús), vb. – 1. A aşeza, a amplasa. – 2. A dispune, a pregăti. – 3. A (se) situa, a (se) plasa. – 4. A numi, a instala, a preda. 5. A introduce, a fixa. – 6. A impune, a stabili. – 7. A comanda, a sili, a îndemna. – 8. A recurge la ... – 9. A obliga, a forţa. – 10. A expune, a risca. – 11. A (se) folosi, a (se) întrebuinţa. – 12. A îmbrăca, a purta. – 13. A presupune, a admite. – 14. A socoti, a calcula. – 15. (Refl.) A se aşeza. – 16. (Refl.) A ieşi afară, a avea scaun. – 17. (Refl.) A se băga, a intra în, a se întinde. – 18. (Refl.) A ase opune, a rezista. – 19. (Refl.) A se certa, a se bate. – 20. (Refl.) A intra în serviciu. – 21. (Refl.) A începe, a se aşterne, a se produce o intemperie. – Mr., megl. pun, puş, istr. pur, pus. Lat. pōnĕre (Puşcariu 1401; Candrea-Dens., 1461; REW 6647), cf. it. porre (logud. ponnere), prov. ponre, fr. pondre „a depune ouă”, sp. poner, port. pôr. Persoana a doua a prezentului, pui ‹ ponis, a influenţat-o pe prima, eu pun, care se pronunţă adesea eu pui; la fel să pun, să pui; gerunziul punînd şi puind, cu suf. de agent punător şi puitor. La fel se pot conjuga şi derivatele lui (apune, depune, supune, răpune, despune, spune, prepune) ca şi veni şi ţine. S-au adaptat la conjug. lui toate der. împrumutate din fr. poser; compune, vb.; impune; dispune; presupune; repune; contrapune etc. Der. puitor, s.m. (persoană care pune ceva; lucrător care alimentează presa de imprimat); puitoare, s.f. (lucrătoare care alimentează presa de imprimat); puitură, s.f. (semănat; cusătură de ie); pus, s.n. (acţiunea de a pune); pusătură, s.f. (înv., aşezare, poziţie; boală rezultată din vrăji; farmece); pusoare, s.f. (situaţie; poziţie; viţă-de-vie sădită recent; Trans., aşteptare, pîndă, post de vînătoare). Cf. apune, depune, prepune, răpune, supune. Der. neol. compune, v. mai sus; contrapune, vb.; expune, vb.; interpune, vb.; justapune, vb.; opune, vb.; propune, vb.; suprapune, vb.
(Dicţionarul etimologic român)
ce puii mei! expr. ce naiba! (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
când cucii / puii mei? expr. când naiba? (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
cine cucii / puii mei? expr. cine naiba? (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
Clóşca-cu-Pui (astron.) s. pr. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
pui (fiinţă, obiect mic, monedă, acţiune bancară) s. m., pl. pui, art. púii
(Dicţionar ortografic al limbii române)
pui (cusătură) s. m., pl. pui, art. púii
(Dicţionar ortografic al limbii române)
pui interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
pui, pui interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
puí vb., ind. prez. 3 sg. puiéşte, imperf. 3 sg. puiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. puiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
púne vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. pun, 2 sg. pui, 1 pl. púnem, perf. s. 1 sg. puséi, 1 pl. púserăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. púnă; ger. punând; part. pus
(Dicţionar ortografic al limbii române)
PUI DE BALTĂ s.m. În gastronomie, denumire înscrisă pe lista de bucate pentru broască (Rana esculenta), respectiv pentru preparatele din pulpe de broască.
(Dicţionar gastronomic explicativ)
Sinonime:
CLOŞCA-CU-PÚI s. art. v. pleiadele.
(Dicţionar de sinonime)
PUI-DE-GÂSCĂ s. v. păpădie.
(Dicţionar de sinonime)
PUI s. v. bobiţă, copil, mişină, picăţea, sertar.
(Dicţionar de sinonime)
PUÍ vb. v. copili, face, făta, goni, împerechea, împreuna, încrucişa, înfrăţi, naşte, plivi.
(Dicţionar de sinonime)
PUI s. I. 1. (pop.) făt. (~ul iepei.) 2. prăsilă, progenitură, (Mold.) tinc, (înv.) prăsitură. (Pisica cu ~ii ei.) *3. (reg.) căţel. (~ul unei insecte.) 4. v. copil. II. v. pernuţă.
(Dicţionar de sinonime)
PUIUL SÍLVEI s. v. vasilcă.
(Dicţionar de sinonime)
PÚNE vb. 1. v. culca. *2. (fam. fig.) a se aşeza, a se aşterne. (Se ~ pe carte, pe învăţătură) 3. a aşeza, a lua. (L-a ~ pe genunchi.) 4. a aşeza, (reg.) a alipui. (~ cana pe masă.) 5. v. depune. 6. v. plasa. 7. v. aranja. 8. v. aşterne. 9. a aranja, a aşeza, a aşterne, a pregăti. (~ masa.) 10. a depune. (~ pe birou tot ce ai în buzunare.) *11. (fig.) a se lăsa. (S-a ~ o iarnă grea.) 12. v. urca. 13. v. turna. 14. v. întinde. 15. v. împrăştia. 16. a adăuga. (~ puţină sare la supă.) 17. v. ascunde. 18. v. aplica. 19. a aplica, a prinde. (Îşi ~ barbă şi mustăţi.) 20. v. coase. 21. v. rezema. 22. a fixa, a prinde. (~ olanele pe casă.) 23. v. înhăma. 24. v. înjuga. 25. a-şi îmbrăca, a-şi lua. (Şi-a ~ haina şi a plecat.) 26. a îmbrăca, a trage. (~ cămaşa pe tine.) 27. v. încălţa. 28. v. planta. 29. v. semăna. 30. v. băga. 31. v. încuia. 32. v. închide. 33. v. alege. 34. v. înscăuna. 35. v. desemna. 36. v. indica. 37. v. fixa. 38. v. compara. 39. v. întrece. 40. v. începe.
(Dicţionar de sinonime)
PÚNE vb. v. aşeza, pierde, sta, şedea.
(Dicţionar de sinonime)
Cuvinte care încep cu literele: pu
Cuvinte se termină cu literele: ui